Doar pentru a vedea dimensiunea scandalului, pentru început câteva cifre.

Dacă în sistemul public de pensii sunt cinci milioane de pensionari, pensiile speciale se acordă unui număr mult mai mic, în jur de 180 de mii, până la 250 de mii de oameni. Majoritatea sunt militari și polițiști, peste 150 de mii, numărul „civililor”, abia dacă trece de zece mii de indivizi.

Dacă pensia medie în sistemul public se află un pic peste o mie de lei, 1100 mai exact, pensiile numite speciale au media la 17.000, cea mai mare pensie specială primită până acum a fost al unui procuror: 74000 de lei.

Da, ați citit bine și nu e vorba de pensie anuală – un pensionar obișnuit nu primește nici un sfert al acestei sume pe an -, ci de cea lunară, un venit lunar în jur de 15 mii de euro pentru un pensionar din România. Dar, oricum, și cele mai mici încep acolo unde pensiile din sistemul public se termină, adică de la 5-6 mii de lei pe lună.

Rușinos și nedemn, o adevărată jignire la ideea de democrație și stat de drept.

Sistemul acesta al pensiilor excepționale a fost forjat în ultimii 20-25 de ani cu largul concurs al tuturor guvernelor și parlamentelor, în fond, dacă vă uitați mai atent, este vorba de acele categorii de ocupații, dincolo de clasa politică cu care aceste ocupații și „meserii” se intersectează permanent, de care depinde modul în care este administrată și funcționează puterea.

Firesc, cum a observat un comentator, în fond nu cu profesorii sau medicii dai lovituri de stat, ci cu armata și forțele Ministerului de Interne.

Atacul la aceste pensii speciale a venit din partea USR-ului, o formațiune politică nouă, aflată în chinurile facerii, fiind preluată, de voie, de nevoie, apoi și de PNL, chiar dacă el până acum a fost de fapt parte a problemei și nu a soluției. Întrebarea dacă acuma este, plutește în continuare în aer.

Având toate acestea în vedere, nu are rost să ne mirăm de grotescul în care se afundă afacerea.

Cu PSD-ul care își caută în opoziție sensul, cu USR-PLUS care își caută identitatea și cu PNL-ul care și l-a pierdut de mult, este firesc să asistăm la un nou spectacol caragialesc în care se revizuiește, dar nu se schimbă nimic, ici-colo, prin punctele esențiale.

Discuția de acum din Parlament a decis o soluție „praf în ochii pulimii”, cu desființarea pensiilor speciale la „civili”, nu și la Armată, Poliție, SRI și altele, o măsură care atinge cel mult 5% din cei care beneficiază de acest regim care nu are nimic cu ideea statului de drept, readucând în prezent obiceiurile statului clientelar din cele mai vechi timpuri.

În fond este vorba de bacșiș, nu de pensie, un bacșiș pentru cei de care poate depinde direct puterea ta ca politician: ofițeri de toate felurile și rangurile, judecători, procurori, inclusiv grefieri – ei tocmai au ieșit la demonstrație, în fond munca de grefier este mult mai importantă pentru un politician semianalfabet încurcat cu legea decât cea de învățător -, fără să mai vorbim de colegii lor din Parlament și consiliile locale.

Surprindem în această atitudine incapacitatea clasei politice românești de a se percepe ca slujbaș la popor, de funcționari ai unei democrații în care puterea nu este apanajul clasei politice – precum în dictaturi – ci este întotdeauna la popor, singura instanță care are dreptul să dispună de ea.

Politicianul românesc de rit nou, preluând moștenirea tradițională, inclusiv cea comunistă, indiferent de partid, nu se consideră un interpus al poporului, ci un proprietar de drept al puterii, având tendința să se folosească de ea cum îl taie capul și îi dictează interesul pe moment.

Așa că, în timp ce președintele repetă monosilabic că se va renunța cândva la acest sistem de pensii speciale de tip clientelar, deocamdată nu se renunță, se ciuntește doar nesemnificativ, dar nedrept pe alocuri, cum vom vedea mai jos, fără să mai vorbim că măsura nu va acționa retroactiv, altfel spus toți cei care au primit până acum pensii speciale, vor primi și de acum încolo, până la moarte.

Și ca haiul să fie de pe această lume și nu alta, în cei 9000 din 250.000 care își vor pierde în viitor dreptul la pensii speciale există o categorie, probabil cea mai puțin numeroasă, o categorie care, având în vedere caracterul absolut special al muncii lor, ar avea dreptul la ceva pensii speciale onorabile. Adică nu demăsurate obraznic, ci nițel mai avantajoase ca restul.

E vorba de aviatori. Civili, înainte de toate, însă având în vedere regimul absolut excepțional al acestei meserii, selecția pe bune prin care se trece pentru a ajunge să zbori, condițiile de risc mult peste obișnuit, este evident, mai ales că nu sunt prea mulți, că aviatorii ar avea dreptul la o pensie chiar dacă nu specială, una care recunoaște caracterul special al muncii lor. Să nu mai vorbim de pensiile de la UNITER ale actorilor, simbolice de altfel sau ale jurnaliștilor de la UZP, bazate pe cotizații, adică în fapt pe sistemul public al contribuțiilor la fondul de pensii.

Dar nu. Ei vor fi sacrificați în favoarea ofițerașilor care nu au văzut în viața lor o acțiune militară pe bune, pensionați la 48 de ani, adică în floarea vârstei, a paznicilor pușcăriilor, nemaivorbind de cei de la Serviciile Secrete și polițiștii care au probleme la scrierea unui proces verbal de contravenție și care după ieșirea la pensie înființează firme de protecție-pază, concurând cu lumea interlopă în cele mai bănoase afaceri.

Fără să mai insistăm, în fond baiu-i cât casa, să citez un clasic în viață, rămâne întrebarea: oare sloganul clasic PNL, „prin noi înșine” , s-a transformat pe nesimțite în ultimele decenii în formula tradițională pe aici din cele mai vechi timpuri: corb la corb nu-și scoate ochii…