joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Enola Day: Ultimul plici cu oamenii faini, Geani, Lazăr, Andrei și Sergiu, în toaleta publică care a devenit Aradul

    de Lajos Notaros | 28 iunie 2018, 10:09 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    14

    Îmi cer scuze de la început pentru asociațiile care pot fi trezite de „pliciul” din titlu.

    Îmi cer scuze și pentru folosirea sintagmei de „om fain”, atât de propriu românului care se lingușește, împărțind comod și leneș lumea în două: noi, oamenii faini și ei, oamenii mai puțin sau deloc faini.

    Prima mi-a venit în minte legată, desigur, de „mostruosul scandal” iscat în jurul proprietății asupra Palatului Administrativ, o furtună într-o oală de noapte în cel mai pur sens al cuvântului.

    Firesc, dacă tot am intrat în zona coprofilă, am mers mai departe, imaginându-ne orașul în care locuim o mare oală de noapte în care dejectează cei care s-au pus în frunte susținând că de fapt i-am pus noi – de ani de zile nimeni n-a câștigat vreo funcție în Arad cu majoritate absolută! – acolo, astfel încât acum trebuie să le suportăm toate de-ale lor de parcă ar fi și ale noastre.

    Omul fain este o altă cacialma de care se folosesc cei care ajung în jurul ceaunului puterii, stabilind din start că noi suntem faini pe când ceilalți sunt urâți, dovedind astfel că n-au înțeles nimic din esența democrației și a statului de drept, gândind și trăind în continuare după criteriile tribale cultivate pe aici, anacronic, dar cu atât mai intens, de la începuturi și până la căderea comunismului.

    Oamenii noștri politici, de jos până sus, nu au învățat încă un lucru elementar: în democrație politica înseamnă serviciu și conlucrare, nu scandal și conflicte artificiale întreținute continuu.

    Dezvoltarea nu se face prin circ neîntrerupt, chiar dacă există sloganul antic al romanului care nu dorea altceva de la putere decât pâine și circ, comparația uită însă că era vorba de un stat imperial și imperialist care se folosea de cetățenii săi doar pentru a asigura menținerea și creșterea puterii celor puțini și puși pe rele.

    Ceva asemănător cu Dragnea din Teleorman și clica sa care se luptă pentru supraviețuire în condițiile în care nu mai trăim totuși pe vremea dacilor și a romanilor, nici măcar pe vremea ocupației otomane, asta ca să nu pomenim de comuniștii aduși cu tancurile sovietice.

    Să nu-și facă iluzii nimeni, acești oameni n-au treabă cu politica democratică, n-au treabă cu partidele politice moderne, democrația pentru ei reprezintă doar haosul de care se pot folosi atunci când încearcă să fure și să prostească oamenii.

    36343423 10210362283687629 1690437868587057152 o

    Dacă Doamna prefect Horga a primit ordin de sus, nu mai are ce face, ordinul se execută, nu se discută, iar dacă va fi scandal, cu atât mai bine, măcar mai uită oamenii că al ei șef, Liviu, este condamnat cu acte în regulă, chiar și cu drept la apel, pentru câtiva ani buni de pușcărie.

    Aici lucrurile sunt clare, faptul că, folosindu-se de hotărâri și decizii paralele și care se anulează reciproc, acum vor să mai ciupească câte ceva în plus, nu este o noutate, nimeni nu mai identifică PSD-ul actual cu un partid politic social-democrat onorabil, ci cu o gașcă hrăpăreață, vulgară și lașă adunată în jurul condamnatului.

    N-avem iluzii cu Dragnea, dar de ce să avem cu liberalii lui Orban și încă Falcă?

    Prin aneantizarea PNȚCD-ului lui Coposu și Rațiu, partidele actuale, cu excepția USR, își pot duce genealogia înapoi la PCR-ul lui Ceaușescu, respectiv FSN-ul lui Iliescu, liberalii de astăzi reprezentând unirea morganatică dintre liberalii lui Câmpeanu, oricând gata de compromis, cu PD-ul lui Petre Roman, dizident din PSD, devenit PDL sub Băsescu, ca în cele din urmă să pună stăpânire pe ce a mai rămas din liberali.

    Nici măcar UDMR-ul cel liniștit nu face excepție, votul său mergând regulat spre PSD, mai nou chiar spre Dragnea, un semn clar al compromisului inacceptabil pe care îl face mereu în numele luptei pentru drepturile minorității etnice pe care crede că încă o reprezintă.

