Mi-am zis să nu mă iau după toți cei care își petrec vacanțele prin Grecia și Turcia, postând la infinit poze de pe plajă din care, de altfel, nu reiese nimic în afara plăcerii de a-i enerva pe cei rămași acasă.

Ia să fac eu o excursie, acu, de sfârșit de sezon, care nu este la îndemâna oricui cu câteva sute de euro pe cont.

Zis și făcut, am început căutările.

Pe net, unde altundeva, am și găsit repede ceva tocmai convenabil. Din toate punctele de vedere.

Zicea acolo că oferă reduceri dacă votezi cu cine trebuie, serviciile depășind toate așteptările, punctul final al excursiei fiind o vizită la intrarea de la penitenciarul Jilava. Acolo unde te poți uita la poarta după care își duce mai nou solitara existență cel care a făcut posibilă această excursie.

Nu vă mai țin, este vorba, așa cum v-ați putut da seama și din titlu, de o excursie all inclusiv în Statul Paralel, cu posibilitatea să revii ori de câte ori simți nevoia.

Mi-am făcut în grabă bagajele, puține, așa cum mi s-a recomandat și am pornit în trombă spre gară. Tot așa, conform indicațiilor, am folosit străzile cele mai neîntreținute, unele nici măcar asfaltate, altele de pe care s-a furat din start asfaltul.

Ajuns la gară, am aflat că trenul care mă va duce în capitală, de unde voi lua avionul, are o întârziere de patruzeci de minute. Până la urmă s-au făcut două ore, timp în care am stat de vorbă cu ceilalți călători. Am aflat de la ei că asta se întâmplă mereu, în România regula este ca trenurile să întârzie, nu e nimic deosebit, suntem paraleli. Cușeta a fost ocupată deja de un bulgar care venea din Viena, nașul mi-a făcut rost de o alta pe care am împărțit-o cu pisica celui de jos care venea de la Budapesta.

La ieșirea din Gara de Nord am fost abordat de câțiva taximetriști care m-au asigurat de bunăvoința lor, numindu-mă invariabil „șefu”. Ajuns la Otopeni am rămas fără bani, fiind nevoit să caut un bancomat. Asta după ce taximetristul mi-a povestit pe tot drumul că de vină sunt băncile, era mult mai bine înainte când banii îi primeai de două ori pe lună și îi terminai odată.

În timp ce căutam un bancomat funcțional cineva m-a scăpat de sacoșa în care îmi țineam peria și pasta de dinți, plus slipul. Noroc că actele le aveam în portmoneul de la piept. M-am liniștit de tot când ultimul bancomat mi-a înghițit cardul. Mi-am adus aminte că toate acestea, așa cum am fost asigurat de site-ul care mi-a virusat după aceea calculatorul, țin de excursia în statul paralel al Domnului Dragnea, nu trebuie să-mi fac griji, lucrurile până la urmă se rezolvă într-un fel sau altul.

Grăbindu-mă spre punctul de întâlnire din aeroport, cred că am zărit-o pe Viorica Dăncilă, într-un costumaș roz cu motive folclorice islandeze aurii și cu pantofii în mână, cu Mihai Fifor lângă ea. Mergeau spre ieșire, oprindu-se pentru o clipă să-l aștepte pe Meleșcanu care tocmai își aprindea trabucul.

După ce am dat de grup, i-am spus ghidului ce am pățit. A râs cu poftă, liniștindu-mă că toate sunt în regulă, să fiu fericit că nu m-am întâlnit cu Elena Udrea care tocmai se reîntorcea din nou în țară, fiind așteptată de Băsescu, aflat incognito în parcarea aeroportului mascat în Ion Iliescu.

Ghidul semăna vag cu Virgil Măgureanu, doar mai tânăr și fără pălărie. Observând interesul meu pentru statul paralel, s-a aplecat spre mine, indicând din cap parcarea unde se ascundea Băsescu: e o demonstrație acolo, nimic important. Doar rezistă. Mai încolo vor fi mult mai multe și mult mai spectaculoase.

Check-in-ul a mers fără probleme, nu mi-au cerut nimic în afara promisiunii ca la viitoarele alegeri, oricare ar fi, să votez neapărat. Am urcat cu toții în avion. Stewardesele erau frumoase și sexi, îmbrăcate relativ sumar, arătau de parcă ar fi venit de la Vocea României direct din jacuzzi, dar ghidul mi-a șoptit confidențial, realizând pe loc interesul meu crescut, că sunt fiice, amante și neveste ale unora sus-puși și în timpul liber sunt secretare de stat.

Ne-am așezat fiecare la locul nostru, ne-am legat centurile la sfatul secretarelor de stat. După câteva momente a apărut în ușa din botul avionului căpitanul. Semăna vag cu Băsescu, dar nu putea fi el, având în vedere că acesta se afla în parcare, mascat în Iliescu, așteptând-o pe Elena Udrea.

A zâmbit la fel ca Băsescu atunci când l-a auzit pe Dragnea vorbind despre statul paralel.

„Asta este”, a spus în cele din urmă: „Am ajuns. Da, știu, nici nu am decolat, dar cred că înțelegeți situația: noi nu știm să navigăm un avion, suntem piloți doar pe hârtie, am terminat la corespondență, în realitate suntem miniștri în viitorul guvern”.

„Și pe urmă”, a mai adăugat el, cu rânjetul acela cunoscut de la Băsescu atunci când vorbea de Iliescu, „cred că vă dați seama, călătoria aici se termină. Dacă am decola, am părăsi Statul Paralel”.

„Corect”, l-a aprobat ghidul care semăna din ce în ce mai mult cu Virgil Măgureanu discutând cu Liviu Maior,„n-ar avea nici-un rost”.

Hai la Jilava!

Pentru asta ați venit. Sau nu?