Acum când pandemia pare pe sfârșite – premierul a spus ceva despre renunțarea la mască din August – e momentul să mai aruncăm o privire în jurul nostru.

Să ieșim din necazurile noastre locale și zilnice, să uităm de Marți și de rondurile de seară, să așteptăm liniștiți până când se vinde Teatrul Vechi – încă, interesant, după informațiile mele, nu s-a parafat vânzarea -, mai precis să urmeze soarta hotelului Ardealul (fosta Crucea Albă) și să treacă în sfera de interese a unor grupuri de investitori despre care n-o să aflăm mare lucru în afara faptului că au bani. Mulți bani.

Uite, de exemplu, știrea națională de ieri a fost eliminarea – sau extragerea, după termenul profesional -, lui Arthur, cel mai mare urs din România, un mascul de 18 ani care ar fi fost, după informațiile care circulă pe online mai abitir ca bikeiștii lui Bibi prin centru în week-end, împușcat în Martie de un prinț venit la vânătoare tocmai la noi, mai precis pe la secuii aceia cu care numa probleme avem.

Fapta a fost scoasă la iveală de o fundație numită Agent Green, de protecție a mediului, evident, interesant fiind că președintele acesteia este consilier din februarie al prim-ministrului Cîțu.

Iar de aici începe haosul. Cîțu, cel casual prin București, susține că nu poate fi chiar cel mai mare urs, în timp ce consilierul său zice că ba, este un urs de 595 de puncte din 600 posibile. Ministrul Mediului, Tánczos Barna, cu un nume ce ne duce spre zona unde a fost împușcat Arthur, merge pe mâna prim-ministrului său, susținând că nimeni nu poate spune dacă ursul a fost cel mai mare din România, oricum ancheta abia s-a declanșat, vom vedea, dacă vom vedea, la sfârșit. Până atunci însă ar fi bine să rămânem la cele știute acum, adică cam la nimic.

Cu toate acestea în față, presa românească se aruncă cu capul înainte în poveste, FB-ul ia foc și fumegă, amestecând sezonul cu fazonul, așa cum îi șade, de altfel, bine unui site de socializare. Numele mari ale presei, cu o singură excepție: ProTV, se avântă și ele vorbind despre un prinț austriac, vânătorul, adică, cel care i-a curmat viața falnicului Arthur. Aflăm totuși printre rânduri că prințul Emanuel este de fapt din familia domnitoare a Liechtensteinului, așa cum îi și arată, de altfel, numele. Doctor, ca meserie și care stă într-un castel din Austria a familiei. Apare și elementul politic, atacul la președinte, e drept, deocamdată mai voalat așa. Cert este că Klaus Johannis a luat un premiu de la o organizație al cărui președinte este tatăl prințului, prinț și el presupunem.

Ajunși aici, realizăm că suntem pe drumul cel bun ca tragica dispariție a ursului Arthur  să se transforme într-un scandal politic, de altfel foarte bine venit acum când pandemia e pe sfârșite – sau cel puțin așa se spune – și este exclus să stăm noi un pic liniștiți așa, să ne tragem răsuflarea, avem nevoie de scandal, de acuzații, că altfel ni se pare că viața stă pe loc.

Norocul nostru este online-ul, aici țânțarul poate fi transformat oricând în armăsar, vorbele înlocuind faptele, informația fiind ucisă din fașă de bârfă și vorbe de clacă. Dar e bine, ne simțim în elementul nostru, FB-ul rabdă orice, e virtual, ce naiba, cine se supără ăla e prostul.

Și cum spuneam, chiar dacă am avut și eu un motan Arthur, probabil cel mai spectaculos și deștept motan din câte am avut, ca jurnalist în retragere, deci oarecum de viță veche, am impresia că pe lângă ursul Arthur victima colaterală a acestei afaceri suntem noi, respectiv presa care în loc să meargă la fapte și informații verificate, colportează voioasă zvonuri și frânturi de informații, netrecându-i nici prin cap să pună acele întrebări care ar putea lămuri unele chestiuni, dacă nu chiar totul.

De ce am aflat doar acum de vânătoarea din martie? De ce nu s-a dus prințul să vâneze ursoaica cu puii ei – pentru care avea aprobare – care devastau încă din vară satul de care se face pomenire? Cine și de ce l-a condus pe prinț la Arthur, din moment ce el din Austria sau Liechtenstein habar n-avea unde să meargă ca să dea de maiestuosul animal? Cine l-a botezat Arthur, din moment ce ministrul cu nume ce trimite la secui habar nu avea cum îl cheamă? Unde este ursul acum? E deja scos din țară, figurând ca trofeu pe peretele castelului din Austria al prințului? Sau?

Jurnaliștii austrieci măcar l-au întrebat pe prinț, chiar dacă acesta deocamdată a refuzat să comenteze într-un fel sau altul afacerea. Ai noștri se mulțumesc cu conferințe de presă și cu ce spun cei de la vârf. Ar trebui să le treacă prin cap că ar putea efectua – de fapt decurge din obligațiile unei prese autentice – o anchetă paralelă. Să meargă la acele instituții, să-i caute pe acei oameni fără de care prințul Emanuel, cât de mare vânător ar fi el, nu avea cum să-l găsească pe Arthur în bucățica de pădure din Covasna unde, cum se spune, se ascundea fără să pericliteze într-un fel sau altul viața secuilor din apropiere.

Eu mai sper că se va întâmpla și asta în cele din urmă. Nu de alta dar până atunci vindem pielea ursului din pădure, dovedind că oamenii au dreptate când nu mai au încredere în presă.

Sau nici în presă…