    Toate acestea în provincie se transformă în circ ieftin de prostit cetățeanul turmentat, cel care habar nu mai are cine cu cine e și cine nu e cu cine trebuie.

    În loc să stea jos, ca niște functionari plătiți din bani publici și să rezolve cât se poate de firesc problemele litigioase care apar mereu în cursul conviețuirii sociale, ai noștri, faini și mai mult decât faini, gesticulează ca în filmele vechi – vezi videoul de la sfârșit, ilustratie perfectă a unei înțelegeri imposibile din cauza prostiei și orgoliului ambelor părți – mai mult ca să amețească publicul neinițiat, demonstrațiile conduse de politrucii subordonați lui Falcă  – cei din titlu – vezi, Doamne, în apărarea Palatului Administrativ, fiind manipulare pură, bun prilej însă pentru Geani și prietenele de a-și etala ținuta la o plimbare de sănătate, iar pentru băieții faini pentru niște selfiuri în care să-și afișeze zâmbetul lor de plastic atât de caracteristic oamenilor faini.

    faini2

    Să scoți la marș forțat, în cel mai propriu sens al cuvântului, subalternii – cei din titlu și ilustrații asta sunt cu toții în raport cu Falcă – să demonstreze pentru ceva pe care tu trebuia de mult să rezolvi pe cale administrativă, în fond ești pus acolo să faci asta, nu să te dai măreț și să îi pui pe funcționari să mărșăluiască omagiind, fără să-și dea seama, lipsa ta de competență și seriozitate, nu poate fi înțeleasă nicăieri în lume, iar noi o înțelegem doar datorită învățăturilor lui Nea Iancu Caragiale.

    Ei, da, și mai este ceva, pentru asta se merită toată zarva, în fond ce te costă?

    Anihilarea singurului partid neînghițit încă de politicianismul balcanic criptocomunist, preluarea sloganului său – functionarii lui Falcă, foști subalterni direcți ai Domnului Ioțcu, penalul, cum puteți vedea în imagini, manifestă și cu sloganul „Fără penali” -, în fond amețiții de la USR care stau de săptămâni întregi în cort în față la Ziridava îți sunt pe aici adversari (foarte interesant, nu-i așa, să-i consideri adversari pe adversarii așa-zișilor adversari de-ai tăi), așa încât cortul trebuie desființat și să nu se mai manifesteze pe aici cu #rezist așa necontrolat, în fond dacă-i trădare, trădare să fie, dar s-o știm și noi.

    Putem fi siguri, nu-i ultimul plici pe care îl vom mirosi din partea „oamenilor faini” de ai lui Falcă la Arad, de aceea venim și mai spunem o veche înțelepciune populară.

    Atât pentru ei, cât si pentru cei care pun botul la aceste penibile machiavelicuri din ambele părți.

    Domnia și prostia se plătește!

    Și da, Palatul Administrativ e al Aradului și punct. Nu știm cum e pe la alții, dar aici clădirea a fost construită din banii adunați de la locuitorii orașului.

    Dacă nici cu un astfel de argument nu reușesc să rezolve situația, nu prea au ce căuta acolo unde s-au cocoțat pe voturile noastre sporadice.

    Nici la Primărie, nici la Prefectură și cu atât mai puțin la Consiliul Județean!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Aveti perfecta dreptate.

      Ati uitat insa sa precizati ca, in aceasta „batalie” absurda, Administratia Locala foloseste (probabil ilegal) banii publici pentru a face bannere impotriva Guvernului. Acest Guvern este „porcait” si infierat la fiecare aparitie a oficialilor locali la evenimentele publice, evenimente care incep neconditionat cu un „dus politic”. Adica nu conteaza care este tema evenimentului, toti cei prezenti trebuie sa faca politica. Asta mie imi suna a altceva decat democratia aclamata…

      Poate ca, daca tot nu primesc bani de la Guvern, au primit derogare pentru folosirea excedentului bugetar in scopuri electorale…

      Dar ce mai conteaza ! Bizombii (Bizoni si Zombi) circula in turma ca sa isi umple si ei timpul (dandu-se mari revolutionari pe Facebook) si ca sa le umfle orgoliul si buzunarele celor care ii manipuleaza.

