joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Enola Day. Elevul și studentul sau de ce pleacă Andrei Fuliaș din PNL și de la Primărie

    de E. Nola | 20 august 2016, 9:06 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    16

    Întâmplarea este mai importantă decât credem sau am vrea să credem.

    Am aflat întâmplător că tânărul Fuliaș, după o discuție avută cu șeful său de la partid și de la Primărie, a hotărât să plece atât din PNL cât și din postul său de consilier al primarului Gheorghe Falcă.

    Întâmplător Andrei mi-a fost student la jurnalism acum câțiva ani, îl știu bine, i-am urmărit cariera, relativ rapidă în apele tulburi ale politicii locale, cu interes, minunându-mă de fiecare dată, și nu de puține ori, când dovedea o evidentă independență și caracter în diferitele situații mai sensibile în care era pus de apartenența sa la structurile puterii locale.

    Tot întâmplător l-am cunoscut pe actualul primar al Aradului, acum treizecișiceva de ani, atunci când mi-a fost elev la Liceul Avram Iancu din Brad. Reîntâlnirea din Arad s-a produs după vreo cincisprezece ani, eu fiind pe atunci redactor-șef la Observatorul arădean, în timp ce fostul meu elev tocmai își căuta un rost în politica arădeană.

    L-am tratat cu bunăvoință și o anumită curiozitate, întrezărind în ambiția sa evidentă și asumată pe față un posibil catalizator al vieții politice locale care aluneca deja pe atunci spre un status-quo plictisitor și lipsit de orizont.

    Fără să mă amăgesc cu ideea că aș fi jucat vreun rol în ascensiunea sa rapidă, la început l-am tratat așa cum merită să fie tratat orice tânăr ambițios și preocupat de cariera sa, făra prejudecăți și reavoință, încercând să-l ajut dacă prin asta nu-mi contraziceam convingerile și felul meu de a fi în lume.

    Foarte repede însă ceva a început să scârțâie în relația noastră, instrumentalismul său în atingerea scopurilor sale cu orice preț ieșea din ce în ce mai mult în evidență, un anume orgoliu și înstrăinare, pe care încerca să le ascundă după revendicarea obsesivă a profesionalismului politicianului de carieră, m-a obligat, după o scurtă vreme, să fac un pas în spate în relația noastră oricum strict formală.

    Am păstrat astfel relația la nivelul obligatoriu al unor oameni care se mai intersectează în activitățile lor cotidiene, dar acum, sunt sigur, Ghiță Falcă mă consideră unul dintre oamenii, vom vedea, sunt cu duiumul, care l-au dezamăgit și de care s-a dezis pe parcurs. Foarte rar pe față, scăpând de ei așa cum se scutură căinele de apă după ce trece înot prin vreun rău care îi iese în cale.

    În această stare de lucruri l-am urmărit de la distanță, observând cu tristețe – în fond nu era vorba doar de evoluția unui fost elev de al meu, era vorba și de orașul în care trăiam, era vorba și de oamenii cu care mă întâlneam zilnic, era vorba de ceva în care m-am simțit implicat după Decembrie 1989 mai mult ca marea majoritate a concetățenilor mei.

    Studentul Andrei Fuliaș mi-a făcut de la început o bună impresie. Era entuziast și comunicativ, dar atent și politicos în același timp. Implicat deja în organizația de tineret PNL, părea sincer convins de necesitatea activismului politic, făra urmă de carierism deșănțat sau machiavelism atât de manifest pe la alții. La căte o cafea, în pauzele dintre cursuri, ne-am angajat în căteva discuții în care eu încercam să-l joc pe avocatul diavolului, dar tânărul student râdea voios și sincer de îngrijorările mele jucate de dragul maieuticii pedagogice.

    Cu atât mai mare mi-a fost dezamăgirea văzându-l după o vreme în ipostaze ingrate, atacând vehement la comandă adversari politici, fiind obligat ca purtător de cuvânt să devină brațul de fier al partidului care pe nesimțite s-a transformat într-un grup de presiune al primarului eternizat parcă.

