Nimic despre premiul Nobel pentru Pace acordat jurnalistei filipineze Maria Ressa și jurnalistului rus Dimitri Muratov. Pe la noi chiar nimic în afara știrii care o completează pe cea cu o zi înainte după care Cărtărescu a scăpat din nou Nobelul pentru Literatură.
Ciudat, chiar îngrijorător. Mai ales pentru jurnaliști.

Bun, hai să spunem că la noi nu e ca în Filipine sau în Rusia, nici măcar ca în Ungaria, dar asta nu înseamnă că la noi e bine. Pentru jurnalism și jurnaliști.

Este drept, la noi jurnaliștii încă nu sunt împușcați sau bătuți până mor. Sau cel puțin nu e ceva caracteristic. Moartea lui Dumitru Tinu rămâne însă în continuare un mister îmbrăcat într-o enigmă cu implicații politico-financiare iar faptul că la noi, aici la Arad, un jurnalist, acum câțiva ani, a fost băgat în spital, ține de faptul că și-a băgat nasul exact acolo unde credea el că îi fierbe oala. A crezut prost. Așa cum au crezut și cei doi jurnaliști bătuți măr într-o pădure de lângă Suceava acum nicio lună.

La noi și aiurea, acolo unde nu se împușcă, treburile se rezolvă altfel. Cel mai simplu e să îi iei omului obiectul muncii. Desigur, foarte puțină lume realizează că obiectul muncii jurnalistului adevărat – nu celui făcut în cabinetele de partid și în birourile firmelor cu bani mulți – este adevărul. Nu e nicio exagerare, de aia sunt cumpărați, compromiși și în ultima instanță împușcați. Fiindcă există o categorie de oameni – a existat întotdeauna și va exista până la Judecata de Apoi – care este deranjată de adevăr, chiar enervată și gata să jure că de fapt nu există.

De adevăr vorbim. Că e relativ, că e în funcție de cum vrea mușchii noștri, interesele noastre și iubirea noastră de moșie. Că fiecare are adevărul său, un adevăr propriu, inconfundabil, iar dacă acest adevăr este deranjat, se poate scoate pistolul, ești în legitimă apărare.
Dar, asta este, adevărul nu este deranjat de aceste istericale. El există indiferent de cine ce crede despre el, chiar dacă se mai ascunde sau se îmbracă în haine de carnaval sau de Halloween. Așa este el, mai jucăuș, îi plac farsele, îi place să-și bată joc de cei care nu-l cunosc sau nu cred în el. Nu-și face probleme, știe foarte bine că totul depinde de el, orice bine, orice progres este condiționat de descoperirea și recunoașterea lui. A adevărului.

Adevărul jurnalistic este chiar simpluț. Nu ai nevoie de cine știe ce pregătire științifică sau filozofică pentru a da de el și a-l prezenta publicului. Poate de aia nu se dă jurnaliștilor premiul Nobel în fizică și chimie. Eventual în literatură, sau în cel mai bun caz pentru Pace.

E chiar înălțător: comitetul norvegian – cel pentru Pace se acordă de către norvegieni conform dorinței lui Nobel, fiindcă pe atunci, în timpul vieții sale, Suedia și Norvegia formau o uniune – a recunoscut că pacea omenirii depinde și de modul în care jurnaliștii își fac treaba. De altfel, decizia a fost din nou o surpriză, chiar dacă printre cei pomeniți ca posibili laureați au fost și organizațiile Reporteri fără Frontiere și Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor. Alături de Navalny și, ei, asta este, de ea nu avem cum scăpa: Greta Thunberg.

Iar dacă despre Nobelul literar se poate discuta, decizia norvegienilor este fără reproș. Chiar dacă mulți le reproșează neglijarea lui Navalny. Inclusiv Muratov, rusul laureat, cel care, imediat după aflarea veștii, a spus câteva lucruri demne de luat în seamă. A spus, printre altele, că el, dacă ar fi fost în comitet, ar fi votat pentru Navalny. Dar a completat imediat: Navalny rămâne, oricum, în cărți. Și a mai spus că premiul nu este al lui, ci al ziarului pe care îl conduce: Novaya Gazeta.

Și nu a glumit. Suma este mare, dar Muratov a declarat că premiul și suma sunt ale redacției, el eventual însușindu-și câteva sute pentru a organiza o petrecere pentru colegi.

Novaya Gazeta s-a înființat acum 28 de ani, Muratov fiind redactor-șef de 24. În acest timp redacția a pierdut șase jurnaliști, uciși în condiții mai mult decât dubioase, cea mai cunoscută fiind Anna Politovskaia pentru investigațiile ei cu privire la războiul cecen. Mai nou mijloacele de a băga pumnul în gura presei s-au ”rafinat” și în Rusia, cei recalcitranți nu mai sunt omorâți, ci declarați ”agenți străini”, ceea ce îi scoate de fapt din ”câmpul muncii”. Tocmai de aceea Novaya Gazeta nu primește fonduri din străinătate, bazându-se pe susținerea cititorilor săi, a donațiilor din partea acestora. Iar cel mai cunoscut susținător al revistei este Mihail Gorbaciov. Poate spune și asta câte ceva despre realitățile presei și locul adevărului în Rusia lui Putin.

Jurnalista filipineză și-a creat propriul site de știri online, Rappler, în 2012. De atunci rezistă încercărilor regimului Duterte, cel care s-a folosit de o campanie antidrog pentru a-și elimina adversarii politici și a introduce un regim dictatorial pentru care libertățile individuale sunt povești de adormit copiii. În plus duce o luptă care nici aici pe la noi n-ar fi de prisos împotriva site-urilor de socializare, a așa-numitului fenomen fake news, folosite de autorități pentru propagandă mai mult sau mai puțin mascată. Pentru manipulare, adică, ceea ce, pentru cei naivi sau cei superdeștepți spun, înseamnă de fapt ascunderea adevărului.

Pentru toate acestea a fost dată în judecată încă în 2019, condamnarea ei putându-se termina și cu închisoare pe șase ani.

În final, doar atât: poate la prima impresie, mai ales într-o societate în care poți spune ce vrei și cum vrei că oricum nu te bagă nimeni în seamă, jurnalismul poate trece ceva neimportant, parte a sistemului în care vorbesc toți și nu ascultă nimeni. Pentru aceștia: jurnalismul adevărat, cel care acum a fost recunoscut prin premiul Nobel, nu înseamnă un concurs de cine poate striga mai tare și mai colorat.

Înseamnă prezentarea faptelor și a adevărului, indiferent de consecințe…