joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Enola Day: Corupția la vârf, model școlar. Știți ce a răspuns profului un elev prins la copiat?

    de Lajos Notaros | 10 mai 2018, 10:41 AM | Opinii

    14

    Înainte de a vă oferi răspunsul la întrebarea din titlu, trebuie să vă ofer circumstanțele și motivația.

    Adică, cum vin eu să pălăvrăgesc despre corupție, școală, vârf, elevi și alte dintr-astea, cu ce drept și de la cine învoire.

    Am mai spus-o pe aici, mi-am petrecut toată viața prin școli, am început ca elev la nici șapte și am terminat ca profesor la nici șaizeci.

    Ca elev n-aveam ce face, era obligatoriu, ca profesor am plecat în momentul în care mi-am spus că dacă voi asista în continuare la degradarea catastrofală a mediului școlar și educativ, voi putea fi arătat cu degetul odată: ai fost și tu printre cei care ai luat doar banii, dar n-ai făcut nimic ca lucrurile să nu se strice până la putrefacție.

    Profesorul care nu mai este stăpân pe mijloacele sale, devenind doar o pârghie în mecanismul acela celebru din clipul cu Pink Floyd, devine de fapt complice la ceva foarte grav: la compromiterea viitorului societății.

    Iar acum asta este situația: profesorii, din servitori umili ai unor ideologii aberante, au devenit pe nesimțite slujbași prost plătiți supuși hachițelor unei clase politice din ce în ce mai inculte, salariați ai unor inspectorate fără obiectul muncii, batjocorâți de directori care nu vor altceva decât să corespundă pretențiilor de sus, luați la rost de părinți cu bani care nu concep ca odrasla lor needucată acasă, dar plină de obrăznicia agresivă a celui care coboară în fața școlii dintr-un SUV condus de tăticul, să nu fie cel mai bun din școală.

    Lucrurile se leagă, copiii nu sunt proști, imită și fac ceea ce aud de la cei maturi, părinți, rude si prieteni, dar și de la alții cu care nu s-au întâlnit niciodată pe viu, dar sunt prezențe cotidiene în viața lor virtuală prin telefonul lor deștept, tableta sau laptopul, obiecte fără de care un copil din zilele noastre s-ar simți ca Scufița Roșie fără lup.

    De fapt, acești alții, aceste existențe virtuale sunt buba.

    Că sunt vedete de doi lei de pe la televiziunile comerciale, sportivi sau chiar vedete internaționale care se remarcă doar prin scandaluri mondene, mai treacă-meargă.

    Problema cea mare este că a apărut și pe la noi o nouă vedetă, o struțo-cămilă postmodernă care reunește cele două valori sacrosante ale societății zilelor noastre: averea si puterea.

    Este vorba desigur de omul influent, așa cum apare el în România zilelor noastre: politicianul. De preferință national, dar nici cel local nu este de lepădat.

    Copiii aud și observă că cele două valori, nu neapărat creștine, dar cu atât mai apetisante merg mână în mână pe la noi. N-au auzit până acum de nici unul de pe aici, un fel de Zuckenberg neaoș, care să-și fi făcut averea și celebritatea prin forțe proprii, inteligență, muncă și alte asemenea, au auzit și aud însă pe toate canalele de politicenii care se îmbogățesc peste noapte, devin dintr-o dată de neatins, în fond despre asta este vorba și cu lupta aceasta fără sfârșit dintre justiție și mai marii zilei.

    metode de a copia

    Uite, îi spune tăticul, după ce se dă jos din SUV, dacă ajungi la un anumit nivel, nu te mai atinge nimeni, se iau ei de Dragnea, dar fără șanse, nici măcar pe Falcă nu reușesc să-l dovedească, deși e clar ca lumina zilei că e în incompatibilitate cu Pro Arhitectura, firma de proiectări a familiei care face toate proiectele în județ, asta ca să nu mai vorbim de Tehnodomus, firma de construcții care construiește tot pe aici, de la stadion până la Palatul Cultural.

