Enola Day: Stresul și accentul

    de E. Nola | 15 octombrie 2015, 11:41 AM | Opinii

    20

    Lansarea candidaturii pentru titlul de Capitala Verde a Europei a trecut aproape neobservată în peisajul public arădean. Echipa de zgomote de la Capitala Culturală lipsind, primarul a fost obligat să se prezinte în hala septică de la Expo Arad singur în fața unei audiențe atent selectate. Asta dacă facem abstracție de Domnul Țolea. Adrian Țolea.

    Din câte ne-am dat seama, presa fiind aproape inexistentă la eveniment, Domnul primar este convins că orașul stă bine la acest capitol. Nimic nou, Domnul primar este aproape la fel de convins că orașul stă bine și la cultură. E drept, nu atât de bine, dar bine destul sau destul de bine, depinde unde dorim să punem accentul.
    Oricum, la verde e mai simplu.

    Acum câteva zile remarcam niște lucrători plantând panseluțe sau ce-o fi plăntuțele acelea de la marginea gazonului dintre Libelula și Primărie. Ideea nu este nouă, gazonul a fost deranjat mai de mult dar a planta flori la începutul lui octombrie mi s-a părut totuși oarecum neadecvat.

    Drept e, eu nu mă pricep prea mult. Sau nu destul, depinde unde cade accentul.

    Spre deosebire de capitala verde, pentru care concurăm singuri din toată țara, la capitala culturală înghesuiala este mare, impunându-se măsuri clare. Sau cât de cât mai luminoase, în funcție de accent.

    Astfel, Consiliul Local a aprobat fără crâcnire, mă rog, Domnul Lupaș a mai bolborosit câte ceva acolo până a fost poftit afară. Poftit sau somat, lucrurile nu sunt foarte clare, depinde unde punem accentul.

    N-am spus ce a aprobat Consiliul Local. Nu prea contează, Consiliul Local aprobă orice i se cere iar cei care fac pe niznaiu sunt poftiți afară sau, mă rog, tratați astfel încât să se simtă și să părăsească de bună voie frumoasa sală de ședințe.
    Asta din nou în funcție de accent. Stress, în engleză.

    De bună seamă, stresul mai nou este destul de accentuat în administrația orașului. Nu-i ușor să gestionezi atâtea proiecte și năzuințe. Ajunge un moment de neatenție și lucrurile o iau razna. Florile se ofilesc, boscheții se usucă, podul se termină prea repede, instituțiile de cultură dispar.
    Ei, nu de tot, depinde din nou de accent.

    059-casa-iacob-hirschl-azi-casa-de-culturc483-a-municipiului

    Oricum, Consiliul Local a aprobat achiziționarea unor clădiri, imobile cu relevanță culturală pentru oraș. Casa Hirschl și Teatrul Vechi, Turnul de apă, clădirea de la Vagoane a fostei fabrici de automobile Marta – clădirea aia cu turnuleț pe stânga înainte să ajungeți la locul viran unde a fost stadionul UTA –, poate și Cazinoul, nu mai rețin exact.

    Nu prea înțeleg nici de ce, mai ales că o parte a acestor clădiri putea să fie de mult în proprietatea orașului aproape pe gratis.
    Dar problema e pentru ce, ca să nu uităm de accent.

    Din moment ce Teatrul și Marionetele formează o singură instituție, Filarmonica s-a retras cu surle și Tosca în fortificațiile armatei, Casa de Cultură a Municipiului, care a funcționat în Casa Hirschl, fiind de mult desființată sau, mă rog, transformată, în funcție de accent, – cine și pentru ce va locui în aceste clădiri renovate pe banii publici?

    Centrul Cultural Județean? Are sediu! Centrul de Cultură al Municipiului? Pentru ce să aibă nevoie de un sediu nou? Nu-i ajunge Palatul Administrativ? Mare, spațios, călduros, având și avantajul că primul om e mereu lângă tine. Dacă ai avea o neliniște, o nehotărâre, un stres, ceva, nu-i mai telefonezi, nu-i mai trimiți mail, te duci simplu la el, în birou, și te liniștești pe loc.
    Mai mănânci o șuhaida de la bar, te mai uiți la niște poze vechi de pe pereți în timp ce uzi ficușii și rododendronii de pe coridoare și simți cum te pătrunde ecologia și cultura. Ce să faci tu cu acele clădiri?

    Ei acum, în funcție de unde se pune accentul, se poate înțelege până la urmă. Aceste clădiri vor fi cumpărate pentru că aparțin, nu-i așa, de oraș, adică nouă, apoi ele trebuie renovate, recondiționate, chiar transformate.

