Mă întâlnesc în ultima vreme destul de des, dar la fel de întâmplător, cu Avram Crăciun, cel care, în perioada de glorie a lui Ion Ilici Iliescu, reprezenta la Arad tot ce însemna FSN-PSD la București. Cu tot tacâmul: Piața Universității, mineriadele, dosarele Securității și televiziunea publică a lui Răzvan Theodorescu.

Pomenesc de el, veți vedea cu schepsis, având în vedere că situația actuală din PSD, castrat efectiv prin congelarea la Rahova a lui Liviu Dragnea, scoate în față personaje care seamănă mult cu cel care ultima dată mi-a povestit pe fugă, în față la Libelula, cum a fost îndepărtat pe șest – trebuia aprobarea Rusiei – monumentul sovietic de la Podgoria pentru a face loc Catedralei.

Erau vremurile în care părea orice posibil, chiar dacă, ca și acum de altfel, eram cu toții convinși că spectacolul este doar pentru proști – nu eram niciunul dintre noi, nu-i așa? – păpușarii din culise fiind de fapt cei care decid când se stinge și se aprinde lumina. Domnul Crăciun, viguros și gata de compromisuri , se prezenta pe atunci delegației străine care ne vizita orașul ca Abraham Christmas și își lua porția de înțelepciune cu ocazia vizitelor regulate la București de la unul Hrebenciuc, dat naibii, deștept și uns cu toate alifiile, după cum recunoaște acum Domnul Crăciun, departe de forma și condiția din vremurile de glorie.

Vremurile de glorie par să se ducă și pentru partid, analiștii nației, – școliți la televizor de mari înaintași precum Cristoiu sau Nistorescu tot pe atunci, pe când Domnul Crăciun se prezenta drept Christmas -, fiind convinși la unison că nominalizarea la candidatura de președinte al României a Vioricăi Dăncilă este în mod evident începutul sfârșitului. Chiar dacă nu au răspunsuri la multe, printre altele chiar la ascensiunea fulminantă de după căderea lui Dragnea a Doamnei din Videle .

Mestecând cu înverșunare partinică aceleași noțiuni și idei, depășite de mult de evoluția situației, atât naționale, da mai ales internaționale, analiștii nației vor realiza și de data aceasta cu întârziere că PSD-ul „s-a scos” nesperat de bine cu nominalizarea doamnei cu sandalele în mână.

Cu populismul câștigând teren, prin alegerea lui Boris prim-ministru, chiar și în conservatoarea și aristocrata Marea Britanie, Viorica Dăncilă arată din ce în ce mai mult la locul ei acolo unde este și mai ales acolo unde se vede peste câteva luni.

Desigur nu va deveni nici mai cultă, nici mai deșteaptă, însă cele două calități ale ei cu care nu poate concura nimeni la ora actuală dintre bărbații politici ai nației vor străluci cu atât mai tare. Neavând inteligența marelui predecesor, cel care a devenit din ultimul de pe listă primul prin voia noastră, are însă boarea demagogică a săracului, inclusiv cu duhul, cinstit, nemaivorbind că este femeie într-o Europa în care, mai nou, atunci când nu mai au nicio soluție, bărbații lasă puterea în mâna femeilor, ei retrăgându-se, pentru o vreme, discret în zonele acelea mai obscure unde se fac și se împart banii.

Analiștii aceștia, mult mai deștepți decât ai lor, nu realizează potențialul faptului că Dăncilă personal nu poate fi asociată cu marea corupție, nu pomenește nimeni de cele șapte case sau doctoratul furat, ca să nu mai vorbim de adopții scandaloase de copii, trecutul ei fiind scufundat într-o binevoitoare obscuritate și anonimat, chiar dacă, putem fi siguri de asta, colcăie și pe acolo niște șerpișori crescuți la sânul democrației originale marca Iliescu et co.

Desigur, nimeni nu speră într-o victorie la Johannis, cel care, precum regii nemți ai României, rămâne, imperturbabil și rece, președinte până la o nouă venire a rușilor, însă au început, se pare, sfătuiți de vestiții consilieri mai mult sau mai puțin străini, să înțeleagă că PSD-ul, la ora actuală, are o singură șansă să-și păstreze măcar electoratul captiv și pe o parte dintre aceia care, realizând dintr-o dată că în teritoriu diferențele dintre roșu și galben sunt nesemnificative, sunt gata să treacă, prin albastru, în partidul câștigător de fiecare dată.

Imaginea de până acum a Doamnei Dăncilă, o provincială pe placul oricărui bărbat pus pe rele, care se păstrează bine în ciuda aparențelor, dar n-o duce mintea nici până la prima stație de autobuz, s-ar putea să se schimbe rapid și spectaculos. Dacă consilierii lucrează bine, ea va deveni femeia simplă și binevoitoare, sâcâită de bărbații geloși și invidioși, o gospodină care vrea binele, dar bărbații răi și porci, desigur, o fac proastă și incultă numai și numai pentru că nu reușesc s-o dea la o parte. O astfel de imagine, rudimentară, chiar manelistă, s-ar putea să fie tocmai cea care s-o plaseze pe Viorica Dăncilă în preferințele alegătorului pesedist model, considerat provincial și rudimentar de felul lui, iubitor de bere pe gratis și manele toată ziua.

Rafinamentul, în general, nu este mai nou la modă, cultura înaltă suferă, lumea nu umblă la teatru sau la concerte simfonice, Trump face boacăne la fel de mari ca Dăncilă, dar asta nu-l oprește să spere într-un al doilea mandat în țara care decide ce este bine și ce este rău în lume, care ar fi atunci problema în România, țara în care și ultimul prost este convins că toți ceilalți sunt mai proști ca el?

Dacă încet-încet, Iliescu, sărac, dar cinstit, devine nemuritor, de ce nu ar putea deveni Dăncilă, cam simpluță, dar plină de intenții și gesturi feminine simpatice, alegerea celor mulți care cred în continuare că o bere la vremea ei face cât două  femei?