      +13 voturi
      +1
      -1
      • E implicită și e la tot pasul, chiar dacă în acest text nu am insistat pe deturnarea banului public în interes personal. E ideea că poți face ce vrei, chiar să-i scoți pe functionari pe străzi, nu te costă nimic, sunt bani publici pentru asta, inclusiv recursul la zicatoarea cu domnia și prostia la asta se refera: la ei, cum ne fură si la noi, cum acceptam tâmpi asta…Din pacate…

        +9 voturi
        +1
        -1
        • De aici se vede (pentru cei care vor sa vada binenteles) ca ei nu vor sa faca ceva constructiv. Ei nu vor altceva decat un loc caldut si bine platit, unde sa stea pana la pensie. In rest sa sezbata fraierii (ma refer la cei din mediul privat) si daca iese ceva bun, la taierea panglicii, sigur se vor lipi si ei.

          +8 voturi
          +1
          -1
      • Vai ce dezamăgire! Aveți perfecta dreptate… Într-o tara civilizată normală dacă pe o instituție publică se afișa un asa banner cu un mesaj atât de mincinos cineva suporta niște consecințe deloc blânde. Faptul ca s-a introdus o acțiune în instanță nu echivalează cu un furt! Dar proasta asta cocoțata în vârful prefecturii habar nu are ca din punct de vedere administrativ este șefa lui Falca și putea să-i aplice minim o amenda pana la rezolvarea litigiului! S-a văzut clar ca prin aceasta acțiune prefecta nu a urmărit rezolvarea problemei pentru ca altfel nu ar fi retras acțiunea, INDIFERENT CE AR FI DEBITAT POLITRUCII! Dar asa a dovedit implicarea ei POLITICĂ

        +1 voturi
        +1
        -1
        • Prefectul nu este șeful primarului sub nicio forma: primarul este ales, prefectul este un functionar public numit si este șeful exclusiv al subalternilor sai din Prefectură.
          Fiind reprezentantul guvernului in teritoriu – un fel de ochiul guvernului in judet – respunde de politica guvernamentala si intra in relatie cu administratia locala strict din aceasta perspectiva, ierarhic neavând nicio autoritate asupra primarului.
          N-are cum si ce sa amendeze in problema discutata, in fond este vorba de un litigiu juridic in care poti ajunge la o intelegere sau sa te bati prin tribunale.
          Având in vedere faptul ca Palatul Administrativ, pana la nationalizarea comunista, a fost proprietatea orasului – faptul ca statul comunist, stat-partid, a cedat-o PCR, n-are nicio relevanta – firesc este ca el sa reintre in proprietatea de drept, respectiv sa revina fara probleme orasului.
          Faptul ca Prefectura, recte guvernul, mai precis Dragnea, forteaza nota, nu schimba cu nimic aceasta realitate.

          +5 voturi
          +1
          -1
    2. Cand esti incompetent, lipsit de putere, lipsit de vointa si de dorinta, cand nimic nu te intereseaza decat sa te vezi in prim plan, cand nu ai un plan, un proiect, viziune, cand totul se reduce la noi cei smecheri si la ei, la fraieri, atunci nu faci altceva decat sa te bagi in seama, pe facebook, pe ziare online, pe la evenimente pe care sa le parazitezi prin simpla ta prezenta.
      Si ce poate fi mai vizibil, mai fain decat sa ceri fraierilor, pe care-i dispretuiesti si pe care-i njecmanesti, pe care-i pui in situatia de a inghiti galusca cu alegerea ta, sa te sustina in razboiul cu cei rai, tu fiind cel bun?
      Pacat ca tine!
      Pacat ca orice mesurta, proiect, initiativa a fost inlocuita de doze de venin, de ura care trebuie sa-i dezbine pe fraieri, care sa-i oblige sa se pozitioneze de o parte sau de alta a politicului.
      Intreb si eu ce este mai rau: un idiot ca Dragnea care pune la cel mai inalt nivel de demnitate publica un specimen penibil si astfel provoaca toata societatea si viitorul ei, sau trupele de cretini care rostogolesc ura si dezbinarea pentru simplul fapt ca exista o oportunitate politica?
      Eu ce sa votez, un idiot nesimtit, sociopat sau un jeg oportunist sociopat si fara scrupule? Poate pe niciunul din ei. Poate ma voi uita doar la cum se sfasie, ipocrit si interesat, un candidat sau altul si-i voi lasa iarasi pe cei mai usor de convins sa mearga sa aleaga intre jegurile astea doua?!