    Asta-i șmecheria, conchide tăticul închizând ipodul de pe care curgeau manelele, nu școala, lasă, aia se face de la sine, diplomele se obțin cumva, nu-ți bate tu capul cu asta, important este să te descurci.

    Și uite așa, îmi spun colegii din învățamânt, este aproape imposibil să mai limitezi copiatul, furtul, ca să fie clar, fițuica este ceva antic, elevii sunt dotați cu cele mai sofisticate aparate, degeaba strângi telefoanele înainte de teză, că au tot felul de scule cu care înregistrează și reproduc, temele se vând și sunt trimise prin mail, sunt șăruite și copiate, copy-pastul a devenit metoda regală a obținerii diplomelor la toate nivelele, efectiv nu prea mai ai ce face.

    Incultura se reproduce la infinit și devine modă, ajunge prim-ministru și se îmbracă de la Paris, obtuzitatea și grobianismul devin regula de comportament peste tot, vulgaritatea este cool iar dacă nu-ți place înseamnă că ești depășit, un limitat care nu mai are ce căuta pe lumea aceasta.

    Păi dacă Ponta face copy-paste, de ce nu ar face și băiatul tăticului cu SUV-ul, ce ei au voie, noi nu?

    Dacă Tăriceanu este de părere că lupta împotriva corupției este la fel cu procesele politice comuniste din anii cincizeci și nu există nici o diferență intre lupta de clasă și încercarea de a mai diminua corupția și decăderea morală, ce să mai zici și speri?

    Logo2

    Cu alte cuvinte, profesorașii care mai țin la prestigiul și autoritatea educatorului sunt jalnici, niște rămășițe ale unei lumi vetuste, niște comuniști limitați, demni de milă, dar nu și de compasiune.

    Nu e mare lucru, veți spune, știm și noi, asta este, cu asta defilăm.

    Cu alte cuvinte, s-a întors lumea cu curul în sus la propriu, înjurătura și vorba jegoasă au devenit trendy, agresivitatea este cool, furtul este șmecherie iar să devii mafiot este culmea la care poți aspira atunci când te faci mare.

    Și acum răspunsul elevului prins la copiat.

    copiatt2

    Nimic mai simplu: profu a strâns telefoanele înainte de teză, a făcut în prealabil și pregătire cu ei pentru temele cele mai importante, veghiind cât s-a priceput ca nimeni să nu fure calificativul performanței intelectuale.

    Cu toate acestea a prins doi care lucrau la negru, le-a tras câte un doi, să nu iasă vorbe, însă la sfârșitul orei, când fiecare venea după telefoane, a observat că unul dintre elevi s-a făcut doar, dar nu a depus telefonul la început.

    M-ai mințit, i-a reproșat pe loc, gândindu-se cum să rezolve situația.

    Elevul însă nu s-a intimidat, a zâmbit chiar oarecum înțelegător pentru dilema profului: Da, dar nu mai mult ca un politician…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

      • Nu prea e de făcut, fiindcă individual te mănânca porcii.
        E foarte importanta tragerea semnalului de alarma. Poate asa se va opri trenul acesta care aleargă spre prăpastie.
        În cazul concret, profesorul l-a admonestat pe elev, spunându-i căteva vorbe de la obraz. Inclusiv faptul ca tocmai pt că sunt elevi onoarea lor nu le permite să se comporta ca niște politicieni inculți și venali.
        Altceva nu avea ce sa-i facă fiindca nu l-a prins in flagrant, insă a dat de inteles ca increderea sa a fost inșelată, ceea ce schimbă relația dintre ei.