    Și cum spuneam, întâmplător m-am întâlnit cu Andrei și am aflat de la el, mai mult ca fapt divers, că își va da demisia atât din partid cât și de la Primărie.

    Zâmbea spunând toate astea, iar la întrebarea mea, și ce vei face după aia, mi-a spus zâmbind în continuare: nu știu încă, tot ceea ce știu e că nu voi mai continua așa.

    Nu i-am forțat mâna, iar el a fost din nou așa cum l-am cunoscut ca student, discret și vesel în ciuda îngrijorării care i se furișa pe față. Ți-a ajuns, am încercat eu să închid situația neplăcută, probabil pentru amândoi, printr-o banalitate atât de caracteristică discuțiilor românești postrevoluționare.

    Da, am avut o discuție cu el, era vorba de niște probleme personale, nu mi-a plăcut cum a tratat situația, atitudinea sa lipsită de înțelegere mi-a definitivat hotărârea pe care mă pregăteam de o vreme s-o iau.

    În drum spre casă fața lui Andrei, zămbitoare dar care nu reușea să ascundă îngrijorarea, îmi stăruia în minte.

    Asta este, mi-am spus în cele din urmă: o nouă victimă, și una încă aproape inocentă.

    Pentru că, vă spun acum, cititori ai mei, asta a fost motivul care m-a făcut să fac pasul acela în spate: realizarea ideii că tânărul primar de atunci al Aradului, încă tânăr și primar, nu are, și ce-i mai grav, nu are nevoie de prieteni, ci doar de subalterni care să-l ridice deasupra celorlalți.

    Ușurința cu care scapă și se dezice de cei care nu-i mai sunt folositori este de-a dreptul înfricoșătoare.

    Iar cei care cred sau doresc să se folosească de el trebuie să fie foarte atenți, mai mult, dacă vor să-i rămâna în preajmă, trebuie să devină aidoma lui: doar cu interese, fără sentimente și alte asemenea slăbiciuni umane.

    Pentru că, nu-i așa, un politician adevărat așa trebuie să fie: inteligent și viclean, un adevărat profesionist!

    Ideea pare puternică și perfect adecvată vremurilor noastre, din păcate însă pentru cei care îsi clădesc viața pe ea și pe altele asemenea, este o idee ca oricare alta: n-are nicio treabă cu realitatea.

    Iar cu sloganul acela scris deasupra intrării în Primărie la dorința unui primar nu de mult înmormântat al Aradului: nici cât negru sub unghie…

     

    Sursa foto: Facebook

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Vă mulțumesc pentru aprecieri, domnule profesor! Le consider cu atât mai importante cu cât vin din partea dumneavoastră! Aprecierile mele pentru dumneavoastră au fost, încă de când v-am cunoscut, și vor fi în continuare cel puțin la fel ca cele pe care le-ați enunțat dumneavostră față de mine.
      Am fost discret pentru că așa am considerat că trebuie să fiu. De vesel… probabil că am fost puțin vesel pentru că știu că am luat decizia asta cu inima împăcată, cu conștiința împăcată și cu gândul că mi-am făcut treaba până în ultima secundă, așa cum cred că am făcut peste tot pe unde am poposit. Și da, am fost și îngrijorat în același timp. Îngrijorat de ce va rămâne în urma mea și ce se va întâmpla după plecarea mea, știind situația.
      Din nou, vă mulțumesc!

      +13 voturi
      +1
      -1
      • Ar fi ceva la care m-as duce până si eu, ceea ce inseamna ca nu vor fi invitati in veci.
        Klezmerul a fost si este muzica de inspiratie evreiască interpretată și influențata și de tigani – cei mai mari lăutari si trupe din zonă fiind de această origine etnică – cu elemente sincretice atât de caracteristice folclorului balcanic și est-european.
        Aradul, cu o populație evreiasca de aproape 15% in preajma celui de al doilea război si cu o populatie tigănească stabilă de la inceputuri, chiar daca nu a fost in inima zonei klezmer, aceasta fiind mai la nord-est, ar putea, dacă ar dori și s-ar dori, profita de această tradiție.
        Din nefericire, cu activiștii culturali pe care-i avem acum, puține speranțe.

