Fiind sezon și mai fiind și sfârșit de an, se impun niscava precauțiuni.
Departe de mine gândul să jignesc pe cineva, nu sunt omul care se bucură de necazul altuia, capra vecinului poate paște liniștită pe gazonul meu alături de gâinile lui maică-mea.
Ideea ca Aradul dorește să devină capitala culturală a Europei m-a bucurat și mi-a dat speranțe de mai bine. Asta la început și până n-am văzut cum stă treaba.
Iar treaba a stat de la început sub semnul neseriozității și al întâmplării. Asta ca să nu zic mai mult.
Astfel încât revolta mea de acum este revolta unui arădean care se simte înșelat, amăreala celui care își vede speranțele făcute scrum.
Întâmplarea face să fi fost atât la Sibiu cât și la Pécs atunci când aceste orașe au fost capitala culturală a Europei. Am văzut și de bine și de rău în ambele orașe, n-am văzut însă delăsare și neseriozitate.
Oamenii de acolo, vorbesc înainte de toate de liderii comunității, au înțeles de la început un lucru simplu, poate cel mai simplu lucru de neînțeles pentru cei mai mulți: comunitatea există doar dacă cei care o formează își dau seama că nu le poate fi lor bine dacă celorlalți le e rău.
La Arad nu s-a înțeles acest lucru, mai mult, cred, nici nu s-a ivit vreodată această idee în mintea lor. Da, au fost slogane și texte, povești care se învață mai nou în board-ul oricărei fundații sau la orice curs scurt de marketing și publicitate: trebuie să-i convingi, acesta este scopul iar după aia Dumnezeu cu mila.
Cam asta a fost ideea, drept urmare ceața persistă în continuare. Doresc să risipesc din ea cât pot.

Să le luăm pe rând: nu-i adevărat că succesul depinde de mărimea, forța economică sau calitatea infrastructurii orașului. Din acest punct de vedere Bucureștii erau în grămadă ca oul de cuc: Bruxelles-ul nu dorește capitale decât în cazuri ieșite din comun. Aici nu era cazul: Bucureștiul este ieșit din comun, adevărat, dar din cu totul alte motive, nu cele interesante în această temă.
Nu-i adevărat că succesul depinde de mărimea fondurilor preconizate pentru investiție. Vedeți care orașe vor fi capitale până în 2019, ultimul an atribuit: în 2014 a fost Riga și Umea, anul acesta capitalele se află la Mons și Pilsen, anul viitor vor fi la San Sebastian și Wroclav, în 2017 la Aarhus și Pafos, pe urmă vor mai fi capitale: Leeuwarden, Valleta, Matera și Plovdiv.
Știe cineva ce orașe sunt Mons, Pafos sau Matera?
Ei, Mons este un oraș belgian de 90 de mii de locuitori, de munte, așa cum se deduce din nume, Pafos se află pe litoralul cipriot și are treizeci de mii de locuitori. Mai interesant este cu orașul din sudul Italiei, Matera, deosebit prin centrul realizat în locuințe săpate în stâncă, considerat până prin anii optzeci un fel de pol al mizeriei din peninsulă. Ar mai fi și Umea, oraș suedez cu optzeci de mii de locuitori, cu două universități și cu 39 de mii de studenți.

Desigur, poți spune, aceste orașe, fiecare are ceva deosebit, ceva care a contribuit la alegerea lor.
Eu zic la fel, adăugând că n-au nimic ce nu ar avea și Aradul, inclusiv universitățile.
Plusul acela constă în oameni. Înainte de toate în cei care administrează orașul, în mentalitatea lor care a înțeles că ce e bine pentru oraș este bine și pentru ei. Și au făcut tot ce le-a stat în putință să conceapă un proiect câștigător.
Nu, nu ei singuri! S-au consultat, s-au pus pe treabă și i-au invitat pe toți cei calificați din oraș, invitând alții și mai calificați de altundeva să se gândească și să elaboreze un proiect pentru acest scop.
Cei de la noi au venit de la București zâmbind de parcă li s-ar fi întâmplat acolo ceva sublim și extraordinar. Au pierdut cu zâmbetul fals pe buze, așa cum le-a fost și proiectul.
De ce a fost fals de la început și iremediabil? Simplu: pentru că a oglindit doar voința și mintea unui singur om și acela absolut necalificat pentru o astfel de întreprindere.
Să sintetizăm: cele două universități nu au jucat niciun rol în acest proiect. Această realitate în sine era de ajuns pentru eșec. Păi cum îți imaginezi, tu, primărie arădeană, că poți transforma Aradul în capitală culturală fără cele două universități ale sale?
Istoria orașului a fost valorificată la nivelul unui elev de clasa a șaptea: nimic despre istoria adevărată doar invenții de copil prins cu lecția nefăcută: șuhaida arădeană, cârnați, vin, jenant de-a dreptul.
Muzeul arădean este unul dintre cele mai deosebite din țară: colecția sa privind evenimentele din 1848/49 este fără pereche. Ați auzit ceva în acest proiect despre asta? Gavrilo Princip, tânărul complotist care a oferit la Sarajevo alibiul pentru primul război mondial, a stat o vreme închis în pușcăria din fortul Aradului. Știați? Dar despre tradiția vâslitului pe Mureș sau prioritățile sportive ale Aradului? Dar despre sârbi, evrei, șvabi și ceilalți, acest pol aproape unic de confluențe?
Nu prea mai există un oraș românesc care prin istoria sa să exemplifice atât de bine multiculturalismul: Timișoara nu are slovaci, Baia Mare nu are sârbi și bulgari, de restul ce să mai vorbim?
E foarte simplu. Și, poate tocmai de asta, atât de greu de înțeles: succesul în această întreprindere depindea de calitatea proiectului înaintat specialiștilor. Iar calitatea proiectului, al oricărui proiect, depinde doar de o singură variabilă: calitatea oamenilor din spatele acelui proiect.
Restul sunt și vor fi și de acum înainte vorbe…