Enola Day: Ne place și nouă simplitatea, Domnule Bibarț, dar chiar proști nu suntem





După ce era pe toate gardurile internetului, primarul interimar și deloc plenipotențiar al Aradului, Domnul Calin Bibart, pare plecat în concediu.
Cu toate că, în această săptămână despre care vorbim, chiar noi, de aici, din Special Arad, i-am adresat mai multe întrebări simple și clare, la care așteptam răspuns. Nu de alta, dar speram că Domnul Bibarț, spre deosebire de predecesor și actualul șef de partid al său, nu vorbește doar ca să se afle în treabă atunci când susține că are în vedere interesele comunității atunci când, în calitate de primar, administrează această comunitate.
În prima instanță l-am întrebat respectuos să ne spună de ce s-au împuținat doar într-un an atât de spectaculos banii disponibili pentru renovarea exterioară a clădirii teatrului.
Am așteptat cu sufletul la gură răspunsul, în fond era vorba de vreo 9 milioane de lei care au dispărut fără urmă, pe urmă, după ce a „izbucnit” accidentul chimic de la Liceul German, am zis, lasă, are Domnul primar destule pe cap acum, mai așteptăm, să vedem ce face în acest caz de maximă urgență.
Cu atât mai mare ne-a fost dezamăgirea după ce am văzut că în afara unui comunicat emis de biroul său de presă în care arunca răspunderea pe conducerea liceului, n-a schițat niciun gest, nu s-a dus nici la școală, nici la spital, acolo unde au ajuns până la urmă peste cincizeci de elevi, nemaivorbind de faptul că activitatea școlii a fost sistată o săptămână fără ca efectul „deratizării” să fi dispărut definitiv, la începerea activității de la începutul acestei săptămâni încă câțiva elevi ajungând la spital.
Am intrat atunci pe contul de FB al Domnului Bibarț,
Are două mai nou, ca un adevărat candidat, primul fiind lăsat cam în paragină, cel de al doilea fiind însă la zi, cel puțin până în 17 Ianuarie. Am aflat de acolo că Domnul primar a fost la o întâlnire a primarilor, ce era să facă, dar mai ales faptul că îi place simplitatea, oamenii simpli, această postare fiind ilustrată cu fotografii din care unele le puteți vedea ca ilustrație și la acest articol.
Altceva nimic. Ba, să nu exagerăm, era și o postare despre alocarea a 2 milioane de lei – probabil au rămas din banii pentru teatru – pentru cei care vor să-și renoveze clădirile istorice și, cel mai important, o postare, de altfel plină de simplitate și modestie, în care Domnul Bibarț participa la Anul Nou Sârbesc din Arad. E doar un amănunt jenant aici, „accidentul chimic” de la Liceul German se declanșa tocmai în această dată, Anul Nou Sârbesc oferind oarecum o explicație pentru lipsa de reacție a Domnului Bibarț.
Oarecum, fiindcă mai avea timp să coboare între oamenii simpli din Arad care tocmai se războiau cu rezultatul muncii unor oameni și mai simpli din Deva, însă trebuie să îl înțelegem și pe Domnul Bibarț.
Fiind cam de multișor în situația prințului danez, știți ăla cu „to be or not to be” candidat la Primărie, al nostru interimar era mult mai atent la semnele care dezlegau aceasta enigmă și confruntare existențială.
Iar aici trebuie să ne întoarcem la cel care ne-a „administrat” timp 16 ani de ne-au ieșit fulgii, actualmente navetist între Bruxelles și Arad.
Cu atât mai mult cu cât, se știe, perioada asta este mai importantă deoarece omul își serbează în aceste zile – le-a serbat ieri – ziua de naștere – La Mulți Ani! îi urăm de aici, dacă se poate mai mult la Bruxelles – moment important pentru cei care depind de el – și Domnul Bibarț încă depinde și încă cum – fiindcă cu această ocazie se bat în cuie niște lucruri, nu neapărat în folosul comunității, ci mai mult în al celor care participă cum trebuie la aceste sindrofii.
Și uite că nu a așteptat degeaba, neglijând comunitatea în slujba căreia se pune ca un adevărat „simpleton” (vezi videoul de la sfârșit), Comitetul Director al PNL ARAD i-a făcut în acest an cel mai frumos cadou de ziua de naștere omului nostru de la Bruxelles (e și Vlad Botos pe acolo, dar el vine rar pe aici), confirmându-l în unanimitate candidat la Primăria Arad pe Sergiu Bîlcea. Așa mai mult ca un plus l-a confirmat și pe Cionca la CJ, dar asta nu punea probleme, Cionca nefiind implicat în scandalul de la Liceul German.
Asta în situația în care timpul e scurt, Comitetul Director a anunțat lansarea candidaților la 7 februarie, chiar dacă Sergiu Vlad este deja pe pereții unor blocuri din oraș, fapt ce explica, probabil, de ce nu prea vine Domnul Botoș pe la Arad. Desigur, chiar dacă la Arad, de ziua omului cel mare, s-a bătut în cuie, mai este și Bucureștiul, ciocanul cel mare fiind totuși acolo, dar lucrurile nu stau deloc bine pentru Domnul Bibarț.
Așa că asta este, bine măcar că am aflat astfel că între Bibarț și Bîlcea diferențele nu sunt atât de mari precum aveam tendința să credem până când n-a dat pocinogul peste noi, până când era vorba doar de zâmbete și alte forme de praf în ochii alegătorului.
Măcar nu ne facem iluzii, ce ni-e Bîlcea, ce ni-e Bibarț, noroc cu Sergiu Vlad, chiar dacă și acolo ciocanul final vine de la București, fiindcă, credem noi, Cioloș încă nu și-a spus ultimul cuvânt.
În rest să auzim numai de bine, firma din Deva a fost amendată cu 40 de mii de lei, dar Primăria Arad n-are treabă cu asta, contractul e contract, iar Geani, după votul Comitetului Director, s-a putut simți pentru moment mai împlinită.
A, era să uit: întrebările rămân, Domnule Bibarț!
Comentariile portalului
Au 27 ani de muncă, respectiv 30 de ani de muncă, nu este vârsta lor
Care ,,numeroase generatii".... au 27 și 30 de ani, câte generații puteau pregăti? Dar să nu umbrim munca lor. Felicitări
Uite cum fugem tot timpul Gică Galerie. 🤣A fugit și de la Antena 3, poate pt că de dimineața l-au nervat la nervii capului niste ,,scârbe" de ziariști (...)