        +3 voturi
        +1
        -1
      • Nu neapărat. În mod sigur i-a fost model la început, n-a fost singurul de altfel în această ipostază,dar evoluția sa uterioară n-a mai urmat modelul.
        Nici n-avea cum: Băsescu este o altă structură. E convivial, amical și hâtru, ceea ce îl poate face simpatic, finul neavând aceste calități.
        De exemplu, n-are simțul umorului, o slăbiciune fatală pentru cineva care se vrea politician.

        +2 voturi
        +1
        -1
    2. Fuliaş nu cred să fie un imberb neştiutor şi idealist, cum îl vopseşte enola. Şi-a trădat „gaşca veselă” chemat de cântecul de sirenă al unor sinecuri, dar a văzut cu durere că asta-l va costa mult prea mult pe alte planuri. Şi cum nu are „stomac” (că atitudine are) de politician sau de obială media, ca alţii (să înghită orice porcării numa’ ca să-şi atingă scopurile), a cedat repede în lupta cu ochiu’ dracului. Ce va face acum? Păi eu, ca observator vechi şi echidistant al fenomenelor politico-jurnalistice din Arad îl văd revenind (pe un salariu de doi bani, vorba frustraţilor – sărac dar cinstit) la special-ul vostru, poate va merge la critic-ul lui LV, poate la orlandezii de la newsar, poate la sania „câinilor roşii” biciuiţi de CM, aşa cum au făcut şi ceilalţi fălkişti de conjunctură, mai vechi sau mai noi, inclusiv autorul articolului (apropo, reuşit portretul făcut lu’ Falcă). S-auzim mai bine!

      --1 voturi
      +1
      -1
      • Mersi de aprecierea pentru portret, câteva mici corecturi totuși:
        -nu l-am vopsit nici imberb, nici neștiutor, nici idealist, l-am descris exact cum ați revenit ulterior cât se poate de plastic: cu atitudine dar făra stomac de politician local.
        – a pornit din jurnalism, de ce să nu revină acolo chiar și pentru un salar de mizerie, cum foarte corect precizați.
        – portretul succint făcut jurnalismului arădean, plastic de asemenea, explică multe din mizeriile presei locale și trădează o anumită frustrare din partea Dumneavoastră.
        – n-am fost niciodată adept de conjunctura al cuiva sau al vreunui partid. Am fost și am rămas înainte de toate jurnalist de Arad, acest fapt ducând la relațiile firești, profesionale cu elita politică arădeană.
        In cazul lui Falcă plusul a fost, ca și în cel al lui Fuliaș, faptul că i-am cunoscut înainte de a ajunge ce au ajuns, acest fapt oferindu-mi o bază de analiză în plus.
        Faptul că nu ascund acest lucru nu mă face adept al lor, dimpotrivă…
        O Duminică frumoasă!

        +1 voturi
        +1
        -1
    3. Multa valva pentru nimic. Fulias asta este un papitoi care isi merita soarta la fel cum isi merita soarta toti aplaudacii si trompetele de partid.

      Nu sunt ingaduitor cu el pentru ca il cunosc personal si din cauza lui si a celor care gandesc ca el, eu si altii ca mine trebuie sa inghitim magariile si nesimtirile acestui primar plin de colagen.

      Cand te bagi in cocina cu porcii nu ai cum sa fii altfel.

