Enola Day: Manipulări pentru uz casnic sau de ce să nu voteze și morții din Valea Uzului?

    de Lajos Notaros | 13 iunie 2019, 8:41 AM | Opinii

    13

    Naționalism (foto: caricatură Könczey Elemér/Kronika)

    Nu intru în amănunte, fiecare dintre cititorii mei se poate documenta și forma o imagine despre întâmplările din Valea Uzului.

    Pe urmă, sunt caporal în rezervă al trupelor de jandarmerie de peste 40 de ani, am și eu onoare de breaslă, știu exact care este diferența între protecție și dispersare, n-aș vrea sa intru în amănunte sordide.

    Atrag doar atenția asupra unor elemente mai puțin obișnuite. Înainte de toate locația aleasă. La dracu-n praznic, să mă exprim eufemistic, într-o vale la granița dintre Ardeal și Moldova, un cimitir aflat la zeci de kilometri de cea mai apropiată localitate. Strategic, e trăsnet: la mare distanță de orașe mari, izolată într-o zonă unde ieși și intri în două locuri strâmte, trecători ușor de controlat și supravegheat. Că nu degeaba s-au dat acolo lupte și în primul și în cel de al doilea război mondial.


    Faptul că primarul din Dărmănești, Bacău, cel care a declanșat ofensiva, este din partea ALDE, este de asemenea interesant, dar nu decisiv. Dacă e vorba de câștigat pe neve câteva sute de hectare de pământ, apartenența politică trece pe planul doi. Sau l-a întrebat cineva din ce partid face parte pe Domnul Mészáros Lőrinc, de altfel patron de presă și în Arad, cel care a achiziționat, nu de mult și tot pe neve, câteva sute de hectare bune în Arad și Bihor, prin zona Mișca, Socodor. Ajunge să știm că este amicul cel mai bun al lui Viktor Orbán pentru a înțelege ce și cum.

    Tot așa și cu Valea Uzului.

    Ajunge să ne gândim cine și de ce avea nevoie de o nouă manipulare cu ungurii pentru ca cetățeanul majoritar să nu fie atent la ce se întâmplă de fapt și pentru cine. Respectiv în interesul cui.

    Pentru cei care știu de tacticile militare doar de la televizor și de pe FB, câteva noțiuni de introducere despre manipulare și diversiune. Forma elementară și fizică a diversiunii este fumul care acoperă mișcarea trupelor, punând adversarul în dificultate cu privire la mișcările reale. Nu degeaba mor comandanții de unități operative după câteva zile de ceață. În lipsă de asta rămân fumigenele și câteva informații false despre viitoarele mișcări împrăștiate astfel să ajungă la cunoștința adversarului.


    Transpuse în lumea civilă a societății moderne a telefoanelor deștepte care stau fără întrerupere pe Facebook, treaba devine cât se poate de simplă: pentru derutarea opiniei publice ai nevoie de câteva site-uri specializate, câțiva „influenceri” de nădejde, în rest te poți baza pe educația de o sută de ani a majorității. Românești și maghiare, desigur. Lansezi un fake, un fals, mai pe românește, acesta este fumul virtual, atent să nu pară astfel, dar chiar dacă pare, important este să pară că ar putea fi și adevărat, după care insiști prin canalele menționate mai sus. Nu contează cine și câtă dreptate are, dimpotrivă, ideea este să reușești să pară adevărat ceea ce nu are cum să fie. Altfel nu ar fi diversiune și manipulare.

    Scopul este să distragi atenția adversarului cu privire la adevăratele mișcări ale tale, respectiv despre ceea ce vrei să nu se vadă de public în cazurile civile.

    Acum, de exemplu, este elementar că treaba se leagă de problemele lui Dragnea și ale PSD-ului său. Omul trebuia să scape de pușcărie iar PSD-ul să rămână prima forță politică a țării, chiar dacă politicile sale de până acum au dus România în pragul crizei economice. Strategii, în frunte cu secretarul general al Ministerului Apărării, au apelat așadar la aliați: ALDE și UDMR, amândoi în dificultate, fiind chiar amenințați să nu intre – așa cum s-a întâmplat cu ALDE în cele din urmă – în Parlamentul European.


    Având toate acestea în vedere, planul încolțit în mintea strategilor din jurul lui Dragnea – „operațiunea” a început în februarie-martie, urmând ca scandalul să culmineze în 16 Mai, cu o săptămână înaintea alegerilor și a pronunțării sentinței definitive în procesul lui Dragnea – viza o lovitură pe multiple planuri din care să iasă bine toți, respectiv Dragnea, PSD, UDMR și ALDE.

    Problema PSD este Ardealul, se știe asta, de ce să nu forțeze un pic nota, marșând pe sensibilitatea națională, folosindu-se de voturile din cimitir. Păi, dacă UDMR primește voturi din Teleorman, de ce să nu primească PSD și ALDE voturile unor decedați din Transilvania? Iar dacă toate astea funcționează, scoțându-l pe Dragnea în cel care rezolvă și îi împacă pe toți, oare care ar ar fi acel judecător care, după toate astea, l-ar trimite la pușcărie?

