Enola Day: Firescul insuportabil al corupției

    de E. Nola | 6 octombrie 2016, 9:30 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    4

    Parafrazând un celebru dicton, afirmăm și noi aici, pe această pagină virtuală, folosind nițel flamboiant pluralul auctorial:  de o bună vreme nu ne mai temem de corupție, ci de veșnicia ei.

    Urmărind cum cad recentele dezvăluiri de pe Special Arad despre corupția administrației locale în hăul indiferenței majorității, am realizat brusc și dintr-o dată o veche convingere de a noastră după care, aici și acum, nu mai e vorba de corupție, ci de o formă de viață și trai eternizată parcă în conștiința neputinței noastre de a trăi în afara ei.

    Sentimentul eternizării vine de sus, de la centru, cum ar spune orice funcționar ieșit de sub pelerina lui Gogol, sistemul se corupe de la cap, ca să parafrazăm un alt dicton, de această dată mai poporan și pe înțelesul tuturor.

    E un carusel acolo sus, unul al nerușinării obraznice, al unei voioase vulgarităti autosuficiente afișate pe toate gardurile, difuzate fără minte și făra întrerupere pe toate canalele posibile și imposibile ale capacităților noastre tehnice la fel de nelimitate.

    ROMANIA-FIRE-DISCO-PROTEST

    Coruptul agresiv locvace cu gesticulația sa de clown monstruos, trimis printre noi din lumea tenebrelor, ne inundă viața, o viață de pixeli tremurândă, o viață pe care fără asistența acestor generatoare de virtualitate macabră am suporta-o poate mai ușor.

    Criteriile au dispărut de mult, regulile au ajuns de râsul lumii, singurul mechanism care funcționează ireproșabil este acesta, acest ceva de nedefinit exact care usurează apariția ubicuă și aprecierea spontană a minciunii, a hoției, a refuzului general al unei minime decențe.

    corrupt-lex

    Oamenii importanți, oamenii la care devenim atenți, cei pe care îi invidiem sau îi urâm în funcție de starea momentană a sufletului nostru chinuit de disperare și săltăreață jale, au nume scornite parcă de clasicii literaturii noastre, porecle ca în Povestea lui Harap Alb, se comportă precum personajele secundare din defunctele bancuri cu Bulă și râd de noi la fel ca măștile grotești din filmelor horror de cea mai joasă speță.

    E un carusel stricat al nimicniciei, o orgie a defectului acceptat și promovat împotriva oricărei evidențe simple, un carnaval prea puțin exotic dar cu atât mai înfricoșător al delăsării în fața răului.

    Intransigența șefei instituției care are ca obiect de lucru lupta împotriva flagelului este satanizată de către cei pe care îi urmărește, mai nou reproșându-i-se că nu-i mai bună decât cei pe care îi incriminează, doctoratul ei fiind, la fel ca marea majoritate a doctoratelor obținute în țară după 1948, un furt obișnuit.

    kovesi

    E sindromul banal al hoților care strigă hoții sau povestea arhicunoscută pe aici a tâlharilor din care, în cunostință de cauză, se fac cei mai buni vardiști.

    În hărmălaia generală nu mai poți fi siguri de nimic și de nimeni, ajungi șă-ți repeți obsesiv întrebarea hamletiană a omului prins în afara afacerii: și dacă ei cu toții sunt așa, de ce aș fi eu altfel?

    Ajuns în acest punct, cercul vicios se închide, albul devine negru iar negrul alb, celelate culori nici nu mai contează, rămân doar să coloreze reclamele, afișele electorale și fața schimonosită de goliciunea înverșunării oarbe a vedetelor ecranelor de toate felurile.

    În provincie e ca în pro vincere, e vorba de cucerire, de dominația centrului, de controlul celor aduși sub stăpânire, cu tot ce poate însemna această cruntă și crudă realitate.

    unnamed

    Locțitori zelosi în dorința lor rapidă de îmbogățire și mărire sau delăsători de mârșavi în dezamăgirea lor de alungați de la centru, pedepsiți să rămână pe veci niște slujbasi mărunți ai mahărilor din orașul etern care exploatează fără scrupule provincia unde i-a aruncat.