    Nu e atât de ușor pe cum ar crede niște neaveniți în ecologie și cultură. Ai nevoie de o concepție, de un plan, de proiecte pe măsură. Treaba nu se face așa într-o zi, două zile.

    E chiar bine că nu mai sunt atâtea instituții culturale, măcar așa au unde să stea până se reabilitează aceste clădiri. Pe urmă, destinații și chiriași se vor găsi, fiți pe pace, nu vă mai stresați atâta!

    Ce ați zice de un Muzeu al Șuhaidei în Casa Hirschl? Sau de un Muzeu al Apei de Ploaie la Turnul de Apă? Sau de un Muzeu al Halbei la Cazinou? Eventual de un Muzeu Bingo la Cinema Studio?
    Vedeți, destinații se găsesc, în funcție de accentul pe care îl pui. Și unde îl pui! Ce puii lor?

    Chiar nu înțeleg, de ce atâta stress în orașul ăsta?

    Lajos Notaros

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. … azi dimineata (09:10)pe un scuar din Podgoria, in intersectia dintre Revolutiei si Lacului.O ”matroana” cu tigara in coltul gurii se agita (fara sa faca nimic)printre doua femei care tranteau de ici-colo niste ghivece mici cu panselute.In centru era mizerie, pe trotuare tronau hartii, mucuri de tigara, ambalaje, mizerii zburate din cosurile de gunoi stradale negolite, un reprezentat de la parcari amenda de zori printre masini.Magazine urate, cu intrari prafuite, usi murdare, geamuri nespalate, zugraveli agresive in culori de nedescris, oameni tarati, prost imbracati, multi vorbesc singuri pe strada, cate un caine vagabond rasare din vreun gang, usi masive din lemn ramase in paragina, geamuri ciobite, clante lipsa, mirosuri pestilentiale in ganguri, pardoseli oribile, uleioase, murdare, mai apare cate un tip tras la costum iesind din gangurile amintite, o fi vreun avocat, notar, oricum nu e nimeni deranjat de nimic.Firme agatate pe fatade, fara nicio noima, incalecate una peste alta, terase urate, prafuite, le ies cuiele din podiumuri, te agati in toate partile pana ajungi sa te asezi pe un scaun, de multe ori scorojit, lipicios pe manere, barmani cu ochii umflati, plictisiti, ca si cafeaua pe care o servesc, mancatori de seminte la tot pasul, cate o brazilianca isi ridica poalele in cap si face un pishu rapid pe sub un portic, gang sau loc mai ”umbros”, cersetori care-si expun deficientele, cicatrici, maini, picioare amputate,miros de gaze, praf si mizerie.Claxoane (date aiurea), nebuni care fac curse pe bulevard, ca peste 100 m sa-i vezi in coada la semafor, blocuri triste, fatade decojite, decoratiuni care-ti cad in cap, familii de obezi care ies din Mc. Donald’s, masini parcate pe trotuar, politai plictisiti cu ochelari ”Ray Ban” care stau si se uita talambi in stanga-dreapta.Tramvaie decojite, sontoroage, scartietoare, imputite, isi trag sufletul pe ultimele linii care mai fac parte din ”transportul in comun” aradean.Statii infecte, mizerabile, fara afisaje ale liniilor si curselor, fara informatii, asezate aiurea, multe fara o protectie de ploaie, fara o bancuta unde sa se aseze un biet pensionar sau o gravida.Pomi retezati grotesc, crengi atarnate pe te miri ce cabluri aeriene ale celor care presteaza servicii de net, telefonie, etc.Curti interioare ale blocurilor pline de noroaie, gropi, garaje mizere, dar au bariera!Proprietari de caini cu ”staif” isi plimba patrupezii peste tot si patrupezii se rahatesc peste tot, sub ochii atenti ai stapanilor.Nu vezi la unul o punga, un servetel, o lopatica ca sa adune mizeria.Bietii nostri copii stau in iarba infectata de fecale si urina canina, peste tot.Scuipati si flegme inconjurate de cununi de coji de seminte stau ca niste insule ”exotice” asteptand sa treci peste ele.Aparate de parcare infecte, ca iti e greata sa apesi pe un buton.Verdeata lipseste aproape cu desavarsire din acest oras, singurul loc mai verde fiind malul, care in curand va arata deplorabil.Locurile de joaca pentru copii sunt de fapt capcane in care se pot rani grav.Insiruirea acestor aspecte cu care nu ne putem lauda poate sa continue la infinit, dar nu inainte de a remarca ca plantarea panselutelor este o chestiune finuta pe langa pistele de biciclete pe care nu le va folosi nimeni anul acesta si care dupa trecerea unei ierni vor arata ca si cand nu ar fi existat.In zona Subcetate, acum 2 saptamani lucrau ”de zor” niste Doreli si pe pista de biciclete tronau mormane de nisip si balast.Aceasta batjocura generalizata care este acceptata de catre vietuitorii acestei urbe nu denota decat faptul ca vietuitorii participa nemijlocit la calitatea vietii din urbe si ca sunt multumiti de tot ce se intampla, fiindca nu am vazut sa fie pe strada in astia 25 de ani, macar 15.000 de oameni adunati care sa spuna: ajunge, nu e bine asa, valea alesilor ca nu faceti nimic!(pardon, fac, si o fac bine, fura tot!)

