Ocolim azi nițel Aradul, pe aici nimic nou, primăria lu Bibi și-a făcut site nou de milioane de pe care te salută chiar el, să nu cumva să-ți treacă prin cap că el ar fi slujbașul tău și nu exact invers.

Adăstăm doar câteva secunde, nu de alta, dar modul în care Bibi și Poliția Sa Locală au vorbit despre oamenii străzii și problemele pe care le ridică fenomenul este o ilustrație locală și mizerabilă la cele ce vom spune mai jos. Doar așa, pentru primar, că șeful Poliției Locale e altă categorie: oameni ai străzii există de când e lumea și vor fi până la Apocalipsă, e drept, pe vremuri, chiar și în Biblie, li se spunea mai simplu cerșetori, iar „politica” e de atunci bătut-n cuie: îi ajuți cum poți mai bine. Nu îi culpabilizezi și nu faci din ei o amenințare!

Numai că dacă ai norocul să intri în lumea politică românească de acum – sau în administrație, ceea ce tot pe acolo e – înveți din prima cum e: tu nu ești de vină pentru nimic. Sunt alții! Tot felul de minorități care nu înțeleg cum e să fi majoritar în limitare și obrăznicie. Că-s unguri, țigani sau homosexuali, contează mai puțini, nemaivorbind de cerșetorii ziși mai nou eufemistic oameni ai străzii.

Baiul cel mare e că omul mai de jos, cel simplu și fără posibilități se ia după cei pe care îi vede sus, ca exemple de reușită și împlinire. Textul biblic s-a transformat în discursuri sforăitoare, gestul de ajutor în gesticulații menite să ascundă corupția și lipsa de conținut.

Ș-apoi mai există și inversul: furia oarbă și fără direcție, cea care ajunsă la limita răbdării îi bagă pe toți în aceeași pălărie. Nu mai există cale de mijloc: îi iubești necondiționat pe unii sau îi urăști laolaltă pe toți. Judecata nu mai funcționează, lumea este împărțită în două: în eu și ei sau politic, în noi și voi.

Așa că cei cocoțați în vârf efectiv pe spinarea nenorociților amețiți știu o treabă. Nu contează ce spui sau și mai precis: e bine să nu spui nimic bine gândit, rațional și practic. Cei mulți, cei care se frământă între tot felul de amenințări, oricum nu te ascultă, oricum nu pricep.

Ei pricep doar înjurăturile. Spune ce vrei și cum vrei, chiar e bine să spui tâmpenii. Dar nu oricum, ci cu voce tare, chiar zbierând, dând din mâini și agitându-te de parcă tocmai ai exprima ultima înțelepciune a lumii, dar răuvoitorii – și care întotdeauna sunt adversarii tăi politici și, mai ales, în afaceri, adică la bani – nu te lasă, îți pun tot felul de opreliști. Cu alte cuvinte, tu tocmai ai vrea să salvezi lumea, dar oamenii cei răi, liberali, pesediști, useriști sau cum or mai fi ei îți pun bețe-n roate, îți închid gura și te lasă și fără bani.

Exemplul de acum cel mai adecvat descrierii este AUR cu al său Simion – în rezervă tactică, Șoșoacă -, cel neprimit nici de extremiștii civilizați ai Europei la Madrid, cel care sare la scandal în Parlament la prima ocazie și se agită necontenit prin piețele orașelor patriei chiar dacă nu e băgat în seamă nici măcar de oamenii străzii nimeriți pe acolo.
Eventual de cei pe care îi aduce cu autobuzul din birturile satelor din jur…

Dar nu doar AUR-ul. La asemenea atitudine, chiar dacă mai finuț și rafinat, recurg toți, din toate partidele, în momentul în care simt nevoia, au ceva de împărțit între ei sau cu adversarii de moment. Ajunge să îi vezi pe liberali cum dau în USR acum când se simt mai bine lângă PSD.

Nu e de mirare că nimeni, dar chiar nimeni, nici măcar marii analiști ai nației nu au fost oripilați de demisia lui Dacian Cioloș din fruntea USR, nu au fost nici măcar curioși să vadă mai de aproape care e de fapt problema.

Acuma, despre Cioloș oricum avem o părere formată, ardelean franțuzit, nu e de al nostru, umblă cu chestii slabe, plus că nu are nici gura mare, nu se dă în stambă la prima ocazie, e acolo un nici naiba știe ce.

Însă dacă cei mai deștepți dintre guralivii noști legendari ar fi avut curiozitatea să arunce o privire spre propunerile lui Cioloș cu privire la reformarea USR, poate – deși probabilitatea era mică, în fond trebuiau să și gândească nițel – își dădeau seama că propunerile sale vizau tocmai transformare partidului dintr-unul de tip comunist – partidele noastre toate, după 30 de ani de la așa zisa cădere a comunismului, sunt organizate și funcționează pe model PCR comercializat – într-unul într-adevăr democratic, de tip occidental.

I-auziți aici ce propunea inconștientul: ca alegerile în partid să fie organizate de o instituție independentă, nu de activiștii partidului. Ca secretarul general – ce amintiri! – să fie pus în urma unui concurs, tot așa, organizat independent de structura de partid. Să se formeze structuri paralele adică, în care cetățenii atrași de linia partidului, să aibă ceva de zis și făcut chiar dacă nu sunt membri!
Strigător la cer, vă dați seama!

Adică nu partidul să fie în cele ce sunt, ci oamenii să fie în partide, respectiv partidele să fie ale oamenilor, nu oamenii ai partidelor. De neconceput! Să se desființeze clicile de interese, mecanismele prin care elita partidului se betonează în propriul său interes, fără să aibă niciun interes să se ocupe de interesele oamenilor. Ai acelor care, cică, i-au ales și pe care, cică, îi servesc.
Da, dar până la un punct.

Iar punctul acela a fost arătat perfect prin ejectarea șugubeață din funcția de președinte a lui Dacian Cioloș. Și asta s-a întâmplat în cadrul partidului care se consideră cel mai progresist, cel mai european, cel mai apropiat intereselor generale.

Dacă și la USR e așa, vă dați seama cum e la ceilalți?