joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Enola Day: Președintele Academiei, colaborator al Securității sau victimă a propriului… sistem?

    de Lajos Notaros | 19 aprilie 2018, 11:20 AM | Opinii

    1

    Având în vedere că suntem arădeni, cultura înaltă nefiind printre preocupările noastre, ne aventurăm mai rar în acest domeniu, chiar cu anumită teamă, ținând cond de realitatea cruntă că audiența unui articol de acest fel se prăbușeste mai rapid decât nivelul de alfabetizare al noii noastre clase politice.

    Centrale și locale, în fond ce este sus este și jos, citatul fiind atribuit lui Hermes Trismegistos, fondatorul mitic al literaturii oculte, esoterice.

    Spun asta pentru cei care au probleme la scrierea capitalelor, siguranța lor oprindu-se imediat după Arad și București.

    Pentru ceilalți: cu Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai, proaspăt președinte al Academiei Române, am fost coleg de facultate, chiar dacă nu l-am cunoscut personal, eu fiind anul I la filozofie pe când el era în anul terminal, patru, la istorie.

    Fiind oarecum de aceeași formație, apropiați ca vârstă, nemaivorbind de atenția firească pe care o acord evenimentelor care se mai întâmplă la fosta mea universitate, i-am urmărit sporadic evoluția academică, fiind nu de puține ori contrariat de luările sale de poziție, unele în perfectă consonanță cu nivelul academic, altele care dovedeau o anumită superficialitate și înclinație spre conformism.

    Am identificat relativ repede cauzele, școala istorică de la Cluj din ultimul deceniu al ceaușismului fiind caracterizată de un occidentalism superficial, neasumat oficial – era și greu sub național-comunismul lui Ceaușescu – peste care se înălța un edificiu bizar de naționalism luminat dar nu mai puțin exclusivist.

    Cert este, așa cum am aflat din poveștile foștilor colegi, brașoveanul Ioan Aurel Pop a fost un elev și un student eminent, șef de promoție la ambele nivele, un dedicat pregătirii și profesiei alese, evoluția sa ulterioară – deși fără originalitate – fiind previzibilă și oarecum meritorie.

    Mult diferită de vedeta care a devenit Lucian Boia de la București – chiar dacă după tată se trage din mocanii de la marginea Sibiului – , probabil singurul istoric român în viață cunoscut pe plan internațional și tradus în limbile de largă circulație mondială.

    Boia, mai în vârstă cu aproape zece ani, imediat după 1989 a trecut la instrumentarul occidental contemporan al istoriografiei, introducând în literatura românească idei, metode și abordări considerate până atunci tabu, devenind citit nu doar de specialiști, ci și de cei interesați de istorie în general.

    lucian boia

    Istoricul și scriitorul Lucian Boia

    Ioan Aurel Pop și-a urmat calea pe care a pornit în 1979, la terminarea facultătii, insistând pe temele de bază ale istoriografiei ardelene, fără să producă ceva cu adevărat semnificativ, atrăgând atenția mai mult prin acel amestec bizar care se simțea în luările sale de poziție publică: o inteligență și bun simț native, strivite oarecum de prejudecăți și blocaje datorate înverșunării sale de student eminent și etern șef de promoție.

    Iată însă că Academia îl apreciază mult mai mult decât pe vedeta de Boia, cu care, de altfel, Ioan Aurel Pop nu se înțelege defel – acuzându-l nu demult că nu e în stare să citească un document în latină, greacă și slavonă -, reproșându-i demitizarea istoriei românești și poate și mai mult faptul că are succes la public.

    De altfel, rectorul de la UBB a comentat favorabil mai multe articole despre Boia în care acesta este prezentat ca un posibil securist – a umblat în anii optzeci de mai multe ori în Occident – un antiortodox – după mamă este italian și catolic –, nemaivorbind de faptul că nu scrie istorie științifică, ci pulp-fiction.

    Și ca un făcut, imediat după numirea sa în fruntea Academiei, iată că apare o listă.

    148416

    Ioan Aurel Pop, președinte al Academiei Române

    Una mai micuță așa, de 200 de nume pe nepusă masă, de unde reiese că Ioan Aurel Pop, printre alții, a semnat în 1985 un angajament cu „organele”, mai precis cu UM 0225 a Direcției Securității Statului (DSS), cunoscută ca Brigada antiemigrație și care se ocupa cu contracararea propagandei anticeaușite ale emigrației române de atunci.

    Printre semnatari, alături de actualul președinte al Academiei, Cornel Nistorescu, Adrian Vasilescu, Dan Berindei, Ștefan Cazimir, Ion Coja, chiar Dolphi Drimer și alții mai puțin cunoscuți, majoritatea dintre ei fiind oameni cu pregătire superioară, mulți istorici și jurnaliști.

    După publicarea listei în Revista 22 de către Mădălin Hodor, angajat al CNSAS, a început desigur cunoscuta tevatură: cei aflați pe lista de colaboratori reacționând fiecare în mod personal dar ușor previzibil; e un fals, da, dar niciodată nu am raportat – nu există alte acte deocamdată care să confirme activitatea de colaborator al celor de pe listă –, e o manipulare a statului paralel, a lui Soros etc.

    Cel mai penibil a reacționat însă chiar Ioan Aurel Pop, cel care într-o postare pe FB recunoaște implicit faptul, acuzând întreaga societate de nerecunoștință.

    Desigur, nu se poate spune deocamdată nimic concret și definitiv, însă apariția lui Ioan Aurel Pop, cel care a recunoscut cu regrete că nu a fost un disident, este certă, în timp ce Boia, cel călător în străinătate pe vremea lui Ceaușescu, nu este pe listă.

    Care a fost ideea, este oare o manipulare, nici nu prea contează, în fond Domnul Ioan Aurel Pop a cam pățit cum pățește cel care, ajungând într-un post de vârf, începe, în cele din urmă, să spună adevărul așa cum până atunci s-a cam ferit s-o facă, crezând că, în fine, a ajuns acolo unde nimeni nu-i mai poate sufla în ciorbă.

    Imediat, la trei zile după ce a fost ales președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop a acordat – cu cinci zile înaintea apariției listei despre care am vorbit mai sus -, un interviu evz.ro, unul în care spune un lucru nemaipomenit pentru un președinte de Academie, desființând de fapt întreaga clasă politică, afirmând, legat de situația școlii românesti, următoarele: „Educația este, pentru majoritatea decidenților politici, o anexă supărătoare și o apăsare la buget. Decidenții politici la noi nu sunt oameni de stat! Ei se gândesc la sine și la momentul actual, la clipa de față, la realegerea lor și la plasarea în locuri călduțe, nu la generațiile care vor veni, nu la binele general, nu la prosperitatea acestei țări.

    Un om al sistemului de când se știe, un student eminent, șef de promoție care stătea într-o cameră de internat, împreuna cu încă trei, exemplară, cum nu era alta în Hașdeu, un om care regretă că nu a fost disident, nu are voie să spună așa ceva.

    Mai ales dacă sistemul l-a recompensat cu funcția maximă la care putea aspira!

    Sau, cine poate ști, visa și mai sus?

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru muller

    5 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.