vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Enola Day: Un criminal care nu se deosebește cu nimic de noi toți sau încă o dată despre banalitatea răului

    de Lajos Notaros | 5 octombrie 2017, 12:50 PM | Opinii

    3

    Avea 64 de ani, trăia bine, chiar foarte bine, dispunea de milioane de dolari din tranzacții imobiliare, neavând copii din cele două căsnicii terminate mult prea repede și cu mult înainte. Acum stătea într-un orăsel nu departe de Las Vegas împreună cu o asiatică de vârsta lui care tocmai plecase din țară, la Tokio, se pare. Stăteau într-un cartier rezidențial pentru pensionari care se numea Sun City. Vecinii, americani retrași ca și ei, îi considerau banali, cu nimic ieșiți din comun, niște pensionari normali, nimic mai mult.

    Fratele Eric, găsit după măcel, la mii de kilometri de Las Vegas, s-a arătat șocat de-a dreptul de cele aflate despre fratele mai mare Stephen. Este ca o cometă care cade din cer, a comentat el vestea, subliniind că nu știe foarte multe despre fratele său, dar tot ce știe contrazice flagrant posibilitatea ca acesta să fi comis atrocitatea din Las Vegas.

    Stephen Paddock

    Stephen Paddock nu făcuse armata, era mai degrabă un lup singuratic, amator de mâncăruri simple, un împătimit al jocurilor de noroc, îndeosebi poker. A stat o vreme și la Reno, a venit lângă Vegas pentru casinouri, jucând pe zeci de mii de dolari, se pare, nu fără rezultate.

    Nu, fratele nu era un gun junkie, un împătimit al armelor, a spus Eric, fratele, totuși, se pare, avea câteva, inclusiv un permis de vânătoare pentru Alaska.

    Tatăl lor, pe care abia dacă l-au cunoscut, a fost însă pe lista FBI ai celor mai căutați răufăcători în anii șaptezeci, după ce, condamnat pentru o spargere de bancă, a evadat din închisoare. Nu țineau legătura cu el, murise cu puțin timp în urmă, mama lor, de care tatăl, Benjamin, se despărțise încă în anii șaizeci, de nouăzeci de ani, trăiește încă în Florida.

    Omul despre care vorbim, Stephen Paddock, în 28 Septembrie, săptămâna trecută, joi, a închiriat două camere la etajul 32 al vestitului hotel Mandalay Bay. Personalul n-a observat nimic ciudat în comportamentul său, cu toate că, după „shooting”, poliția din Las Vegas a găsit în cele două camere 23 de arme, unele automate, muniție cât încape, stative pentru tras, camere de observare, un arsenal și toată tehnica necesară cu alte cuvinte. Nu întâmplător joi, pentru că vineri începea în piața din fata hotelului un festival country de trei zile, un eveniment aflat la cea de a treia editie, cu cele mai mari vedete ale muzicii de gen din State.

    2143rt4f4t5g56g56g

    Stephen Paddock a așteptat cuminte până în ultima zi a festivalului, deocamdată nu se știe ce a făcut în cele trei zile, atunci când, duminică seara, a spart cu un baros cele două geamuri ale camerelor sale altfel închise ermetic și a început să tragă rafale de armă automată în publicul adunat la concertul de country în cadrul festivalului Route 91 Harvest.

    La început, oamenii, în jur de 25 de mii, au crezut că e vorba de jocuri de artificii, însă după primele lovituri de gloanțe a izbucnit panica, fiecare încercând să se ascundă pe unde putea și se nimerea. Rafalele s-au auzit timp de aproximativ trei minute, creând pe nesimțite o adevărată situație de război, gloanțele trase de Paddock omorând peste cincizeci de oameni la fața locului și rănind peste cinci sute.

    856520446 2

    Trupele de intervenție au ajuns la el la 73 de minute de la începerea măcelului. După un scurt schimb de focuri în care au fost răniti doi polițiști, Paddock, văzându-se gata să fie prins, și-a pus capăt zilelor. Astfel s-a terminat cel mai sângeros „shooting” din istoria plină de astfel de tragedii ale Statelor Unite, numărul morților, acum când scriu aceste rânduri, ridicându-se la 59, depășind cu zece numărul victimelor de anul trecut din barul de gay de la Orlando, „shootingul” cu cele mai multe victime de până acum din istoria criminală a Statelor Unite.

    Imediat după aflarea tragediei de la Las Vegas, ISIS și-a revendicat măcelul, afirmând că Paddock tocmai trecuse la Islam și a acționat în numele Statului Islamic aflat, probabil, în ultimele zile ale existenței sale. FBI însă exclude această variantă, susținând că ISIS are o lungă tradiție în asumarea unor atacuri cu care nu are nicio treabă tocmai pentru a diminua astfel impresia creată de pierderea puterii și capacității sale de acțiune.

    vegas-shooting5-gty-ml-171002_4x3_992

    Din câte știm până acum, sunt câteva lucruri totuși clare: chiar dacă nimic în comportamentul său nu prevestea oroarea pe care o va produce – Paddock nefigurând sub nicio formă în registrele poliției, nefiind amendat nici măcar pentru o contravenție de circulație – pensionarul din Vegas s-a pregătit temeinic pentru actiunea sa, cele 23 de arme, plus muniția, găsite la fața locului dovedind intenția sa clară de a lovi în oamenii care s-au adunat la concertele de country din fața hotelului Mandalay Bay.

