Enola Day – Kulturkampf în lume și la țară. Forța exemplului local…

    de Lajos Notaros | 13 mai 2021, 8:31 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    15

    Fugim până la Oradea.

    De data aceasta nu pentru a admira realizările lui Bolojan. Mai precis și pentru asta, din moment ce vom porni de la acțiunile sale din ultima vreme privind „reformarea” culturii orădene.

    Din păcate, trebuie să îi atragem atenția Domnului inginer Bolojan că nu este original, la Arad s-a făcut demult ceea ce încearcă Domnia sa la Oradea. Și tot de un inginer.

    Domnul inginer, doctor în comunicare, Gheorghe Falcă, a reușit de ani de zile să „raționalizeze” cultura din Arad, să desființeze autonomia unor instituții precum Teatrul de Marionete sau Casa de Cultură a Municipiului, introducându-le într-un colhoz cultural pe modelul patentat de altfel încă în perioada interbelică de toți liderii care se scotocesc după pistol atunci când aud de cultură.

    Așa că reducerile de personal de la teatrele din Oradea și preconizata unire – e vorba de teatrul în limba maghiară cu cel în limba română – sunt doar expresia unei atitudini mai generale din ultima vremea, aceea în care ingineri și vânători, pescari sportivi care fac contabilitate din viața lor, își exprimă convingerea lor bazată pe cifre. Această convingere se naște la ei încă în prima tinerețe, atunci când, neumblați la teatru și expoziții sau la concerte, fără să mai vorbim de biblioteci, dar vrăjiți de binefacerile tehnicii moderne, încorporate mai nou în telefonul deștept și portabil, ajung la concluzia că, pardon, cultura nu produce, ci consumă bani, ceea ce în lumea bazată pe ideea maximizării profitului, li se pare o contradicție în termeni.

    Lor nu le trece nici măcar prin cap că până și formularea acestei idei viermuitoare se datorează faptului că, așa superficial cum am prezentat, ei s-au născut și au crescut într-o cultură, sunt, cum s-ar spune, produsul unei culturi. Și care are o valoare care nu poate fi exprimată în bani.

    Tocmai asta este poanta, atacul împotriva culturii din totdeauna se bazează pe neînțelegerea ideii că valoarea autentică, cea care reprezintă întruparea valorilor supreme transcendentale – scuze că mă bag în filozofie, dar este vorba, spun pentru ingineri, de chestii pe care ei le știu de la biserică sau școală, gen: credință, patrie, națiune, popor, adevăr, dreptate, frumos, mântuire, sfințenie etc. – nu poate fi exprimată în bani, este dincolo, tocmai pentru că este perenă, de orice încercare cantitativă de a o exprima.

    Cultura nu este socoteală, ci emoție și înțelegere.
    Spun pentru Domnul Bolojan, că, oricum, cu Domnul Falcă deja e târziu, banii și puterea se duc, ceea ce rămâne este cultura. E simplu, rămâne dacă este ce. Dacă nu, nu. Rămâne pustiul, neînțelegerea, scandalul.

    Sunt convins că Domnul Bolojan – cu Falcă nu se punea problema – crede că este trendy. Că se încadrează în tendința generală a lumii, că este modern și rațional, chiar un capitalist de frunte care vrea ca și la noi să fie ca și la ei. La ăia dezvoltați, adică, la occidentali cum ar veni. Organizat, rentabil, eficient, noțiuni importante de altfel, cunoscute inginerilor și administratorilor zilelor noastre chiar dacă nu au studiat la Oxford sau Harvard, ci au crescut mai mult pe serialul Dallas dat la televizorul lui Ceaușescu ca să se vadă putrefacția lumii occidentale.

    Este vorba însă de o eroare de percepție, de o confuzie în termeni, de o identificare greșită, Domnule Bolojan. Occidentalii, lămuriți mai demult, știu că fără cultură toate celelalte sunt apă de ploaie. Mai precis totul își primește valoarea în funcție de cum se integrează, cum se raportează la cultura trecută, prezentă și viitoare a societății dintotdeauna.