    Îndrăzneț plan, gândit adânc, strategii au greșit însă în aprecierea unui element decisiv: isteria naționalistă. Domnii de la pupitrul de comandă au uitat că nu mai suntem în Martie 1990, că între timp cinci milioane de români au plecat în Occident, câteva zeci de mii lucrând chiar în Ungaria, realizând că ungurii nu mai vor de mult Ardealul, iar dacă îi scoatem pe toți din țară, așa cum vor galeriile de fotbal, s-ar putea să nu ieșim câștigați defel. Nici ungurii nu mai cred de mult că toți românii sunt ca Funar sau alți amețiți de teapa lui, fără să mai vorbim de miile de căsnicii mixte care ne arată că armonia casnică nu ține de apartenența națională, ci de cu totul alți factori.


    Așa că manipularea din Valea Uzului s-a fâsâit înainte să apuce să explodeze. Niște amețiți s-au dat în stambă, s-au văzut la televizor, însă scopul nu a fost atins: PSD a pierdut, Dragnea a intrat la pușcărie, ALDE n-a intrat în Parlamentul European.

    De fapt singurii care au ieșit bine din ceața artificială împrăștiată peste Valea Uzului au fost cei din conducerea UDMR. Chiar dacă în fața propriilor alegători au mai făcut un pas spre groapă.

    Domnilor de la pupitru, vedeți că ați dat-o-n bară. Puneți-vă pe învățat. Metodele de diversiune și manipulare se modernizează pe zi ce trece. Nu mai merge cu vechile trucuri. Uite, ce ați obținut în cele din urmă: la Cluj ungurii și românii mărșăluiesc împreună pentru înțelegere și frăție.

    Pentru prima dată în România!

    Scuzați, Domn`colonel Cucoș, dar, având în vedere că sigur nu asta ați urmărit, am ținut să vă raportez toate astea chiar dacă sunt doar caporal în rezervă…

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Aveți dovezi clare că a fost o manipulare PSD? Vrem să o vedem și noi … nu o noua argumentare, ci o dovadă. Și asta nu pentru că nu ar fi posibil.
      ,
      „…chiar dacă politicile sale de până acum au dus România în pragul crizei economice.” … și asta o spuneți pe baza căror cifre? Există? Să le vedem … că altfel nu este decât un FakeNews și o încercare de manipulare. 🙂

      --11 voturi
      +1
      -1
      • Da, Domnule Peterpan.
        Sunt dovezi indestulătoare pentru un jurnalist: coordonarea activitatii de la centru prin secretarul general al Ministerului Apararii, Codrin Munteanu, fost prefect de Covasna, cel care se ocupa de mult si deschis de chestiunea cimitirului. Prezenta colonelului Cucos seful statului major al Jandarmeriei, cel care raspunde direct de operatiuni, la fata locului, dar nu in calitatea sa de jandarm, ci venit cu demonstrantii adusi organizat din cele mai indepratate collturi ale tarii prin cheltuiala unor organizatii subventionate din buget.
        In fine, starea dezastruoasa a bugetului – bine ca au avut bani pentru transportul galeriilor de fotbal in Valea Uzului – este recunoscuta de membrii ai guvernului, inainte de toate de domnul acela carunt, frumos, Teodorovici, nu stiu daca ati auzit de el, ministru al finantelor, daca imi aduc bine aminte, cel care a recunoscut chiar in aceste zile ca nu sunt salarii pt bugetari, cerand concedieri si reduceri. Vi se pare fake?

        +2 voturi
        +1
        -1
    2. Paradoxal, tinta acestui protest(prin acoperirea acelor cruci)…era UDMR.
      Paradoxal domnu’ Cucos inca este liber dupa inclacari grave ale drepturilor omului.
      Paradoxal, d-na Dan inca este ministru si tovarasu’ Melescanu la fel!
      Paradoxal, oameni care se cred educati sunt prosti de pute locu’ sub ei si nu vad influenta singurului partid care conduce Romania de 30 de ani in aceasta actiune. N-a existat PDL sau PSD sau PD…a existat mereu PCR! Atat si NIMIC NU SE INTAMPLA INTR-O TARA FARA STIREA AUTORITATILOR! NIMIC! MAI ALES INTR-UNA SEMICOMUNISTA CA A NOASTRA!

      --1 voturi
      +1
      -1
      • Da, aveti dreptate cu crucile. Un gest penibil, resimtit ca atare de romani, chiar daca nu au avut de a face cu evenimentele de acolo, insa initiatoarea este o tanara care s-a remarcat acum cativa ani prin interpelarea agresiva a lui Orban, scoasa de fortele de ordine din perimetru. S-a intamplat la o tabara de vara din Tusnad. Este o vehementa critica a UDMR-ului, gestul ei dorea sa scoata in evidenta impotenta si complicitatea lor in situatia data.

        0 voturi
        +1
        -1

    Lasa un raspuns pentru E. Nola

    6 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.