    Neliniștitor este doar faptul că până acum nu avem un motiv plauzibil și credibil.
    De parcă răul ar avea nevoie de motivare!
    Dacă era soldat ISIS, nu mai era nimic de explicat, tot așa dacă era un răufăcător aflat în evidența celor care se consideră buni sau era un psihopat notoriu, dincolo de bine și de rău.
    Până acum însă, din câte se pare, Stephen Paddock nu se deosebea cu nimic de milioanele de oameni banali și oarecum normali cu care venim în contact de obicei în viața noastră cotidiană, de aceea fapta sa, în loc să ne întărească credința în excepționalitatea răului, vine să ne aducă aminte de vechi învățături uitate despre banalitatea acestuia, despre adevăruri susținute în vremurile tradiționale cu privire la lipsa noastră de apărare în fața acestui rău existențial etern care se poate insinua fără urmă până și în sufletul celui mai banal dintre noi.

    Desigur, vom afla mai multe în zilele care urmează, poate vom găsi și explicatii mai liniștitoare, însă pentru mine Stephen Paddock deocamdată simbolizează înțelepciunea atemporală despre răul ca parte firească a vieții noastre, învățătură pe care civilizatia modernă, tehnologizată și consumeristă până la uitare, dorește s-o facă uitată definitiv în goana ei după plăceri mărunte cu orice preț.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Excelent articol. Raul nu o data in istorie a avut o dimensiune colosal-absurda, incat (probabil) orice explicatie a mecanismenlor care l-au pus in miscare ar parea banala, de neacceptat, pusa fata in fata cu grozavia lui.

      Domnule Notaros, m-a intrigat aceasta portiune: „[…] vine să ne aducă aminte de vechi învățături uitate despre banalitatea acestuia, despre adevăruri susținute în vremurile tradiționale cu privire la lipsa noastră de apărare în fața acestui rău existențial etern care se poate insinua fără urmă până și în sufletul celui mai banal dintre noi.”

      Ati putea detalia un pic? Nu sunt chiar „necitit”, dar marturisesc ca nu pot identifica vreo sursa filosofica sau religioasa care s-ar „mapa” peste aceasta idee. Poate doar ceea ce se numea in popor „ceasul rau”, desi l-am perceput tot timpul ca avand o nuanta mai „impersonala”.

      Multumesc.

      0 voturi
      +1
      -1
      • Mersi de comentariul avizat.
        Sunt două idei de fapt, una despre toate sistemele de idei de până acum care operează cu opozitia bine-rău, începând cu zoroasterianismul primordial din care se împrumută toate celelalte religii iar a doua care, în funcție de interesul ideologic de moment, îi acordă sau îi refuză răului existența reală.
        În formă elementară, zoroasterianismul sau în denumire locală Mazdayasna ne oferă o lume bazată fundamental pe lupta dintre bine și rău, forma inmuiată, prezentă si în crestinism, nu-i acorda răului existență de sine stătătoare, răul fiind considerat absența binelui.
        Exista si varianta mai complexă din iudaism unde răul, pe de o parte, este considerat ca fiind absență, pe de alta ca ceva real la fel ca binele, fiindcă trebuie să fie tot creația Divinității din considerentul că dacă răul s-ar naște fără voia divinității asta ar nega omnipotența ființei absolute.
        Având toate astea în vedere, am insinuat că răul absolut este cel fără de cauză – o idee, recunosc, relativ ermetică si contradictorie – iar astfel este o prezență continuă si eternă a condiției umane față de care nu este nimeni imun, exemplificând prin acțiunea oribilă a americanului de 64 de ani, o actiune care, se pare până acum, nu a a vut niciun motiv plauzibil, nici o cauză dintre cele de care omul modern se folosește pentru a explică anumite acțiuni sau evenimente.
        Din acest punct de vedere, ideea mea nu este nici nouă, nici inedită, fiind, cum am spus, prezentă în toate sistemele mari de idei si teologice – în budhism binele și răul sunt aparențe ale „vrăjii” lumii, de care poți scăpa prin purificare, prin ajungerea în acea stare a goliciunii, sunyata, în care îti recăștigi unicitatea – iar aceasta idee ne duce direct la răul absolut ca dedublare fără niciun motiv rezonabil.
        Desigur, dedublarea -schizofrenia ca stare existentială -n-are cum să aibă vreun motiv rezonabil din moment ce produce răul.
        Nu stiu dacă am clarificat ceva, însă la acest nivel cunoasterea si sensibilitatea metafizica – filozofică – sunt decisive.

        0 voturi
        +1
        -1
        • Ati clarificat cu siguranta. In plus, ati presarat destule „indicii” pentru ca cineva ca mine sa le adanceasca. In ceea ce priveste iudaismul si crestinismul m-as numi chiar…”versat”, suficient de educat in hinduism si un pic mai saracacios cand vine vorba de budism.

          Multumesc!

          0 voturi
          +1
          -1

    Lasa un raspuns pentru Captain Hook

    9 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.