      +3 voturi
      +1
      -1
    3. Domnul Notaros! Acusi apar raider-ii de serviciu sa va contrazica, spunand ca exista, totusi, „oameni faini”, pe care ii infierati nedrept in articol. (Si sa imi reproseze frugalitatea argumentelor mele.) Ca nu toti sunt „o apa si-un pamant”.

      Fain…articol. Nu a trecut neobservata „indignarea” unora impotriva cortului celor de la USR. Poate-poate intr-o zi vor ajunge mai sus si nu vor da cu bata-n balta? Istoria ma invata sa fiu sceptic – pana una-alta, au o oarecare simpatie din partea mea. Sau, sa zic mai bine, au atentia mea, cum spun unii, „for what it’s worth”.

      0 voturi
      +1
      -1
    4. Mă întreb,un om normal la cap (cu trimitere la cei pomeniți în postare) ce au de spus, comenta, a da o replică, este de analizat și luat o atitudine de om sănătos la cap. Chiar nu le rușine la acești meseriași numit,,,politruci ” va spun sincer eu nu ași mai ieși în spațiul public în viața asta.Dar partidul aflat la guvernare, cu a lui deputați, senator, de Arad unde sunt, ce reprezintă, ce fac chiar lasă acest municipiu, județ să fie batjocura unora.???Pe acel palat administrativ se poate afisa ori ce, mai ales la instigare,și nimeni nu ia măsuri, a nu se mai intimpla așa ceva. Aradul cine apară cei care au afisat acel bener…???? tare mă îndoiesc ca nu ,apara pe ei însuși.!!

      +3 voturi
      +1
      -1
    5. În unele acte apare proprietar Primaria, în unele Prefectura. Primâria rămâne singurul proprietar doar prin sentință. Prefectura nu este interesată de clădire, dar Primăria nu face nimic pentru a reglementa situația. Pentru fondurile europene trebuie clarificată situația proprietății, că altfel Prefectura nu primește fonduri pentru reparațiile primăriilor.Asta e adevărul , dar iată ce a ințeles falkoneti HOȚUL STRIGĂ HOȚII

      +5 voturi
      +1
      -1
      • Da aveți dreptate.
        Doar că în țara în care Constituția este un „Articol de ziar” și la modul general „Legea este pentru proști”, pe nimeni nu interesează adevărul. Linșajul public, un deliciu savurat ca felul trei zilnic, este rezultatul manipulărilor ordinare și proliferării minciunii ca și discurs politic, sau brakingnews, din partea tuturor celor care vor să ascundă adevărul, sau să câștige bani pe senzaționalismul minciunii. Tradiționalismul extremist a indus convingerea că pentru păcatele tuturor flașilor creștini, este suficient să fie crucificat un singur om. Și așa nația va fi izbăvită de păcatul comun de fi „Proști făcuți grămadă”. Adevărul este „greu de crezut” și imposibil de acceptat … și atunci când este doar atât de simplu. În schimb minciuna este halită urgent fiindcă alimentează Ura pornită din invidie și permanente stări de frustrare. Iar „politicienii/bandiții” abia așteaptă să arunce gloatei temele false. Iar falcă este exemplul cel mai bun.

        +1 voturi
        +1
        -1
    6. viitor de ”h”aur ... de la ”feraille”

      Scarba de politica si de politruci a facut ca cca. 60% din cei cu drept de vot sa nu mai participe la acest gest minimal.
      Ura care a devenit singura politica a dreptei va radicaliza societatea si mai mult.
      Poate fi ura asta elementul care va diminua scarba, sau poate ca vom asista la o activare a unor scrabiti si scarbirea unor oameni normali?
      Oricum directia spre care ne indreapta acest fel de a face politica va scoate ce este mai urat in noi – cand suntem deja prea urati asa cum suntem.
      Ne vom regasi in situatia in care vor participa la vot doar incultii, prostalaii, infatuatii, pdeudointelectualii de pe stanga si de pe dreapta?
      Care mai poate fi demnitatea unui demnitar votat de cei mai rai dintre noi?
      Cine va mai ramane din clasa politica sa reprezinte normalitatea, corectitudinea, bunul-simt, echilibrul, educatia, cultura? Politrucii se vor adapta jegurilor cu mare usurinta fiind ei insisi doar niste jeguri.

      +2 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Peterpan

    3 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.