    Americanii, chiar dacă bagă bani colosali în comerț și armată – ce să faci, sunt Roma zilelor noastre – se feresc să se bage în treburi de cultură. De politicieni, manageri și administratori vorbesc. De altfel, numa așa, în treacăt, vedeți ce a pățit primul lor președinte care nu a respectat această regulă, crezându-se priceput în toate, mai ales în cultură. Și mai ales pe Twitter.

    Că, de fapt, aici e buba. Exprimată în spiritul trecător al vremurilor noastre, caracteristică tuturor perioadelor de tranziție, în convingerea că în lumea cea nouă a comunicării digitale și a exploziei divertismentului digital facil, nu mai este nevoie de cultură, mai precis: cultura, în sens tradițional, nu mai este, a fost îngropată cu surle și trompete pe platformele noii realități: youtube, Facebook și toate celelalte cunoscute fanilor care își usucă ochii în fața ecranelor.

    Mai pe inginerește: e vorba de o confuzie, de o identificare greșită, cum am spus mai sus. Aceea în care se pune semn de egalitate – ce să faci, inginerii gândesc cantitativ – între divertisment, distracție, adică și ceea ce este cultura.

    Cum am spus cultura nu este distracție și nu poate fi cuantificată, asta e marea problemă a administratorilor cu ochii pe tabla înmulțirii. Mai rău e că din această cauză cei care vor să cuantifice totul, inclusiv greutatea sufletului – apropo, ați văzut filmul 21 de grame de Alejandro Gonzales Inarritu? – ajung la concluzia că, pardon, cultura nici nu există de fapt, e o vorbă a celor care se cred mai deștepți și deosebiți pentru a umili pe cei care nu sunt ca ei, indiferent că sunt ingineri sau politicieni.

    Ceea ce vreau să zic e că sunteți pe o cale greșită, Domnule Bolojan.
    Nu vă luați după Ghiță Falcă. Și vedeți că occidentalii sunt cum sunt, dar înainte de toate sunt și șmecheri. Se fac că totul e profit, că totul e calcul și eficiență, dar nu uită nicio clipă de cultură.

    Nu de alta, dar cum am spus, banii se duc, oamenii mor, casele se prăbușesc, din porci se face cârnaț și în tot acest timp, chiar și fără să știe, oamenii citează din Shakespeare, dacă vă spune ceva acest nume: to be, or not to be, that is the question…

    PS: Kulturkampf înseamnă bătălie sau luptă culturală și vine de pe vremea „unificatorului” Bismarck, referindu-se la încercarea acestuia de a limita influența bisericii, îndeosebi catolice, în viața Germaniei.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Citind articolul, mi-am amintit de un banc, care spunea asa: Care este diferenta intre un ciine si un inginer? Amindoi au privirea inteligenta dar niciunul nu se poate exprima. La virful oricarei organizatii de succes ar trebui sa fie o persoana exceptionala, precum Adriano Olivetti, care era inginer, dar credea si aplica principiile filozofiei sociale. A creat ceva deosebit care a ramas.

      +4 voturi
      +1
      -1
      • Îmi pare rău dacă asta s-a dedus din cele scrise de mine.
        Nu am treabă cu inginerii, dimpotrivă, prima mea diplomă e de tehnician TCM. E ca peste tot si oriunde, sunt exemple pro și contra.
        Aici am plecat de la un tip de administrator, politician care vine din negura timpului, din acele vremuri în care ”injinierii” erau produși pe bandă rulantă, fiindcă ei contribuiau la rezultatele minunate din producția socialistă, fără să le pese și de altceva,
        Firesc, sunt și ingineri culți și rafinați, chiar dacă nu asta este dimensiunea lor decisivă…

        +4 voturi
        +1
        -1
        • Nu am dedus asta, doamne fereste, dar exista oameni pentru care afirmatia “Aceea în care se pune semn de egalitate – ce să faci, inginerii gândesc cantitativ – între divertisment, distracție, adică și ceea ce este cultura.” poate duce la asa o concluzie. Interpretarea depinde de nivelul intelectual al fiecaruia.