      +7 voturi
      +1
      -1
      • Mai am!
        Pentru noi, ăștia aflați mereu pe margine – de unde, normal, au perspectiva cea mai bună – propun o locație absolută: grădina buruienoasă de lângă Gio, acolo unde s-a aflat cea mai veche clădire din oraș: așa numita Baie Turcească.
        Sigur, valorificată capitalistic prin vânzarea către investitorul strategic italian, clădirea nu mai poate fi răscumpărată, și oricum este distrusă.
        Ei, acolo propun eu înființarea Muzeului Infamiei și al Gesturilor Ratate Arădene.
        Perspectiva este extraordinară: în mijlocul primei Piețe Centrale a orașului aflându-se o stație de transformator umbrită de cei mai falnici platani din Arad.
        Na, acolo, în jurul transformatorului, sub platan, după vizita zilnică la muzeu, cei doritori pot sorbi oricând un pahar de melancolie.(Bineînțeles în clădirile din jur funcționau pe vremuri cele mai selecte cluburi de noapte, ca să le spunem cumva)

        0 voturi
        +1
        -1
        • Intamplator cunosc fostii proprietari ai cladirii despre care vorbiti, cred, desi nu stiu nimic de o baie turceasca, stiu de o casa modesta unde au locuit bunicii amicei mele din copilarie. Erau oameni simpli si respectabili iar vecinii lor de vizavi erau niste tigani cu care probabil nu v-ar fi placut sa va amestecati. Poate asta a si cauzat dorinta lor de a vinde acea cladire la un moment dat. Fetita era mai mereu speriata de ei. Timida ce era, exalta de bucurie ori de cate ori venea acasa bunicul lui zvelt, foarte aproape de varsta pensionarii, cu par carunt si un chip eminescian twistat de nasul curbat a lui F.Liszt, imbracat mereu in uniforma de hornar care ii dadea un aspect usor elegant si boem – oricum radia de o blandete si o demnitate rara. Chiar si cand venea acasa pilit dupa o degustare de palinca cu colegii de la servici si s-au iscat inevitabilele certuri dintre soti, ii trecea repede supararea(bunica gatea bine, amica mea era fermecatoare) si nu tin minte sa fi jignit vreodata. Mi-a ramas in minte exact pentru felul cum gestiona stresul din partea sotiei: cu calm, forta si intelegere, in nici un caz nu cu nesimtire deliberata. Atata noblete a avut in el, atat umor cinic, cat nu mai gasesti azi nici in artisti, nici in scriitori. Din respect pentru el, va rog frumos sa gasiti alte locatii pentru muzeele amintite. Daca nu gasiti, va propun: Muzeul Infamiei ar arata perfect in cladirea pe care o gasim inserat in articolul D-voastra(poate chiar la parter) iar pentru celalalt, fiindca toti avem gesturi ratate propun ca fiecare dintre noi sa-si tina evidenta in propria curte, asta ca sa nu mai ratam ocaziile viitoare. V-as mai povesti despre nostalgiile copilariei, dar prefer sa nu deviez de la subiect, oricum lumea din jurul transformatorului s-a schimbat demult iar pe mine ma doare doar amintirea acelor vremuri inocente si imi lipseste bunicul ei, care a fost cel mai frumos om simplu posibil.

