vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Enola Day: Telenovela PNL, episodul trei. Șoc și groază la Iosășel: Pistru, grăbindu-se spre Aracal, se tamponează fără să facă accident!

    de E. Nola | 29 iunie 2017, 8:34 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    6

    Sunt și vești bune: vine Inna!

    La zilele Aradului.

    Anunțul a fost făcut de șefu’ în persoană, cel care acum se simte mult mai bine, a ajuns șef regional, mai un pic și va deveni național.

    Într-un fel sau altul!

    Și chiar dacă la Timișoara vine Chick Corea, nici Inna nu-i de lepădat, dacă vă uitați cu atenție la poza ei – nu, nu aia cu ursul, pe aia am pus-o pentru ilustrație, veți vedea la ce imediat! – vă veți convinge că șeful știe și de data aceasta despre ce vorbește.

    N-au nevoie arădenii de snobisme ca jazz-ul, în fond nici la concert simfonic nu se prea duc decât dacă se cântă Queen în Cetate, să meargă sclifositul cela de Corea la Timișoara dacă tot vor deveni capitala culturală a Europei.

    Noi, aici și acum, avem alte treburi. Treaba este din ce în ce mai serioasă și e ca în Danemarca!

    Marele Adversar al șefului, Fifor, ajunge ministru, adjunctul lui controlează din Parlament SRI-ul. Ce vrei mai nasol ca asta?

    Noroc că – da, că! – Căprar este un Domn, știe și el ce trebuie să-i mulțumească șefului, cu toate acestea vigilența este obligatorie.

    Mai ales acum când vine Inna.

    La zilele Aradului!

    Cine este Inna?

    După numele ei de fată, Elena Alexandra Apostoleanu din Mangalia, este dance-queenul Europei, fiind singura căntăreată de pe continent a cărei pagină a depășit un miliard de vizitatori. Stă bine și la vânzări, comentatorul de la The Guardian numind-o cel mai reușit produs de export al României.

    Așa că, firesc, noi o importăm la Arad, dând astfel cu flitul Timișoarei, cei care nu sunt în stare decât de un festival amărât de jazz, aflat la a cincea ediție, la care vine amărâtul de Chick Corea.

    N-avem nicio problemă să alegem dintre cei doi, astfel la sfârșitul acestor amărâte rânduri o veti putea admira pe regina dance a bătrânei Europa în cel mai sexi videoclip al ei după propria apreciere.

    Asta dacă ne lasă, dacă nu, trebuie să va mulțumiți cu amărâtul de Corea.

    Ajunși aici, precum puteți constata mai jos, încep complicațiile!

    Nimeni din familia liberală arădeană nu înțelege ce căuta, duminica seara, Sebi Pistru cu Range Roveru’ la Zimbru, la  o nedee de mâna a șaptea, de ce s-a urcat el în Range-Rover cu noaptea în cap și de ce se grăbea spre Arad, știind ca Inna nu vine decât în August.

    De ce nu a fost mai atent, în fond lucrurile în familie sunt pe calea cea bună, Geani a demisionat din CLM, dar participă în continuare la ședințe, șefu’ pare să nutrească gânduri mai bune, nu era cazul să  apese atât de tare pe accelerație încât în apropiere de Iosășel să se tamponeze cu un alt vehicul, neidentificat până acum – era, poate un OZN că Inna vine doar în August! -, este drept, fără să se ajungă la accident.

    inna

    Și chiar dacă Sebi declara, neoficial, desigur, că era singur în mașină, nu se poate înțelege de ce nu știe nimic poliția din Gurahonț despre această tamponare nesoldată cu accident în care Range Roveru’ a suferit daune în față si pe dedesubt.

    Și ce căuta Sebi Pistru singur la Zimbru?

    Unde era Geani, că doar duminica la CACA – acolo unde ea de o vreme îl consiliază pe Bănățean, acesta, probabil socat de venirea Innei la Arad, nemaifiind în stare să ia decizii singur -, nu se prea lucrează, dar cine știe, la CACA oricând pot apărea complicații.

    Și dacă Geani nu s-a dus la Zimbru, totuși cu cine s-a dus Sebi?

    Întrebări care chinuie familia liberală din Arad acum, în prag de sezon estival, fără să mai vorbim de viitorul luminos al marii familii liberale care se profilează peste vară după ce s-a aflat cum va arăta noul guvern al pesediștilor.

    parcare-deputat

    Este evident că nimeni nu avea nevoie de tamponarea Domnului Pistru, noroc că acesta n-a stat prea mult pe gânduri, a lăsat mașina la Gurahonț – de Range Roveru’ acela vorbim care n-a parcat încă niciodată regulamentar în Arad! – având în vedere că n-a fost accident doar o tamponare care a lăsat Range Roveru’ fără suflu, Sebi fiind nevoit s-o ducă cu traileru’ a doua zi la reparații.

    Noroc că n-a fost accident doar tamponare, în afară de Range Rover n-a murit nimeni, așa că poliția n-are nicio treabă cu asta, chiar dacă Domnul Pistru a pornit de la nedeea de la Zimbru perfect treaz, noaptea după 11.

    Ne putem imagina că era preocupat de noul și primul guvern de maneliști al PSD, mai ales acum când într-un moment de înverșunare s-a gândit să treacă la ei.

    18951422_1365262600219599_8886046777358714491_n

    Aflând cine vor fi miniștrii lui Tudose, se gândea poate că putea prinde și el un post acolo, poate la Interne, poate la Cultură, poate chiar la Economie, în fond niciunul dintre cei vehiculați nu-l depășea la studii si experiență.

    Cu toate astea în minte, perfect treaz si lucid, Sebi se grăbea spre Arad să-i spună lu’ șefu’ ultima poantă, faină, ce-i drept, că mai nou bucureștenii îi zic orașului pe care îl conduce Aracal.

    Tocmai zâmbea în sinele său, gândindu-se că sefu’, preocupat de sosirea Innei, îl întreabă: de ce, mă?

    La care el îi va spune șugubăt-împăciuitor: păi, de la Caracal, nu te-ai prins, șefu’?

    Și atunci s-a produs tamponarea!

    L-a copleșit imaginația ca pe ursul din poză, Range Roveru’ se grăbea spre Aracal, pardon, Arad.

    Și poftim, așa s-a produs nenorocirea!

    Noroc că n-a fost niciun accident…

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

        • Dle.prof., sunteți prea elegant pt.prostimea, multă,care vă comentează excelentele materiale. Nu doar că trebuie să știe să citească normal,mai și printre rânduri,trebuie să și înțeleagă…pa.nu mă refer la cele două comentarii de aici,vb.in general. Stimă intelectualilor adevărați!

          0 voturi
          +1
          -1
          • Amu, ce să zic la asta.
            Poate da, poate nu!
            Având aici controlul audienței, materialele acestea au o audiență nesperat de mare.
            Ceea ce înseamnă ca sunt destui pe aici care înțeleg.
            Pe de altă parte, publicistica, pe lângă analiză, critică, polemică, mai are și un rol oarecum educativ, stimulativ.
            Chiar daca este mai greu, dar un jurnalist care se respectă trebuie să aibă în vedere și acest aspect.
            Dacă deservim doar gusturile cele mai joase, care ar fi diferența dintre noi si puzderia de publicații de scandal ieftin.
            Care ar fi diferența dintre Vali Vijelie si Pink Floyd?

            +3 voturi
            +1
            -1

    Lasa un raspuns pentru kagal

    4 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.