          +1 voturi
          +1
          -1
    2. Am impresia că sursa indiferenței față de cultură/artă în Arad/ Oradea, trebuie căutată undeva mai ‘adânc’. Cele 2 orașe sunt fief-uri ale neoprotestantilor, pentru care teatrul, muzica, pictura reprezintă ‘lucrări ale necuratului’. S-au înmulțit lăcașulrile de cult în această zonă a țării, ca reprezentări ale unui alt tip de cultură. Cred că aici este problema legată de dezinteresul manifestat față de Teatre, Filarmonici, Muzee, Edituri etc. Pretenția unui purism social, sterilizează interesul pentru arta contemporană. În Primăriile celor 2 municipii, numărul covârșitor al angajaților este dat de acești ‘frați și surori’.

      +2 voturi
      +1
      -1
      • Este foarte posibil, dar este un epifenomen, mai precis o conjunctură folosită și folositoare celor care întotdeauna declanșează kulturkampful în numele unor idei pe care ei le prezintă ca fiind superioare: progres, libertate, raționalitate sau, de exemplu la naționaliști sau rasiști: superioritatea de nație sau rasă. Eventual de clasă, la socialismul de stat.

        +1 voturi
        +1
        -1
      • Stimate Don Quijote, sunteti intr-o mare eroare. Daca ati fi mai informat, ati fi aflat ca la Arad, ca si la Oradea, mare parte din corul si orchestra filarmonicii este formata tocmai din neoprotestanti. Iar pe de alta parte, Bolojan numai neoprotestant nu este! Mai documentati-va inainte de a scrie aberatii!!

        +1 voturi
        +1
        -1
    3. De acord. Mizeriile astea de ‘…isme’ au făcut și vor face întotdeauna, mult rău. Revenind la tema din articolul Dumneavoastră, am convingerea că ‘pădurarul’ din Arad și ‘inginerul- vameș’ din Oradea, nu reprezintă nicio ideologie și nicio doctrină. Ei sunt pur și simplu fără culoare, fără spiritualitate, fără consistență intelectuală… într-un cuvânt: ameobe!

      +1 voturi
      +1
      -1
    4. Domnule profesor, m-ati lasat siderat! Cum? Pana si ”Zeul” Bolojan are un… calcai al lui Achile? Incep sa ma tem ca veti gasi ”hibe” azi-maine si la… Fifor (Honi soit qui mal y pense!) :)
      P.S. Cum i-am atras atentia si domnului Quijote, verificati cam cati neoprotestanti sunt in corul si orchestra Filarmonicii din Arad! Asta ca sa nu aruncam cu bumerangul crezand ca-i piatra! :)

      0 voturi
      +1
      -1
    5. Am ramas siderat, domnule profesor! Cum? Si ”zeul” Bolojan are un calcai al lui… Achiles? Tare ma tem ca in curand ii veti gasi ”hibe” pana si lui… Fifor! (honi soit qui mal y pense!) :)
      Pe de alta parte, daca tot ”ne straduim” sa fim obiectivi, poate ar trebui ca, impreuna cu domnul Quijote, sa va informati referitor la ”aluzia” cu neoprotestantii! Veti fi surprins (oare?) sa aflati ca o mare parte a filarmonicii este formata din… neoprotestanti (inclusiv ex-managerul, maestrul Frandes)
      Dupa care puteti citi, spre documentare, o carte a lui Max Weber. Aflati dumneavoastra care!
      Semnat: un ecumenic :)

      0 voturi
      +1
      -1
      • V-am lăsat ambele comentarii, chiar dacă se repetă, pentru ca să simțim mai bine frenezia cu care va aruncați în luptă.
        Eu nici măcar nu am pomenit de neoprotestanți, iar ceea ce ziceți DVS nu contrazice, ci, dimpotrivă, întărește afirmația comentatorului pe care îl atacați superior.
        În loc să recomandați altora bibliografie – Weber mi-a fost bibliografie obligatorie la cursul de sociologie generală acum 40 de ani – puneți mâna pe o carte de logică pt începători. Sunt acolo cele trei legi ale logicii. Poate reușiți să aflați care…

