Valoarea este asigurată de trăsături deosebite și rare, de n-ar fi așa, oamenii ar ține prin trezoreria băncilor frunze frumos îngălbenite în loc de lingouri de aur.

Sau pietre de râu în loc de cele prețioase, numite, tocmai de aceea, rare.

În momentul în care încerci să acreditezi, chiar și în ciuda semnificației lingvistice, ideea că excepționalitatea este o valoare de masă, banală, la îndemâna oricui, cei care sunt considerați deosebiți, indiferent că e vorba de calități fizice sau morale, intelectuale, sunt de fapt niște încrezuți care se „dau” deștepti, dar nu sunt cu nimic deosebiți de ceilalți, o faci, probabil, mânat de două motive.

Primul ar fi că ești frustrat realizând superioritatea celorlalți, al doilea că ai ajuns într-un post pe care nu îl meriți, nu ai calitățile necesare, așa încât încerci astfel să relativizezi calitățile celorlalți, respectiv faptul că ar fi alții mult mai buni pentru postul pe care îl ocupi vremelnic prin impostură.

Alegeți varianta pe care o doriți pentru a înțelege la justa sa valoarea „ceremonia” care a avut loc acum câteva zile și la care, în cadrul evenimentelor arădene care cinstesc centenarul Marii Uniri, au fost premiați cu diplome și calendare o sută (100), da, o sută, nu ați citit greșit, de arădeni care și-au adus contribuția la cercetarea istoriei arădene.

Nu voi intra în amănunte, ajunge doar să vă spun că în tot Aradul nu sunt o sută de profesori de istorie cu studii în regulă.

Desigur, ați putea susține că nu este necesar să ai studii de istorie pentru a contribui la studiul istoriei, așa cum de fapt susțin cei care i-au premiat – simplu, administrația județeană și municipală, în frunte cu Falcă și Cionca, iar în spate Andrei Ando, mai în spate, Doru Sinaci – însă atunci vă rog eu să vă gândiți profund, înainte de a merge pentru o rețetă la doctor, și la ideea că nu trebuie să ai studii medicale să poți elibera o rețetă.

Dar să ne înțelegem: problema nu este reprezentată de cei premiați, între ei cel puțin 10-20 care chiar au cercetări de istorie locală, ci de cei care i-au umilit pe toți cei o sută de altfel, adunându-i ca la circ, înghesuindu-i într-o sală ca pe boi în vagon și dându-le o bucată de hârtie pe care scrie diplomă și un calendar ca la băștinașii din Papua-Noua Guinee.

Sigur, oarecum sunt de vină, doar indirect, și cei care s-au dus, onorând cu prezența un eveniment jignitor atât pentru cei premiați la grămadă, cât și pentru cei care s-au văzut amestecați de-a valma cu indivizi care au fost premiați la categorii despre care nici nu știu ce înseamnă.

Ma gândesc la termenul de antropologie socială, un domeniu cam pretențios oricum, în care au excelat la Arad, cum reiese din lista celor premiați, ingineri, actori și chiar indivizi fără nicio specificare a calificării lor.

Vina celor care chiar au făcut cercetări de istorie și antropologie socială locală este una destul de banală, am putea spune, o vină care vine din cele mai vechi timpuri ceaușiste și se numește legitimizarea imposturii.

E simplu: Elena Ceaușescu a devenit dr. academician numai datorită faptului că niciun doctor sau academician nu a protestat împotriva imposturii ei, știut fiind că era semianalfabetă, lucrările ei de „chimie” fiind realizate de „negri”, adică de alții care chiar se pricepeau.

Numai că atunci riscurile erau mult mai mari, dacă nu te conformai, te opuneai, protestai, se cam termina urgent cu tine: zburai din Academie și Universitate și te puteai trezi portar la o stațiune de mecanizare a agriculturii, SMA pentru cunoscători.

Acum, nici măcar ceva apropiat, doar orgoliu prostesc și dorința de a face parte dintre cei care ies în evidență.

Nu contează cu ce, important e să strălucești infantil, să te fotografiezi cu omul cel mare, să se vorbească despre tine că ești cineva sau că măcar ești prieten cu oameni importanți și de influență.

Sigur, ei sunt puțini, cel mult zece la număr care chiar fac cercetări calificate de istorie locală, vina cea mare este a celor care au orchestrat această bătaie de joc, iar această vină este cu atât mai mare cu cât o fac folosindu-se de centenarul Marii Uniri.

Evenimentele acestui centenar au început încă de anul trecut, atunci când primarul Aradului a anunțat ce minuni se vor  întâmpla în 2018 la Arad cu această ocazie. Am aflat printre altele că se vor acorda, țineți-vă bine, 1500 de distincții pe parcursul anului.

Acum eu mă întreb, oare aceste 100 de diplome jalnice fac parte din cele 1500 sau sunt de altă categorie. Nu de alta, dar ia imaginați-vă fața celor premiați acum după ce vor afla că atât a fost, ioc alte distincții!

În final, cea mai cruntă întrebare: cine i-a ales, cine i-a apreciat, cine i-a propus?

E o întrebare importantă.

Valoarea unei distincții nu constă neapărat în mărimea bănească a premiului – nenorociții ăștia 100 n-au primit nici măcar bani de cafea și țigări! – ci în valoarea și prestigiul corpului care o atribuie.

Una e să primești un premiu de istorie de la Universitatea Harvard și cu totul alta să o primești de la Falcă, Cionca, Sinaci și Ando.

Din câte am văzut în liste, propunerile au fost făcute de oameni – în paranteză la începutul fiecărei liste – care ei înșiși au fost premiați. Nemaivorbind de Ando și de Sinaci!

S-au premiat singuri adică! E chiar jalnic și penibil în același timp!

Înainte de a termina și înainte de a mă duce în bucătărie pentru a mă premia cu un ștrudel pentru că am reusit să duc la capăt acest articol, o singură întrebare mai am: de ce nu l-au premiat și pe Falcă și pe Cionca?

Amândoi sunt doctori și amândoi cunosc destule despre istoria Aradului.

Mai ales despre cea din ultimii 20 de ani…

PS: Cu mere era ștrudelu…