          +2 voturi
          +1
          -1
          • Un nickname ca acesta mă onorează dar rămâne totuși un alter-ego.
            Descrierea vremurilor de demult este plină de o nostalgie contrazisă oarecum de câteva observații ușor supărate și oarecum revendicative.
            Nu știu dacă vorbim de aceași clădire, un fel de Secret House, bag seama, însă oricum propunerea era strict simbolică.
            Lumea care a fost nu mai poate fi readusă și cu atât mai puțin trăită din nou și cum foarte bine spuneți, fiecare dintre noi trebuie să aibă câte un muzeu propriu al gesturilor ratate.
            Încă ceva: nu reproșam nimic oamenilor simpli care, sub vremi, sunt obligați de viață să renunțe la valori despre care – din câte îmi dau seama – nu știu mare lucru. Mă refeream, aici, cu acest exemplu, la inteligența administrației de a achiziționa o clădire simbolică – cea mai veche din oraș- chiar dacă era dărăpănată și arăta fără importanță.
            Istoricii locului știau ce este – Baia Turcească – nu se punea problema ignoranței. Era vorbă de sensibilitate și bunăvoință, trăsături umane pe care le-ați ilustrat atât de bine în scurta Dumneavoastră evocare.
            De fapt, la ora actuală administrația ar putea face încă ceva acolo: acea stație ar trebui desființată, piața Heim Domokos (de Pește) reamenajată corespunzător pentru un sit istoric urban important pentru Arad.
            Nu știu exact la ce vă referiți cu privire la amenajarea Muzeului infamiei în casa Hirschl – sunt prea multe posibilități – poate îmi precizați cu o altă ocazie.
            Mi-a făcut mare plăcere intervenția Dumneavoastră!

            +2 voturi
            +1
            -1
    2. Destinatia…biserici neoprotestante,vezi cinematograful Muresul,urmeaza Studio(care desi este proprietatea primariei asteapta demult renovarea,vezi criticile primariei fata de proprietarii de pe centru),si restul chiar si cetatea,bineinteles renovata sau mai bine zis reconstruita pe banii publici.

      0 voturi
      +1
      -1
      • Urâtă provocare.
        Și lipsită de fair-play dar legitimă, aș zice.
        Cel mai nasol e că nu-i poți răspunde în mod limpede și clar, oricum se va interpreta.
        Vă asigur însă, Domnule A Rădeanu,că motivele mele nu sunt susținute de invidie, frustrări sau alte astfel de sentimente care ar putea veni din această situație.
        Nu pot fi sigur cum m-aș fi comportat dacă eram, cum ziceți, solicitat să particip, sunt sigur însă că nu mi-aș fi schimbat punctele de vedere în diferitele teme pe care le abordez sau le propun în publicistică. Dimpotrivă: aș fi încercat să le susțin și acolo, așa cum le susțin aici.
        Nu știu dacă răspunsul v-a satisfăcut, ceea ce pot garanta sunt sinceritatea și onestitatea ca implicații
        Chiar nu vreau să insist prea mult, dar Dumneavoastră ar trebui să vă mai puneți o întrebare: oare de ce liderii de un anume fel dintotdeauna n-au nevoie de colaboratori onești și cinstiți?
        Dacă reușiți să sintetizați cele două întrebări, cred că veți afla și răspunsul la prima întrebare…

        +1 voturi
        +1
        -1
      • Domnule A.Rădeanu, în Arca lui Falcă e uşor să te urci. Trebuie să ştii să rânjeşti, în loc de zâmbet, să scuipi, în loc să comunici, şi să pupi în cur, în loc să critici, aşa cum faci dumneata. Îţi doresc, dragă domnule, o călătorie lungă şi sprâncenată pe Arca lui Falcă. Arca din Biblie a salvat multe neamuri şi specii, dar Noe nu a aruncat pe nimeni peste bord. De la Falcă te poţi aştepta oricând.

        0 voturi
        +1
        -1
        • Ca să fim corecți cu Noe până la capăt: a slobozit un porumbel să caute uscatul.
          Vă puteți imagina ce ar putea slobozi de pe Arcă Domnul primar pentru a-și găsi odihna și a duce pe uscat corabia orașului?
          Niște animăluțe dintr-acelea din Monty Python, rozalii, rotunjoare cu aripioare minuscule, hai că vi le puteți imagina…

          +1 voturi
          +1
          -1
        • Nu înţeleg de ce-mi urezi călătorie (de orice fel) pe arca lu’ Falcă. Eu sunt A.Rădeanul de pe stradă, nu sunt postac fălkist, nici veleitar adelist, nici măcar câine alb-roşu căpresc. Singurul drum pe care-l fac cu Falcă este în barca Arad, pe marea zbuciumată a vieţii (dar eu l-am luat pe el în barcă, nu el pe mine). Trăiesc în oraş (e imoral?), citesc presa (e ilegal)?, pun nişte întrebări (deranjează?) şi nu aştept (chiar dacă ar trebui) să mi se răspundă. Ai lu’ Falcă (administraţie sau PR formal şi informal) au doar gândurile şi socotelile lor (adunări-de averi, scăderi-de taxe-mai deloc, înmulţiri-de bani, împărţiri-între ei), opoziţia pare impotentă (nu ştiu dacă este), iar “independenţii (în care mă gândeam să vă includ şi pe voi) par a avea doar lupte personale. S-auzim mai bine!

