A formulei obișnuite, a modului tradițional de a face politică în România. Depinde de unde privim problema.

Voi începe cu observația că despre Nicușor Dan scriu după două dezbateri televizate, în timp ce la contracandidații săi cu cele mai mari șanse de a intra în turul doi nu am avut această posibilitate. De ce precizez asta? Simplu: chiar dacă nu te clarifică prea mult privind programul politic al candidaților, observându-i în fervoarea dezbaterii în direct, îți poți face o imagine mai exactă despre ei ca persoane. Mai exact, personaje.

Pornind de aici este evident că Nicușor Dan are toate dezavantajele posibile în încercarea sa de a ajunge președintele României. Să începem cu faptul elementar că este un matematician de performanță. Cu doctorat la École Normale Supérieure, nu la Pitești. Dar problema cea mare tot de aici decurge: Nicușor Dan nu este un extrovertit, un flamboaiant spectaculos, ci, așa cum te aștepți de la un matematician de excepție, este un introvertit, mult mai preocupat de rezolvarea problemei decât de gesticulația din jurul ei.

Iar dacă îi urmărești cariera publică, situația devine și mai dramatică. Revine în țară afirmând că nu se poate obișnui cu modul de viață franțuzesc și începe să valorifice la București cele învățate la Paris.

După ce a fondat Școala Normală Superioară în cadrul Institutului de Matematică din Academia Română, intră pe nesimțite în viața publică, înființând, în 2006, asociația Salvați Bucureștiul. Era o reacție la modul am zice neaoș de a gospodări clădirile capitalei, asociația, în frunte cu matematicianul devenit om public, reușind să enerveze administrația de atunci. Dar și să salveze câteva clădiri valoroase de furia speculatorilor imobiliari ocrotiți de administrația condusă de Sorin Oprescu. Cel care, la un moment dat, a afirmat că Nicușor Dan, prin asociația sa, blochează dezvoltarea Bucureștiului.

Numai că asociația devine în 2015 Uniunea Salvați Bucureștiul, o organizație politică menită să îl susțină pe Nicușor Dan în campania din 2016 pentru primăria capitalei. Chiar dacă pierde atunci, Uniunea este remarcată în toată țara, creând bazele pentru partidul care se va forma în 2016: Uniunea Salvați România, USR, cum ar veni.

Restul este mai bine cunoscut: devine primar al Bucureștiului în 2020, peste patru ani fiind reales cu un procentaj și mai mare. Își anunță candidatura la președinție în decembrie, anul trecut, după anularea alegerilor din noiembrie. Își alege un slogan prezidențial mai puțin spectaculos, chiar destul de onest, nu-i așa? – România Onestă!

Nu are logoreea lui Crin Antonescu, nici aplombul omniprezent al lui Victor Ponta, iar spiritul de harță al Doamnei Lasconi îi lipsește cu desăvârșire. Cu Simion nu are sens să îl comparăm: sunt două lumi complet diferite și care nu se întâlnesc nici măcar la infinit.

Și atunci? Ce îl recomandă pentru președinție, de ce să îl alegem?

E o întrebare aflată în mintea multora, o întrebare care ne arată perfect problema cu Nicușor Dan.

Alegătorului românesc mediu nu-i vine să creadă că un om ca Nicușor Dan poate deveni președinte în România. Reținut, la locul său, fără să se dea mereu în stambă, singuratic așa, mereu în conflict mocnit cu cei care cred că politica este o șmecherie de amețit electoratul, nu modul în care le servești interesele celor care te-au ales – chiar dacă ei nu realizează întotdeauna aceste interese -, Nicușor Dan pare pe lângă vedetele politicii românești un tip banal, fără charismă și strălucire. Chiar împiedicat.

Însă, din câte am văzut până acum, numai banal nu este, chiar dacă strălucirea e mai mult în interior decât în exterior. Este evident că fiind un om al gândului și al logicii, nu are cum să se exteriorizeze pentru cei pentru care gândul și logica sunt tărâmuri mult prea îndepărtate. Da, nu este ușor, ca tu, matematician de performanță, să te bagi în politică. Și nu doar în România. Politica, așa cum o știm mai nou, este domeniul superficialilor scandaloși și puși mereu pe harță. Ajunge să te uiți la Donald Trump ca să te lămurești.

Și cu toate acestea, uite că se poate. Cu greu și oarecum local, dar la București Nicușor Dan funcționează.

În ciuda tuturor celor care abia așteaptă să o dea în bară. Are două mașini la mâna a doua, fiind din Făgăraș și primar al capitalei, stă în chirie în București de când se știe. Într-un apartament cu o cameră și două dormitoare la mansardă, ceea ce este de ajuns pentru patru oameni, adică pentru el și pentru partenera lui cu care are doi copii. Pe fetița cea mare o duce la școală cu Renaultu’, după care, în timpul serviciului, se mută în mașina primăriei.

Întrebat de ziariști de ce nu sunt căsătoriți, după douăzeci de ani și doi copii, el și Mirabela, spune fără emfază: „E foarte bine așa cum suntem, suntem bine cu copiii, e foarte bine așa. Când vom avea timp să reflectăm, să alergăm pe lângă copii… Tot timpul am fost un om liber și responsabil”.

Simplu, ca o problemă matematică elementară. Chiar onest de simplu…

Citește și:

Dezbaterea prezidențială II: De ce sunt eu aici?