Scandalul din PSD Arad e în toi, nici nu mai știm de fapt dacă mai există PSD în Arad, ori s-au mutat cu toții în Hunedoara, eventual în Valea Jiului.

Înțelegem perfect situația, nu este ceva nou, se poate întâmpla oricui.

Tu vrei, celălalt nu! Ce poți face?

Multe ai putea, depinde de tine. Cine ești, ce părere ai despre tine și rolul tău, despre ceilalți și lumea în general.

Dacă ești capsoman și nu vrei să se vadă ce ascunzi, atunci mergi înainte ca boul, ca măgarul în ceață, ca o locomotivă scăpată de sub control. Știi una și bună și nu te lași de ea, mergi până în pânzele albe.

Treaba nu se schimbă prea mult nici dacă ești om mai de înțeles. Nu pe la noi. Pe aici există o tradiție după care acceptarea și acordul cu celălalt este un semn de slăbiciune. Că dacă îl lași să vorbească și nu îl contrazici apari ca fraier, lucru ce nu vrei sub niciun motiv, fiindcă e mult mai bine pe aici să te numească prost decât fraier.

Chestia asta cu dă-i și luptă e bună mai ales în politică, fiindcă așa nu trebuie să vorbești despre ce ar trebui să vorbești ca politician ales: despre ce ai făcut tu, cum ți-ai îndeplinit promisiunile, de ce și pentru cine te-ai apucat să-i furi pe alegători, cu cine ești amic și cu cine ești complice. Adică să vorbești despre lucruri normale și firești pentru un politician care se consideră mare democrat, patriot și naiba știe mai ce.

Nu poți, n-ai cum!

Adică să se afle că umbli cu tot felul de fofârlici, că ai primit bani numai să nu vezi lucruri, nu să nu le faci? Că tu de fapt ai două vieți, una pentru idioții care te-au ales și alta pentru colegi, amici și prieteni de afaceri, iubiți și iubite?

Că tu de fapt duci o viața dublă, iar banii, vila, Merțanu și excursiile la tropice vin din această lume secretă a ta, o lume în care te simți perfect și zâmbești condescendent dacă cineva din exterior pomenește din  întâmplare de ea.

De fapt, te uiți la el ca la un fraier ce este, unul care habar nu are cum merg lucrurile pe aici, iar acum, având mâinile în buzunar că altfel ar fluiera vântul prin ele, se dă mare, vrea să pară șmecher.

E firesc să nu ai cum accepta ideea că poți pierde și tu!

N-ai cum. Cum adică, de când merge aici pe cinste, competență și onestitate? Hai să fim serioși! Merge ca întotdeauna de la Burebista încoace, pe PCR, adică pile cunoștințe și relații.

În lumea ta secretă, lucrurile sunt mișcate de aceste forțe, există mereu un om foarte important de care depind toate, unul de care nici nu se știe, prostimea habar nu are de el, nu e președinte, nici secretar, poate să fie orice, dar dacă are și un grad în servicii, ăla e.

Nu Soroș, o fi el mare și tare prin Occident, are de unde, are cum, acolo banii sunt fără de sfârșit, dar aici la noi, unde posibilitățile sunt limitate, trebuie unul care face împărțeala.

Nu contează cum se numește, poți să-i dai orice nume și îl folosești pe acela care îți convine în situația dată.

E clar atunci de ce și de cine trebuie să te temi la o adică. De el și de faptul să pierzi susținerea sau măcar neutralitatea lui.

Așa că să nu vină nimeni cu texte cu cinstea și onestitatea, nu, ceilalți, ăia care acum tocmai te termină și îți iau locul sunt la fel de incompetenți și corupți ca și tine, numai că, uite, au reușit să te scoată din joc, să te prezinte omului din umbră ca un nefolositor, mai mult ca un pericol la sistem.

Asta este, nici Fifor, nici Ciolacu, nemaivorbind de Bibarț sau naiba știe care mai, nu sunt mai breji ca tine, ai pus pariu se pare pe un cal nerecomandat și ai pierdut. Înainte de toate susținerea omului din umbră, de fapt a oamenilor secreți care mișcă lumea asta mică în care trăiești precum mișcă Soroș și nu mai știi ce conjurație mondială lumea cea mare.

De exemplu Coldea!

N-o fi el cel mai tare, dar pe aici e cel mai. Toată lumea se teme de el, până și ziarele îl pomenesc mereu cu respect, cine știe de ce are treabă acum cu tine, dar asta este, altceva sau altcineva exclus.

Aici nu mai e vorba de partide, nici de parlament sau consilii, toți sunt sub control și dispoziție fiindcă ei, acest Coldea, de exemplu, știe tot și poate orice.

Te urmărește zi și noapte, nu te poți ascunde de el, nu ai secrete pentru el, știe și de câte ori îți tragi fermoarul pe zi, nu ai nicio șansă, trebuie doar să-i câștigi bunăvoința, iar când ai pierdut-o consideră-te terminat și fă tot posibilul să i-o recâștigi.

Sigur, se schimbă și ei, oamenii aceștia din umbră, inteligența unui politician în asta constă de fapt, să nu greșească și să nu confunde, să nu apeleze la altul, să știe mereu, cine este cel mai tare.

Asta este, dacă pierzi, nu te lăsa cu una cu două, măcar să creezi impresia că ești demn de atenție, cine știe, poate se răzgândește.

Ce? Că ai furat, ai mințit, ai escrocat, ai făcut pe dracu-n patru?

Și ce-i cu asta?

Numai fraierii cred că se poate și altfel…