vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Enola Day: Selfie cu Moartea la Podul Roșu

    de Lajos Notaros | 10 iulie 2019, 8:42 PM | Opinii

    2

    Tragedia care s-a întâmplat nu departe de noi în acest început de săptămână, dincolo de șocul sau poate tocmai datorită șocului, ne aduce aminte cât de puține știm despre ceilalți și chiar despre noi înșine.

    Văzută din afară, sinuciderea este doar o întâmplare șocantă, tragedia fiind resimțită pe viu de cei apropiați celui care recurge la gestul ultim. Educația noastră modernă, bazată pe iudeo-creștinismul răsărit în Imperiul Roman târziu tratează sinuciderea ca fiind tabuul absolut, mai zguduitoare decât crima sau omorul, întâmplări banalizate prin recurența lor zilnică în știrile rețelei informaționale instante și globale în același timp. Setați pe aceste știri, pe oroarea care devine astfel banală, ieșim din confortul nostru de devoratori de moarte mediată doar atunci când întâmplarea ne atinge, este aproape de noi și iese din tiparele cu care ne-am obișnuit.

    Tabuizată în cultura noastră, sinuciderea ne lasă efectiv fără replică, fără răspunsuri, dezarmați complet în fața a ceea ce ne pare inexplicabil.

    Și nu a fost totdeauna așa.

    Cultura europeană precreștină cunoaște nenumărate forme de sinucidere acceptate sau chiar reclamate, unele, precum cea de onoare, supraviețuind chiar și în ciuda acestor interdicții. Mai ales în mediul militar sau în cel interlop, unde pierderea onoarei poate fi reparată doar prin sinucidere asumată.

    Și sărim astfel la cea mai cunoscută poveste de iubire din cultura europeană, poveste devenită simbol, o iubire de adolescenți terminată cu o dublă sinucidere, cea a lui Romeo și Julieta. Nu toată lumea realizează că avem de-a face cu copii sau în cel mai bun caz adolescenți în aceasta poveste, geniul lui Shakespeare intuind exact situația și vârsta la care suicidul nu este un sacrificiu sau un act de curaj, ci o tragică soluție ultimativă în fața lumii care este dușmănoasă, nu ne acceptă, nu ne înțelege, încercând să ne pună bețe-n roate la fiecare mișcare sau intenție de a noastră.

    Dincolo de cei cu tendințe suicidare de natură congenitală sau psihologică, sinuciderea poate părea în ochii adolescentului terifiat de neînțelegere, respingere sau insucces drept singura soluție.

    Noi, maturii, prinși în malaxorul cotidian al supraviețuirii, înconjurați de avalanșa informațională din care cu greu distingem dintre important sau folositor și gunoiul în care se ambalează cele nefolositoare, dar foarte profitabile pentru unii, nu mai avem nici timp, nici nervi pentru atitudinea calmă, înțelegătoare, ocrotitoare de care au nevoie adolescenții și tinerii, indiferent de faptul că acum au de toate, așa cum noi nu am avut mai nimic la vremea noastră. Avem tendința să înlocuim grija și atenția pentru ei cu oferirea lucrurilor de care, credem noi, au nevoie ca să fie fericiți și mulțumiți: telefonul deștept, laptopul, tableta, chiar mașina imediat după 18 ani, fiind cele care înlocuiesc mediul de atenție, empatie și atașament de care au nevoie în continuare, chiar dacă, prin comportamentul lor explicit și de cele mai multe ori exagerat, tocmai pentru a ascunde neliniștile care îi chinuie, ne dau impresia că sunt altfel decât noi la vârsta lor, mai puternici, mai voluntari, obraznici și hotărâți.

    Nu sunt.

    Problemele rămân aceleași ca și acum o sută sau o mie de ani: un vis care nu se realizează, un prieten care trădează, o iubită sau un iubit care te înșală sau te refuză și peste toate astea maturii de astăzi care parcă nu au niciodată timp și răbdare.

    Altfel sunt doar împrejurările, obiectele, formulele la modă atât în vorbire cât și la port, modul în care aceeași poveste prinde contur, ni se înfățișează sau aflăm de ea. În cazul de față ne-a fost aruncată în față toată deșertăciunea vieții noastre, toate minciunile cu privire la importanța unor lucruri de la care noi așteptăm fericire și confort, împlinire și succes.