    Mentalitatea aceasta de slugoi ai centrului, de lingăi ai puterii îi acrește, îi amărește până la putreziciunea finală, ei rămănând niște străini printre provincialii pe care îi domină chiar și dacă sunt de prin partea locului.

    Desigur, nu mai e la fel ca pe vremea marilor imperii cu picioarele de lemn.

    Imperiile actuale sunt virtualităti care își exercită dominația prin bombardamente digitale, bătăliile se dau pe ecrane și monitoare din ce în ce mai sofisticate, singura realitate care rămâne neschimbată de când e lumea fiind aurul, banul, realități palpabile, consumabile, ale virtualităților dintotdeauna.

    Noi, provincialii, subjugații moderni ai Romelor de doi bani din zilele noastre, ne revoltăm în van împotriva guvernatorilor demagogi și hoți, nu e vina lor, ei sunt simple instrumente ale unei voințe centrale, întrupări palide ale corupției emanate.

    E poate o pedeapsă pentru ușurința cu care ne-am lăsat cuceriți, mințiti și furați, o recompensă cinică pentru inconștiența cu care ne-am vândut libertatea câstigată atât de greu și păstrată doar atât să-i simțim aerul pur, incomparabil și irespirabil pentru cei care s-au obișnuit să trăiască în străfunduri, grohăind cu satisfacție în duhoarea complicităților vinovate.

    Poate, nu este totul pierdut.

    În mod sigur, paraziții care ne-au invadat viața pot fi extirpați într-un fel sau altul.

    Poate, ar fi bine să ieșim din strânsoarea vorbelor de clacă, din chingile în care ne-am fixat singur sub privirile libidinoase ale slugoilor unei puteri despre care noi nici măcar nu știm cât de invincibilă este, cât de inevitabilă poate fi, știm însă în mod evident că respectabilă n-are cum să fie.

    Respectul poate avea doar o singură direcție: omul de lângă mine, oamenii dintre noi, ceilalți care îmi reîntorc respectul.

    Criteriile sunt cât se poate de simple, greutatea stă în asumarea și promovarea lor indiferent de consecințe.

    Omului liber nu-i e frică de adevăr, nu dorește ceva cu orice preț si e gata să sară în ajutorul oricui la nevoie.

    Slugoiul, covârșit de greutatea propriei lașități, nu are arme împotriva omului liber.

    Da, e chiar atât de simplu!

    Distribuie articolul

    Comentarii

      • Mulțumesc pentru aprecieri, nu înțeleg însă de ce credeți că mă decredibilizează fraza despre Kovesi.
        Ideea a fost simplă, nu neapărat în favoarea ei, dar nici împotriva ei.
        Contextul e despre deruta noastră morală, despre oamenii pe care nu mai știm cu precizie unde să-i punem, Kovesi fiind cea care este în vârful acestei incertitudini, având în vedere că, cel puțin formal, este nr 1 în lupta pe care ar trebui s-o ducem împotriva corupției.

        +1 voturi
        +1
        -1
    1. Superb editorialul.

      Va citesc si va urmaresc de foarte mult timp dle Notaros . Aproape intotdeauna rezonez cu argumentatia dvs intr-o oarecare masura.

      Insa cotropiti parca din toate partile de mizeria cotidiana si defetismul aproape cvasi-total instalat in randul nostru, uitam sa mai cautam dupa speranta.

      Cinismul si indiferenta par armurile cele mai la indemana pentru a ne proteja pe noi si sistemul nostru de valori, insa lupta nu se castiga in defensiva, ci dimpotriva.

      Ma bucur si ma regasesc in acest editorial mai mult decat in altele si am vrut sa ma alatur in totalitate parerii dvs.

      ps. Un comentariu laudativ, insa anonim mi s-a parut o “jignire” la adresa unui apel de genul asta

      +3 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Dan Proca

    8 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.