Ar mai fi și cazul Rareș Bogdan, dar despre el poate altă dată. Cel mai tare om politic al momentului, după propria sa apreciere, pregătește debarcarea lui Ludovic Orban, dar aici mai e mult până departe.
Să vedem întâi scandalul iscat în lumea publică și virtuală românească după aflarea știrii că fosta prim-ministră, ajunsă într-un con de umbră după debarcare, a fost numită consilier al Băncii Naționale, pe un salariu de 10 mii de lei – guvernatorul are 15, dar în euro – urmând să consilieze conducerea BN în ceea ce privește „politica verde”, acum când trecerea la euro a devenit viitorul pas în politica financiară românească.
Nu mă apucam de subiect, avem noi problemele noastre aici local, în fond bufnițele din copaci ne veghează, însă explozia de revoltă și oroare care a izbucnit la aflarea veștii în cele mai varii medii ale vieții publice românești, m-a făcut să mă aplec nițel asupra cazului.

Analiștii și guriștii neamului, în frunte cu CTP sau Stelian Tănase sunt oripilați la maxim, Barna susține că la început credea că este o știre din Times New Roman, doar Ludovic Orban – cel pe care și-a pus pata Rareș – își păstrează echilibrul proverbial, afirmând în răspunsul la întrebare că Viorica a fost pusă acolo probabil pentru „voce și talent”.
Și câtă dreptate are! Probabil nici el nu își dă seama.
Problema cu aceste reacții demăsurate este, înainte de toate, faptul că lasă impresia că această numire este prima care contrazice principiul competenței în administrația românească. De parcă până acum la noi funcționa neabătut principiul omului potrivit la locul potrivit. De parcă posturile și funcțiile nu s-ar fi împărțit și până acum în funcție de interesele de grup sau chiar personale ale jucătorilor politici importanți, competența fiind ultimul argument la o adică.
Este adevărat, în acest caz avem de a face cu o situație extremă. Cu un atac deșănțat la iluzia noastră cultivată de treizeci de ani care ne asigura că la Banca Națională competența este decisivă. Că acolo nu merge cu șmecherii, banul e ban, pușculița e pușculiță, ai nevoie acolo de pricepuți și specialiști că altfel, cu jocurile infantile din politică, se duce dracului județu…

Mugur Isărescu, recordman Guinness – este fără pereche în istoria lumii ca o bancă națională să fie guvernată peste 30 de ani de aceeași persoană – a devenit pentru românul imparțial simbolul competenței și al rafinamentului politic în opoziție cu lipsa de greutate și derizoriul din politica și politicienii de toate zilele. A fost și prim-ministru, a stabilizat leul, ce mai, fără el eram acum sub curul broaștei, mai rău ca Bulgaria sau, doamne feri, Bosnia-Herțegovina.
Și în timp ce Mugur, pe care de o vreme unii mai răi îl pomenesc și ca Manole, a ajuns să reprezinte profesionistul în persoană, Viorica, draga de ea, prim-ministru și ea o vreme, de fapt prima femeie prim-ministru al României, a ajuns să simbolizeze ridicolul absolut prin presupusa ei incompetență și lipsă totală de înțelegere pentru lucrurile cu care se ocupa sau se făcea că se ocupă.
În această opoziție dramatică românul revoltat uită câteva chestiuni cât se poate de evidente pentru unul care pe lângă faptul că gândește rămâne și calm până la capăt: Isărescu nu avea cum să rămână 30 de ani guvernator – de fapt adevăratul prim-ministru al țării -, nu avea cum să intre la comerț exterior în 67 și să lucreze până în 89 la Institutul de Economie Mondială al lui Ceaușescu dacă nu avea și spate și talentul compromisului admisibil și folositor, dacă nu se înțelegea și cu dracul și cu frate-său, dacă făcea pe incoruptibilul în lumea politică românească.
Uită sau se face că plouă cu ipocrizie pe toate gardurile.

Uită, de exemplu, că Isărescu este guvernator de pe vremea FSN-ului, adică a lui Iliescu, dar a depus jurământul ca prim-ministru lui Emil Constantinescu, cel care acum conduce un institut fantomă de studii balcanice. Și se mai uită ceva foarte important: în 2019, deci acum nici doi ani, și-a adjudecat un nou mandat de cinci ani de guvernator, în situația în care toate obiceiurile și regulamentele îl obligau la pensionare. Întâmplarea face ca omul numărul 1 al României de atunci, e drept, cu un picior în pușcărie – despre Dragnea vorbim, desigur – își dorea această pensionare. Însă prim-ministru nu era el, ci Viorica, cea care, nu se știe cum, nu se știe când, nu se știe de către cine, unul sau mai mulți, în fond modul de gândire a femeii rămâne până azi un mister în România, a decis ca Isărescu să rămână.
Fără să mai vorbim de dosarul „Manole”, – cel în care Isărescu este acuzat că a lucrat pentru Securitate – aflat tocmai la Curtea Constituțională a României. Acuma eu nu știu cât sunteți Dumneavoastră, stimați cititori, de informați, dar acolo, după câte se spune, se cam întâmplă ce vrea PSD-ul, nu ce ar vrea Rareș Bogdan, cel mai tare politician al României după propria sa descoperire.

Vedeți că lucrurile, până la urmă, se leagă, în fond nu e mare lucru ca Viorica să primească o sinecură de 10 mii de lei într-o Românie în care pensiile speciale ca lumea încep la 10 mii de euro.
În acest context al ipocriziei generale e posibil ca Isărescu să nu fie atât de competent pe cât de proastă e Viorica.
Și mai e posibil că până când în țara asta guvernează principiul „lasă, că merge și așa”, cei care se revoltă oarecum caragialesc atunci când lucrurile nu se întâmplă așa cum vor ei să nu aibă dreptul moral să strige în gura mare: nu, așa nu se mai poate!