Având în vedere simplul fapt că pușcăriile patriei sunt pline de oameni de știință, nemaivorbind de realitatea eclatantă a portarilor de instituții cu doctorate în sociologie, psihologie, antropologie și alte astfel de domenii trebuincioase în activitatea noastră de zi cu zi, reținând și numărul în creștere al volumelor de etică și metafizica moralei elaborate la detenție, aplecând urechea și asupra observației judicioase a lui Gică Popescu despre erotizarea senzorială a adolescentului, ne luăm câteva măsuri de precauție. Prin exemple judicioase.
Primul exemplu ar fi însuși Domnul Dragnea. Ne punem problema, științific și etic, ce facem noi când afirmăm că Domnul în cauză este un escroc. Îl calomniem sau îl defăimăm? Ne bazăm afirmația pe realitatea verificabilă a condamnării respectivului Domn pentru că a adus și morții la vot, asta ca să nu mai vorbim de cei puși la aparate pentru reanimare. Spus pe românește: a făcut o escrocherie (înșelăciune), s-a comportat ca un escroc sadea. Pornind din această constatare (1) se pune problema dacă noi acum îl defăimăm sau îl calomniem pe Domnul Dragnea. Se pune, desigur și problema diferenței dintre acestea două, pentru că una e să calomniezi și cu totul alta să defăimezi.
La calomnie este clar și relativ ușor de stabilit: dacă afirmi ceva despre Domnul Dragnea ce n-are acoperire în realitate – de exemplu că are două neveste – calomnia este limpede și clară ca privirea lui Gigi Becali când spune: Ce, știință, Domnule? Dacă judecătorul zice că e știință, apoi e știință, ce naiba! (Revenim asupra Domnului Gigi Becali)

Dar ce ne facem la defăimare? Strict științific faima nu trebuie să aibă acoperire în fapte și acțiuni. Stricto sensu (2) faima se naște așa oarecum, sociologic, psihologic și antropologic mai greu de stabilit cum. Pe urmă, faima nu este doar bună, poți să ai și o faimă proastă. În acest din urmă caz nu e foarte evident, logic și epistemologic, ce faci dacă afirmi despre Domnul Dragnea că are o faimă bună, în timp ce Domnia sa – cu titlu de exemplu, strict teoretic, desigur – beneficiează de o faimă proastă ca naiba.. Defăimezi ori ba?
E ușor dacă ești jurnalist de partid și de grupuri-grupulețe, dar ce te faci dacă Domnul ți-a luat mințile complet și tu mai crezi în independența presei și în libertatea cuvântului? Pentru cei mulți, cei din partide și grupuri, opusul defăimării – vedeți, termenul e prin definiție negativ, obținut prin negarea faimei, oricare ar fi ea -, opusul este așadar linsul. E firesc să fie așa, fiindcă nici linsul n-are contrariu. Nu exista alins, nelins sau delins, mai precis există într-o altă ortografie și exprimă acțiunea sau obiectul acțiunii în sine. Deci, ceva pozitiv, nicidecum negarea linsului.
Am stabilit (3) așadar că opusul linsului este defăimarea. Aici suntem pe terenuri sigure, avem experiență și expertiză în materie. Viața publică, științifică, academică și sportivă este încă plină de persoane, personaje și personalități care s-au născut, au crescut și s-au educat în societatea multilateral dezvoltată în care, printre multe altele, omagierea era literă de lege. Nu i se spunea lins doar în bancurile cu Bulă – acest personaj fiind un super specialist, un adevărat savant al defăimării – i se spunea, pentru că toate trebuiau atunci să aibe un nume prin lege: OMAGIU.
Adăstând încă un pic la exemplul cu Domnul Dragnea, ne punem întrebarea oarecum retorică (4) dacă observația noastră după care Domnia Sa este un ipocrit intră oare sub incidența viitoarei legi a defăimării? Precum ne spun toate dicționarele studiate de conducătorii lucrărilor de doctorate din pușcării, ipocrizia se referă, ne indică omul care, mai popular spus, bea vin și predică apă. Sau, mă rog, mai nou, lapte.
Observația noastră ia în considerare practica milenară a politicianului român de a face cu ou și oțet – o altă expresie populară pentru o posibilă defăimare – adversarul. Practica aceasta, atât de bine însușită inclusiv de Domnul Dragnea, provine din obiceiul milenar al omului politic românesc de a-l considera dușman pe cel care vrea să-i ia locul, el, omul românesc politic, neacceptând decât de voie de nevoie, mai mult de ochii lumii și a pulimii, regulile jocului democratic. (E și asta o întrebare: oare voi putea fi dat în judecată pentru defăimare de întreaga clasă politică românească?)
Am găsit, iată, punctul de fugă unde îl părăsim pe Domnul Dragnea, stabilind că prin acest proiect de lege, Domnia Sa și cei din spatele încă masiv al Domniei Sale se manifestă profund ipocrit: n-au ei treabă nici cu corectitudinea politică, nici cu antisemitismul sau xenofobia și cu atât mai puțin au ei treabă cu drepturile minorităților sexuale.
Treaba lor e să interzică boborului – pulime, în terminologia politică românească modernă, stupid people a lui Brucan traducând în engleză acest termen oarecum defăimător, de parcă poporul n-ar avea altă treabă decât să procreeze alegători pentru Domnul Brucan și Domnul Dragnea – posibilitatea să le spună ce gândește despre ei.
Oarecum de înțeles, fiindcă poporul n-a făcut pușcărie, nu și-a luat doctorate, n-a scris în cinci luni șapte volume de știință, el, poporul, fiind mai neaoș așa, nu-și caută prea mult cuvintele și le trântește așa cum îi vine în minte din prima.
Așa că, acestea fiind zise, nouă ne pare sincer rău de Gigi. El fiind așa o existență biunivocă – și-și sau sau-sau, nu e foarte clar – și popor sau popor și politician sau și patron și naș și sau fin, și bun și rău, și nu poate sta toata viața pe Muntele Athos, din când în când trebuie să mai treacă și pe la pușcărie și la Steaua, ce se va face el acum: va calomnia sau va defăima?

1. Constatare: o acțiune făcută cu simțurile și cu mintea, adică empirico-rațională, caracteristică organului legii.
2. Stricto sensu: expresie provenind din dacă via latină (vezi: dacă vin la tine) și care se referă la înțelesul restrâns – până la pierderea libertății – a constatării.
3. Stabilit: o altă expresie pentru constatare. Mai are un sens inexistent în românește: rămâne cum am stabilit.
4. Retorică: expresie din limba dacă (dacă te prind, vai de curul tău) și care tot prin latină trece pe lângă înțelegerea Domnului Dragnea. Aia la care se gândește Dumnealui este retorsiune…