        +19 voturi
        +1
        -1
    1. Din variabilele care compun deficientele in educatie v-ati oprit pe una-doua. Tot ca insuficiente as spune ca sunt relatiile cauzale care participa la aceasta degradare a scolii.
      Scoala este o mizerie din 45 si de atunci se degradeaza continuu, nu din 89 si nu (numai) de la Dragnea.
      Interesele care macina sansele de revenire a scolii sunt multe nu numai politicianismul. As enumera: un sistem comunist de management, sindicatele din invatamant, inspectoratele scolare populate cu politruci si impostori, cadrele didactice blazate, incompetente, fara chemare si talent pedagogic, monopolul statului care desfiinteaza ideea de competitie, lipsa oricarui mecanism real al parintilor de a interveni in vre-un fel, cultura civica absolut jenanta la toate nivelurile (ziaristi, politicieni, profesori, directori, parinti, copii), lipsa de transparenta, numirile in invatamant, lipsa mecanismelor de sanctionare sau de premiere a performantei, lipsa indicatorilor de evaluare a progresului elevilor, mecanismele de finantare a scolii fara nici o legatura cu indicatorii de progres, decaderea prestigiului profesional care face ca oamenii competenti sa evite educatia (care oricum n-ar avea sanse intr-un sistem de promovare corupt), lipsa de finalitate a scolii, lipsa valorilor ca reper, modelele sociale, justitia penibila care transmite ideea ca nu are nici o raspundere in domeniul educatiei etc.

      --13 voturi
      +1
      -1
      • E firesc că m-am oprit la la cateva, de fapt la una singura: problema modelului pe care îl oferă societatea la nivelul ei cel mai „înalt”, al omului de succes, școlii și educației.
        Nu am scris un studiu, ci un articol publicistic.
        Însă, reproșându-mi limitarea, ați sărit prea ușor peste urmatoatea observație: „profesorii, din servitori umili ai unor ideologii aberante, au devenit pe nesimțite slujbași prost plătiți supuși hachițelor unei clase politice din ce în ce mai inculte…”
        Adică, mai exact, în treacăt m-am refeit și la perioada anterioară, comunistă si nu numai, prin sintagma: servitori umili ai unor ideologii aberante….

        +18 voturi
        +1
        -1
    2. prea stearsa afirmatia. In concret, intregul articol este in suferinta la capitolul intrebari corect puse.
      De ce sunt copii nesimtiti? Pentru ca asta este modelul de succes. De ce este asta un model de succes? Pentru ca competenta nu mai are nici o valoare, singurul lucru care conteaza este relatia potrivita si comisionul de rigoare. De ce am ajuns aici? Fiindca suntem niste slugi, slugoi, inculti, prosti si umili. De ce suntem asa? Pentru ca asa ne vrea patria, inclusiv sistemul educatie. De ce ne vrea asa sistemul de educatie? Fiindca niste profi infecti tin cu dintii de niste privilegii, pentru ca niste profi nu vor sa fie promovati cei cu performante ci cei cu pile – ma refer la profesorii impostori etc. De ce avem astfel de profesori? Fiindca sunt unsi inamobili prin mizeria de institutie la care-i zice titularizare. Totusi de ce sunt atatia profesori infecti, incompetenti, blazati etc? Pentru ca se recunosc, se aduna si se sustin intre ei, prin sindicatele pe care le populeaza doar impotorii din sistem? Pentru ca nu pot fi dati afara. De ce nu pot fi date jegurile afara? Fiindca lipsesc orice fel de criterii de comparatie intre cei performanti si cei jenanti. De ce lipsesc criteriile de performanta? Pentru asa vor sindicatele. Totusi de ce nu pot fi dati afara? Fiindca cel care poate lua o astfel de decizie este acelasi cu acela care a luat spaga pentru angajare, pentru ca el a fost uns taman de profesorul infect, pe functia din inspectorat, pentru ca daca l-ar da afara ar trebui sa pleca aproape toti.
      Voi ziaristii tot uitati sa puneti intrebarea: de ce?
      Voi ziaristii va permiteti sa va dati cu parerea chiar daca nu aveti nici macar organul care sa va permita sa intelegeti cat de grava e problema. Voi ziaristii prin articolele astea inepte, subiective, tendentioase, gaunoase, sustineti aceasta mizerie care se cheama pretentios scoala.