    Toate aceste lucruri și-au dezvăluit lipsa lor de importanță și finalitate în fața Morții. Cheile de la mașină, telefonul mobil și casca de ureche, ultimul fir care îl mai lega de viață, retezată de roțile trenului. Doar Podul Roșu din copilărie a mai rămas să îl ducă dincolo…

    Până la urmă a fost o întâlnire tragică dintre doi oameni, unul culcat pe șină, cu ochii pe ecranul telefonului său mobil, celălalt îngrozit după parbrizul locomotivei, încercând să nu-și creadă ochilor. Despre acesta nu vorbește nimeni, chiar dacă am aflat că a trebuit să fie înlocuit cu un alt mecanic, el nefiind în stare să mai urce în locomotiva pe care a frânat-o din răsputeri degeaba.

    Nu vorbește pe aici nimeni nici de tânărul de doar 18 ani din județul vecin, Bihor, cel care s-a spânzurat de un pom în spatele unei stații de combustibil din Oradea – cam în același timp sau cu puțin mai devreme ca tânărul din Micălaca să-și caute intrarea în eternitate pe Podul Roșu -, imediat după ce a terminat ultima probă de la Bac.

    La fel ca și aici și acolo reacția celor rămași în viață a fost identică: consternarea dezorientată, șocul în fața inexplicabilului.

    Până la urmă, da, este inexplicabil de ce un tânăr care pare perfect în regulă pentru cei care privesc doar aparențele își ia viața cu propriile mâini, nimic nu pare destul de important și decisiv pentru un asemenea gest.

    Poate chiar acesta este răspunsul pe care îl căutăm. Poate…

    Și nu, tânărul din Oradea nu a picat la Bac. A obținut media 9,25 și fiind un fan al culturii și limbii chineze, era deja admis la o Universitate din China…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Pana cand isi va da seama STATUL Roman ca DEPRESIA trebuie tratata cu foarte mare seriozitate si sa se implice in campanii de informare a populatiei…vor mai muri multi tineri si nu numai!
      Din pacate maturii la care va referiti nu prea cunosc din pacate nimic despre aceasta boala si multi, foarte multi nici nu o considera boala!
      Dovada discutiile de dupa tragedii…cand lumea crede ca sinucigasul o face din dragoste,bani etc…motivele conteaza prea putin atunci cand „depresivul” ajunge la capat! Boala si-a atins „scopul”! Ea nu tine cont de cati bani ai…cine esti sau cat esti de iubit!

      Ganditi-va ca depresia postnatala este abia acum incet, incet discutata de „iluminatii” tarii…pentru restu’ la fel ca pentru atatea boli ignorate de sistemul medical romanesc…raman punctele de suspensie!
      Viata este un chin daca esti suferind in Romania!
      Trist!

      +3 voturi
      +1
      -1
      • Sunt de acord cä sistemul medical si de ocrotire sociala mai are foarte multe de facut si in aceasta problema.
        Dar sucidul nu este neaparat o problema medicala, mai mult sociala si de psihologie personala. Mediul insträinant, respingator, lipsit de empatie si atentie este mult mai periculos, iar noi cu totii traim acum in astfel de medii. Toate comunitatile s-au subțiat si au devenit superficiale, familia, scoala, locul de munca nu mai sunt favorabile convietuirii intime si apropiate, goana consumista după lucruri, bani, divertisment facil inchizand individul in carapacea grijilor sale pe care nu le mai poate împartasi cu nimeni. Depresia nu este la modul strict o boala, ci un simptom al unui inconfort sufletesc.
        O societate mai compasiva, atenta si grijulie, asta este solutia, numai ca deocamdata nimic nu ne duce in aceasta directie, nu-i de mirare inmultirea alarmanta a numarului sinuciderilor, Numai în cateva zile – ultima chiar acum s-a publicat – Specialul a prezentat patru cazuri de sinucideri dramatice. Si astea sunt doar cele care prin persoane, imprejurari au ajuns la public, sunt si altele care se intampla in linistea totala a dezinteresului.
        Altfel spus, aici avem o vina cu totii, schimbarea situatiei o poate face fiecare din noi cu propria persoana care sa devina mai putin agresiva, mai atenta, compasiva si saritoare atunci cand obsearva pe cineva in dificultate.

        +5 voturi
        +1
        -1

    Lasa un raspuns pentru E. Nola

    3 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.