Enola Day: Șmecherii din vârf și fraierii care îi ridică și îi țin în spate
De o vreme bună, cam de zece ani încoace, există la nivelul civilizației pe care o numim mai nou – ca pe lângă Europa să-i includem și pe europenii din lumea nouă – euro-atlantică o temere generală cu privirea la direcția în care ne îndreptăm.
Dezamăgirea este cu atât mai mare cu cât vine după o perioadă de mari așteptări ca urmare a prăbușirii sistemului sovietic, o perioadă care a început în anii optzeci ai secolului trecut și a ținut în mare cam treizeci de ani, adică până pe la sfârșitul primului deceniu din noul mileniu, atunci când au apărut primele semne prevestitoare de rele.
În loc să ne îndreptăm spre o Europa unită, democratică, în care legea păzește ordinea, susținută eventual de Fiul Risipitor, devenit mare și tare dincolo de Ocean, am cam luat-o pe panta aia bine cunoscută din trecut, poteca aceea din capătul satului care te duce spre locurile de pierzanie, locuri unde se întâmplă acele fapte care nu sunt publice, nu pot fi povestite în familie, eventual doar între prieteni și complici cu un zâmbet eufemistic adecvat și după o cantitate apreciabilă de alcool consumată de toți cei prezenți.
Fenomenul are culoare locală, se petrece diferit de la țară la țară, la englezi cu orgoliu și sofisticării parlamentare, la francezi cu scandalul de rigoare de pe străzi, la nemți mai obscur așa, cel puțin până când nu dă în clocot, iar atunci să te ferească Dumnezeu.
Pe aici, prin jur, printre țările care acum două decenii erau leșinate de perspectiva intrării în UE, tot așa: la unguri cu un orgoliu gonflat penibil, la polonezi cu scandalul de tip francez temperat de marele suflet slav, iar la noi, ca de obicei, cu mult zgomot făcut de șmecherii dintotdeauna pentru fraierii care se cred, altă varianta n-au, șmecheri și ei de când îi lumea.
Politologii vorbesc de virarea spre populism a societății occidentale, după ce, după două conflagrații devastatoare provocate de acest populism care mizează și acum pe prostirea maselor în favoarea unei pseudo elite subțiri și imorale, se părea că, cel puțin în lumea occidentală, aceste ideologii bazate pe ignoranță și ură nu mai au nicio șansă.
Meciul nu s-a terminat încă, nordul rezistă cântecului de sirenă a promisiunilor deșarte, dar, este cât se poate de evident, pentru victoria spiritului european, bazat pe iluminismul și umanismul care au fondat istoria modernă a continentului, vor fi nevoie de prelungiri.
La noi lucrurile sunt mult mai simple, cum am observat mai sus, mentalitatea bazată pe descurcăreală și șmecherie e în floare din nou, înainte chiar ca societatea românească să fi învățat măcar abecedarul democrației și al statului de drept.
Liderii populiști nu excelează nicăieri prin cultură și rafinament, ai noștri însă depășesc orice limită imaginabilă, ieșind în evidență printr-o lipsă de scrupule în prostia și incompetența lor greu de imaginat în alte părți.
Dar nu fără precedent pe aici, în fond nu este prima oară când o femeie semianalfabetă ajunge în vârful ierarhiei, punându-se la dispoziția bărbatului providențial cocoțat în vârful puterii de la coada vacii sau din birtul comunal.
Rezultatul îl simțim cu toții și este mai mult decât dezastruos: lumea marilor speranțe din anii nouăzeci, început de două mii, a devenit o cloacă a corupției endemice în care oamenii, foștii cetățeni născuți prin cezariană în Decembrie 89, sunt împărțiți din nou în șmecheri și fraieri, iar vina nu este a nimănui, în fond nimeni nu te oprește să devii și tu șmecher din fraier.
De fapt, acesta este mecanismul promovării în noua societate românească: te șmecherești, te faci șmecher și nimeni și nimic nu-ți mai stă în cale, iar turma fraierilor stă ca boul la poarta nouă și te admiră în timp ce te invidiază.
Finalul previzibil este cârdășia în hoție, spre deosebire de societățile occidentale pomenite în care degradarea se manifestă prin ipocrizie englezească, dezorganizare franțuzească și conformism nediferențiat la germani. Plecarea în masă a românilor să lucreze în Occident prin asta se explică, în fond într-o țară în care se fură tot, inclusiv speranța de mai bine, nu ai cum să trăiești acceptabil din muncă cinstită.
Nu e vorba de faptul că suntem altfel, ci de realitatea că avem alte tradiții și obiceiuri, iar acestea, în aceste condiții „prielnice”, se manifestă cu vârf și îndesat.
Asta explică și aprecierea europeană de care se bucură simbolul luptei cu răul din România, a celei care a avut forța și curajul să se confrunte cu hoția ca simbol al degenerării spre populism a României, a procurorului care a ajuns să simbolizeze și pentru europeni salvarea din ghearele răului care atacă bazele democratice și ale legalismului occidental.
Desigur, ascensiunea unora precum LCK – a se reține simbolistica acronimului pe model JFK – îi lasă profund dezamăgiți atât pe șmecheri cât și pe fraieri.
Cel mai deranjant pentru cel care trăiește în rău este ca acest rău să fie numit pe numele său adevărat.
Iar în România numele răului care bântuie Europa este complicitatea în hoție a smecherilor care fură și a fraierilor care sunt furați…
Comentariile portalului
Daca in loc de conducta de gaz era una de 220v sau 380 sigur muncitorul respectiv nu mai vedea Moldova !
Total nefericita interventia celor din USR in acest caz! Sper din suflet sa nu fie aceasta pozitia lor privind planurile de viitor ale orasului! Astfel de decizii sunt descurajante pentru (...)
Renovare facute ca la toate polițiile, de mântuială!