      --17 voturi
      +1
      -1
      • Într-un final am găsit și întrebările și răspunsurile.
        Vă mulțumim!
        Umili, suntem totuși niste jurnaliști limitați, va stăm la dispoziție oriunde și oricând.
        Numai un cuvânt, un gest și mergem fără preget să vă luăm interviul care va lămuri pentru totdeauna marile probleme ale omenirii, va soluționa toate conflictele și neînțelegerile, pacea va domni pâna la Judecata de Apoi.
        Apropo, la Judecata de Apoi tot la Dumneavoastră venim?

        +21 voturi
        +1
        -1
        • Nu eu ma erijez in mare cunoscator ci autorul articolului. Eu sunt doar un comentator cu niste idei care sunt poate gresite.
          Daca in lume inca nu s-a descoperit un panaceu universal desi este cautat de sute si mii de ani, educatia are toate caracteristicile unuia. Vreau sa subliniez importanta subiectului si poate sa va fac sa intelegeti ca mai bine nu scrieti chestiute asa de plictiseala si din confortul pe care vi-l da pozitia intr-un ziar online pe o astfel de tema.
          Putina seriozitate cred ca nu ar strica.

          --15 voturi
          +1
          -1
          • Eu zic să cititi mai incet, mai atent, după care incercați să ințelegeți ce ati citit..
            Si să incercati să intelegeti și ce zic ceilalti, nu doar ce ziceți Dumneavoastră.
            Aveti o usoară, dar evidentă tendință de a vedea scama din ochii celuilalt prin bârna din privirea Dumneavoastră.
            Comentariile Dumneavoastră mustesc de o anumită suficiență, de altfel destul de caracteristică societății în care trăim și care explică scandalul cotidian, cearta fără greutate și rezultat și lipsa de consecinte a vieților noastre.
            Eu nu m-am erijat in nimic, chiar am observat de la inceput care sunt dimensiunile pe care stau dezbătând chestiunea.
            Mai mult, am povestit o intâmplare adevărată, brodând publicistic pe marginea ei.
            Dumneavoastră ati venit cu o observatie deplasată in care imi cereati de fapt să vă prezint un studiu despre sistemul de educație, inghesuind niste intrebări una in alta, fără rost și tel.
            După ce v-am reprosat asta, imi cereți pompos și superior seriozitate.
            Hai să fim serioși, Domnule Anonim.

            +15 voturi
            +1
            -1
        • De ce sunt copiii nesimtiti?
          Pentru ca pot.
          De ce pot?
          Pentru ca sistemul este prost.
          Pentru ca dascalii nu sunt cum ar trebui.
          Pentru ca astea le sunt modele.
          Pentru ca asa sunt invatati.
          De ce este sistemul prost?
          De ce sunt multi profesori paraleli?
          De avem modele hoti, impostori, tupeisti?
          De ce avem parinti idioti?
          … ce sugerezi tu printr-un sofism de doi bani: asocierea nesimtirii si referirea la mine, este ca eu sunt nesimtit. Eu vad din interventia ta ca nu-ti pasa, ca te pozitionezi ca un lingau (nu ca ai fi unul si nici nu vreau sa jignesc lingaii), ca esti agresiv, ca esti incoerent si lipsit de argumente etc.

          --17 voturi
          +1
          -1
      • Drăgălașuleeee! Ești „critic de presă”?
        Jurnalistul ar trebui să te întrebe pe tine înainte să-și publice articolul?
        Ești PENIBIL!
        Probabil ai o problemă de sănătate mintală.

        Sau ești un pitbul de partid?
        Totuna! Tot penibil îți scrie pe frunte.

        +2 voturi
        +1
        -1

    Lasa un raspuns pentru Boneti

    7 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.