          +2 voturi
          +1
          -1
          • Deși intervenția Dumneavoastră răspundea la un alt comentariu, având în vedere că totul a început cu textul scris de mine, îmi permit câteva observații.
            Nimic din toate însirate de Dumneavoastră nu este condamnabil sau de reproșat. Dimpotrivă.
            Însă întrebându-vă/și-ne dacă eram atât de critic și dacă eram invitat în echipa lui Falcă, nu ați pus o întrebare, ați insinuat ceva.
            Ceva care punea sub semnul întrebării verticalitatea mea umană, și profesionalismul meu jurnalistic. Aveați de unde să vă informați: sunt de 25 de ani în jurnalismul arădean, într-vreme, acum vreio 10-15 ani, chiar în prima linie.
            Mă rog, din intervențiile ulterioare poate v-ați format o idee, poate nu. Nu știu.
            Ceea ce știu este că jurnalismul, prin forma online, s-a schimbat foarte mult, cititorul, comentatorul devenind parte a elaborării textului jurnalistic. Vedeți, comentariile, cred că nu vă spun nimic nou, fac parte integrantă din textul publicat.
            De unde necesitatea ca cititorul care se hotărește să comenteze să încerce măcar să corespundă unor reguli elementare ale jurnalismului: să nu vorbească în necunoștință, să nu insinueze dacă nu este convins, să nu jignească, cu alte cuvinte să devină un partener autentic al jurnalistului independent.
            Și fiți pe pace: cel puțin aici suntem. Independenți.

            +2 voturi
            +1
            -1
      • E mult mai rău de atâta, Domnule Ebola.
        Îmi place pseudonimul și curajul Dumneavoastră de a discuta deschis.
        I-am fost profesor la Liceul Avram Iancu din Brad. Consilier nu i-am fost, cel puțin n-am fost niciodată retribuit pentru că m-am purtat cu el așa cum se poartă un profesor cu un elev inteligent și promițător.
        Mai mult de atât, cred că încă figurez în Board-ul orașului ca membru, însă de ani de zile nu mai particip la ședințele sporadice ale acestui organism inventat de primar după modele occidentale – în principiu nimic contra, deci – dar golit de conținut, devenit un fel de adunare de aplaudat ideile sale.
        Faptul că i-am fost profesor, că îl consider un politician inteligent și abil care, de o vreme, a luat-o razna, îndepărtându-se de interesele orașului în favoarea intereselor proprii, explică poziția mea de astăzi, o poziție care niciodată n-a fost de subordonare sau acceptare necondiționată.
        Dacă vreți un exemplu pe măsură: sunt profesorul care atunci când a fost pregătit și a răspuns bine, i-am dat zece, iar acum, când l-am prins copiind, i-am dat doi.
        Aveți ceva să reproșați unui astfel de comportament sau considerați că dacă i-ai dat odată zece, trebuie să fi cu el până la capăt, indiferent că, între timp, din elev eminent a devenit șmecherul clasei?
        Pentru că dacă sunteți de acord, nu faceți altceva decât să exprimați punctul de vedere al statului mafiot care urmărește interesele membrilor și nu al cetățenilor.
        Din păcate, având în vedere anonimitatea în care vă ascundeți, atât Dumneavoastră cât și colegul A Rădeanu, orice ați răpunde, este fără importanță.
        Dumneavoastră n-aveți curajul să vă reprezentați nici măcar propriile cuvinte, cu atât mai puțin propriile atitudini sau gesturi.

        0 voturi
        +1
        -1
      • Vedeți, pentru asta am scris ultimele două aliniate din comentariul meu la care ați răspuns.
        Și numai ca să vă liniștiți: da, am foarte mulți foști elevi, ca toți profesorii de altfel, care au ajuns, unii bine, alții, mai puțin.
        Profesorul nu este nici părinte, nici Dumnezeu și cu atât mai puțin elevul care devine omul matur de mai târziu.
        Dau două extreme: un fost elev care nu mai trăiește, murind după o lungă perioadă de alcoolism, și un altul care lucrează cercetător la MIT (Massachusetts Institute of Technology).
        Dumneavoastră la cine v-ați gândi mai mult?

        +1 voturi
        +1
        -1

    Lasa un raspuns pentru Plantau panselute si ...

    1 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.