      0 voturi
      +1
      -1
      • Firesc, nu am cum să fiu de acord cu Dumneavoastră.
        Rolul presei, printre altele, e să facă vâlvă. Dacă în acest caz e pentru nimic, înseamnă doar că Dumneavoastră nu sunteți Shakespeare.
        Despre Fuliaș putem avea păreri diferite, chiar contradictorii, dar să nu uităm faptele: el nu s-a dus la Falcă, acesta s-a dus la el atunci când PDL s-a unit cu PNL, Fuliaș fiind de la început acolo.
        N-am ce să-i reproșez unui tânăr care crede că dacă vrea să facă politică, trebuie s-o facă la un partid liberal.
        Unde ar fi mai bine oare?
        Și cu atât mai puțin îi reproșez tinerețea, naivitatea, entuziasmul, dorința de succes și implinire. Chiar și în politică.
        Toate astea țin de vârstă, iar în democrație a-i reproșa unui tânăr idealismul politic este sau reavoință sau neîncredere în democrație.
        Alegeți!

        0 voturi
        +1
        -1
      • Mersi de „aprecieri”, Kidu! Tu le știi pe toate, ca de obicei. N-aveam îndoieli în această privință.
        La fel de „personal” aș putea spune că te cunosc și eu pe tine, dar mă abțin. Dacă tu zici că mă cunoști, mă cunoști, cine sunt eu să te contrazic?
        Dacă a avea opinii și viziuni diferite asupra unor lucruri înseamnă că eu sunt papițoi, așa o fi, ce să zic!?…
        Toate bune! 🙂

        --1 voturi
        +1
        -1
    4. Mda, am lăcrimat puțin, dar chestia aia cu elevul Falcă mi-a plăcut la culme, bănuiesc că tot Economia Politică l-ați învățat, că doar nu degeaba a ajuns liderul UTC-iștilor de pe la Brad. O materie importantă și mă gândesc că l-ați și mângâiat pe cap când spunea pe de rost Eficiența și rentabilitatea sau Productivitatea muncii în intreprinderile socialiste.
      Despre Andrei Fuliaș, numai de bine, tre să dai cu capul de pragul de sus, a doua oară îl vezi.

      0 voturi
      +1
      -1
      • Nu neapărat economia politică, eram pe catedră de istorie, deci i-am predat istorie.
        I-as fi predat și economie politică, este o știință respectabilă, se predă și la Yale sau MIT, important e s-o predai bine, să fi chiar bun ca profesor.
        N-mi aduc aminte să-l fi mângăiat pe cap, gesturile tandre între bărbați nu mă pasionează, adevărul este că nici măcar asta nu știu dacă era ceva la UTC, nu dădeam importanță acestor lucruri atunci.
        De altfel, pentru liniștea Dumneavoastră, nu mi-l amintesc pe Falcă elev, erau alții doi din clasă care mi-au atras atenția. Chiar dacă numele lor nu vă spune nimic, sunt amândoi oameni importanți în SUA. Unul dintre ei, dacă îmi aduc corect aminte, este chiar cercetător în fizică la MIT.
        Dar nici pe ăștia doi nu-i mângăiam pe creștet, discutam cu ei, câteodata pâna seara târziu la o cafea sau la un pahar de vin.
        Cam atât despre activitatea mea de profesor la Liceul Avram Iancu.

        0 voturi
        +1
        -1
    5. Domnule profesor,
      Andrei e o speţă, una dintre speţe. În spatele acestei speţe stă, însă, sistemul.
      De mult ştim, cei care ne mai învârtim în cercul ăsta public, cu tangenţe în mass-media, administraţie şi politică , că nu Andrei este subiectul de impact. Azi Andrei, mâine alţii etc. Pentru ieri pot da zeci de nume, începând cu Seculici, Luca, Ioţcu… Andrei este subiectul de moment, dar de fapt vorbim de Falcă.
      Falcă a devenit expert în divorţuri, metodic şi diabolic în a-şi îndepărta, ciclic, pe cei apropiaţi lui. Ba chiar o face cu acel zâmbet machiavelic, lăţit pe chip, lăsându-le impresia că le face un bine. Andrei e una dintre victime, dar mă bucură că a ales el să facă primul pas.
      P.S. 1: Dacă aş crede în reîncarnare, aş spune că într-o viaţă anterioară Falcă a fost… tot Falcă!

      +1 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru E. Nola

    0 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.