Am pomenit în Încetinitorul de luni că voi reveni la problema stângii în România, o problemă care explică multe, inclusiv fundătura politică în care am ajuns în ultimii ani.

A venit la fix și scandalul declanșat de găsirea unui comentariu pe FB al Oanei Maria Bogdan, un comentariu scos din context care ar zice că această tânără politician, arhitect de altfel cu studii făcute în Belgia și Anglia, ar milita pentru desființarea proprietății, ar fi adică o marxistă (de fapt o comunistă ca toți cei care amenința armonia milenară dintre PSD și PNL) cuibărită la vârful partidului înființat de Domnul Cioloș, Oana Maria Bogdan fiind membră a Biroului Național al PLUS, formație despre care, nu-i așa, nimeni nu ar fi presupus că ar fi de stânga.

Adevărul e că în țara în care secretarii UTC dețin puterea și averea nu dă bine să fii de stânga. Nu e bine să pomenești de unde ai pornit, ce a fi putut ajunge dacă nu pica Ceaușescu și partidul.

Nici nu prea are rost să te strofoci, oricum partidul e mai nou în toate cele ce sunt, cel puțin ca partide. Punctul 8 de la Timișoara a rămas doar o dorință deșartă a unor coate-goale visători incurabili, astfel încât partidul – da acela care te ducea pe culmile civilizației sub îndrumarea analfabetului din Scornicești – s-a prelins pe nesimțite în toate: în FSN și PSD, în PD și PDL, în PNL și ALDE iar în cele în care nu s-a putut, precum PNȚCD-ul, le-a desființat într-un fel sau altul.

Ce sens mai are să cauți stânga din moment ce nici dreapta nu prea există, respectiv lumea crede că dacă îți bagi în denumire termenul de „național” automat devii de dreapta?

Pe urmă mai este și zicerea aceea atribuită ba lui Churchill, ba lui Bernard Show, care zice că dacă nu ești comunist până la 20 de ani , n-ai inimă, iar dacă ești comunist și la patruzeci, n-ai minte.

Adică, vrea să spună, nu-i așa, că orientarea de partid e o chestie de vârstă, nu de atitudini și principii, se schimbă odată cu schimbarea ta, mai precis a intereselor și priorităților tale.

Cam așa arată lucrurile pe la noi, ghiveciul ideologic e precum garnitura pe care o servești la orice care te aduce mai aproape de țelul tău suprem: înavuțirea cât mai rapidă și dacă se poate fără efort, fără studii și muncă, fără mustrări de conștiință înainte de toate.

Și într-adevăr într-o astfel de societate pusă pe căpătuială cu orice preț stânga politică e de prisos, e mult mai ușor să amețești electoratul cu slogane naționaliste, cu patria și țărișoara aflate amândouă în pericol de moarte, cu dușmanul care doar atâta așteaptă; să te vadă nemulțumit pe tine, popor, atunci când îi observi pe cei care te conduc și te spoliază până rămâi în curul gol, doar cu mândria națională să-ți acopere goliciunea.

Problema e că prin alte părți, mai ales în partea occidentală a Europei de care aparții și tu mai nou, democrația și statul de drept sunt de neconceput fără un echilibru dinamic dintre stânga și dreapta politică, unde stânga, indiferent că se numesc laburiști, social-democrați, socialiști sau și mai simplu democrați este preocupată de echitatea și solidaritatea socială în timp ce dreapta, numită creștin-democrație în Europa, republicani în SUA, pune accentul pe echilibrul dintre tradiție și nou, respectiv drepturile individuale.

Treburile merg bine până când aceste interese se află în echilibru, până când nu apare extremismul, fie de stânga, fie de dreapta, care amenință acest echilibru necesar pentru conviețuirea firească și lucrativă dintr-o societate.

Se poate înțelege de aici cât de grav este absența unuia dintre aceste orientări politice, de ce nu se poate ajunge la echilibrul social atunci când toți sunt de dreapta sau de stânga.

Să-i etichetezi pe adversari ca fiind comuniști sau fasciști doar pentru că sunt de stânga sau de dreapta, este metoda lașului care se ascunde să nu i se descopere adevărata identitate – de hoț și escroc înainte de toate -, la noi fiind de-a dreptul caragialesc cum îi fac comuniști foștii secretari UTC din PSD, ALDE și PNL pe cei care nu le fac jocul.

Nu e de mirare, așadar, că DEMOS, partidul de stânga care s-a format anul trecut este considerat o glumă, chiar dacă tinerii, cei născuți deja în „libertate” cam asta și-ar dori pentru a putea rămâne în țară: democrație și solidaritate, siguranța zilei de mâine, sistem autentic de ocrotire și asistență socială, adică lucruri pe care le poate promova autentic doar un partid adevărat și nu răspopit de stânga.

Cât ești tânăr gândești cu inima și e foarte bine, ai vreme să devii mai liniștit și calm cu timpul, până atunci însă da, ai dreptul să ceri să nu fii furat, să ceri ca avuția națională (proprietate a comunității care formează o țară) să nu fie însușită de cei de la putere, ci împărțită echitabil celor mulți și fără de care nația, patria și țărișoara sunt cuvinte goale.

Nu este oare posibil ca Oana Maria Bogdan tot despre asta vorbea?