        --1 voturi
        +1
        -1
        • Am scris de doua ori fiindca site-ul dvs. mi-a comunicat ca nu accepta (primul comentariu). Nu stiu din ce motive. Dar, lasand la o parte ”legile logicii” (vai, cat de ”subtil” stiti sa aruncati cu piatra), am sa citez:
          ”Am impresia că sursa indiferenței față de cultură/artă în Arad/ Oradea, trebuie căutată undeva mai ‘adânc’. Cele 2 orașe sunt fief-uri ale neoprotestantilor, pentru care teatrul, muzica, pictura reprezintă ‘lucrări ale necuratului’” – Quijote
          și
          ”Este foarte posibil, dar este un epifenomen, mai precis o conjunctură folosită și folositoare celor care întotdeauna declanșează kulturkampful în numele unor idei pe care ei le prezintă ca fiind superioare…” – Dvs.
          Iertati-ma, poate ca in afara de logica nu stau bine nici cu ”subtilitatile” jurnalismului, dar acel ”este foarte posibil” poate a fost in alta limba decat cea pe care (cred ca) o cunosc. Nu mai analizez restul ideii…
          P.S. N-am recomandat bibliografie, am adus doar aminte… subtil :)
          Cat despre Max Weber… ei, da! Acum 40 de ani chiar e mult…
          Iar despre ”superioritate”… ei, aici cred ca ar trebui dvs sa revedeti niste manuale pentru incepatori. Nu de alta, dar poate asa vom putea avea un dialog. Desi banuiesc ca nu-l doriti neaparat :)

          0 voturi
          +1
          -1
          • Deci, atunci nițică logică: posibilul nu este realul, epifenomen sau conjunctură nu este entitatea aflată în discuție.
            Nu sunt subtilități jurnalistice, sunt forme de exprimare ale unor idei mai mult sau mai puțin precise. Iar dacă Weber vă aduce aminte de spiritul protestantismului – și al neoprotestantismului american ca formă de susținere a capitalismului – și credeți că asta se manifestă și la Filarmonica arădeană – de ce nu și la teatru sau la Marionete ? – din nou, avem grave probleme de logică. Baiul e că aceste probleme nu pot fi suplinite prin lecturi și citate, parafrazări.

            --1 voturi
            +1
            -1
            • Greierele lui Pinocchio

              Bun! Daca asa sta treaba, sa facem putin exercitiu de logica (si aluzie la subtilitati): cand afirmi ”posibil” și nu ”real”, exista doua variante. Ori nu iti asumi un adevar intreg, ori nu cunosti care este acel adevar. Cam in asta constau ”formele de exprimare”. Referirea la Weber nu avea nimic de-a face cu Filarmonica. Era doar o ”contra” la ideea interlocutorului dvs. Pe de alta parte, neoprotestantii din filarmonica sunt doar artisti, nu manageri, deci implicati doar in performanta artistica. Dar m-am obisnuit deja sa va citesc ”tactica”: denaturarea spuselor celor care va contrazic spre ”teritoriul” in care puteti duce in derizoriu afirmatiile acestora. Cat priveste problemele mele ”de logica”, dvs se pare ca aveti probleme de ”politete”. Nu suportati alte idei decat pe cele proprii. Si nu cred ca puteti sa aproximati macar nivelul lecturilor cuiva, altele decat cele ale dvs. Care, evident, nu suporta concurenta! Trist! Oricum, ca sa nu mai credeti ca folosesc citate ca sa va demonstrez ceva sau ca sa suplinesc lipsurile, am sa incerc sa nu mai apelez la ele. Oricum, le stiti dvs pe toate, la ce bun sa vi le mai amintesc? In final, imi permit o recomandare: putina modestie nu v-ar strica! Riscati sa semanati tot mai mult cu fostul edil…
              P.S. Sincer, in locul dvs m-as ingrijora sa am mereu doar eu dreptate ;)

              +1 voturi
              +1
              -1
            • Știți poanta aia cu bufnița care îi spune vrabiei: vezi, că ai capul mare?
              Începeți fiecare comentariu cu insinuarea că autorul nu poate fi așa cum se reprezintă, ci este de fapt subordonat unor interese politice, după care vă mirați că coada greblei pe care călcați mereu vă lovește în nas.
              Și da, este adevărat, i-am fost profesor la liceu fostului edil, cum îl apostrofați.
              Din păcate, l-am prins doar în ciclul doi – pe vremuri așa era organizat liceul – iar logica se preda în clasa a noua.
              Deci, revenim la problema inițială.

              0 voturi
              +1
              -1

    Lasa un raspuns pentru Greierele lui Pinocchio

    0 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.