joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Enola Day: (Catindații) – Samuel Caba la o nouă încercare și cei din urmă care nu prea au cum să fie cei dintâi. Sau?

    de Lajos Notaros | 3 septembrie 2020, 8:41 AM | Opinii

    13

    Continuăm serialul de pandemie și precampanie despre care nu se știe deocamdată ce înseamnă fiecare. Nici luate împreună, nici fiecare în parte. Voi prezenta aici persoanele și personajele despre care știm deja că au intenții de a candida la funcțiile eligibile de la alegerile locale. Este vorba înainte de toate de cel de primar și de președinte al Consiliului Județean. Începem cu cei mai cunoscuți și cu șanse, urmând să terminăm cu cei care pot produce surprize. Plăcute și neplăcute, depinde. Aceste prezentări nu fac parte din campania candidaților sau partidelor, reprezintă prin excelență modul în care vede autorul acestei rubrici situația și candidații. Nici măcar nu este vorba de punctul de vedere al redacției, fiindcă Special Arad este o publicație independentă în care jurnaliștii, fiecare în parte, au convingerile lor personale în ceea ce privește viața politică. Nu de alta, dar așa e normal dacă luăm în serios libertatea cuvântului și independența presei.

    Vorbim acum despre un reprezentant al comunității neoprotestante din Arad.

    De fapt doi, care nu cerșesc voturile acestei comunități, ci chiar fac parte din ea, iar de aici ar trebui să fie firesc ca această numeroasă comunitate să fie mai atentă cu ei.

    Nu e sigur însă că este așa.

    În afară de credincioșii fervenți, cred că foarte puțină lume știe că Aradul este leagănul comunității penticostale din România. Poate și mai puțini știu că această comunitate reprezintă a patra cea mai numeroasă confesiune religioasă a țării, având spre 400 de mii de credincioși, urmând astfel imediat după ortodocși, catolici și calviniști (reformați, în marea lor majoritate unguri).

    1

    Bazele cultului penticostal din România au fost puse la Cuvin și Păuliș în anii douăzeci ai secolului trecut și până în anii cincizeci ai aceluiași secol centrul acestei comunități se afla la Arad, atunci din rațiuni centraliste mutându-se la București. Cu toate acestea Aradul rămâne centrul oarecum spiritual al penticostalilor, ajunge să ne gândim doar la Riviș-Tipei, arădeanul lider al comunității românești.

    De altfel, Riviș-Tipei este un exemplu și pentru implicarea politică a penticostalilor, dar într-un mod diferit de cei doi candidați la Primăria Aradului despre care vorbim aici.

    Samuel Caba este liderul Bisericii Râul Trezirii, având centrul la Arad, dar cu o prezență masivă și în diasporă. Biserica se revendică de la doctrina penticostală, dar are anumite trăsături particulare, așa cum se întâmplă frecvent la neoprotestanții care țin foarte mult la autonomia bisericilor din cadrul cultului. Activ, practic și implicat, Caba a încercat de mai multă vreme să obțină și prin politică anumite avantaje pentru comunitatea sa și nu numai.

    2

    Cu o implicare politică de peste 15 ani, pastorul neoprotestant încearcă din nou să depășească handicapul pe care îl reprezintă pe aici apartenența la o comunitate neoprotestantă. De fapt, o situație ciudată, o atitudine a majorității mai degrabă reținută și contradictorie în care aprecierea se amestecă cu dubiile. Apreciere pentru activismul și solidaritatea neoprotestanților mult peste cel al celorlalți, îndoiala venind cam tot de pe acolo.

    Candidatura sa de acum patru ani în culorile partidului băsescian PMP nu s-a terminat tocmai bine, astfel încât acum s-a orientat spre un partid nou și care trimite puternic la SUA ale lui Donald Trump, de altfel țara din care se originează aproape toate confesiunile neoprotestante.

    Celălalt candidat neoprotestant este Cristian Galea, nou în politică, de fapt urmașul din ultima clipă al lui Caba de la PMP-ul lui Remețan. Dincolo de această banalitate însă, Galea nu este un tip neapărat banal, reușind să transforme un eșec evident – ieșirea sa din biserica din care făcea parte – într-un succes care de-abia acum se profilează.

    Cu toate acestea, în ciuda unor calități evidente, Caba, iar Galea poate și mai puțin, are șanse cam reduse să ajungă în vârful politicii locale. Arădenii nu sunt deloc încântați de ideea că Aradul a fost și încă este un fel de Roma al neoprotestanților din țară, bănuindu-i de tot felul de lucruri, inclusiv de compromisuri politice contra firii.

    Pentru ca un neoprotestant să ajungă în vârf sau pe acolo trebuie să aleagă partidul dominant, pierzându-se în mișuneala caracteristică acestor partide. Independent sau în partide de mâna a doua șansele sale sunt minimale.

    3

    În loc să fie mândri de această prezență seculară de tip american pe aici, să se deschidă spre discursul mai puțin ortodox, cei mai mulți dintre noi se izolează în propria lor majoritate leneșă, fără să realizeze că în politică, ca de altfel în majoritatea lucrurilor care se întâmplă, noul nu este dat de asemănare, ci de diferență.

    Reacția normală ar fi: ia, să-i vedem pe ăștia, de ce sunt în stare, fiindcă cu cei de acum ne-am lămurit. Rămâne însă bănuiala, neîncrederea, oportunismul lânced al obișnuinței și toate astea în situația în care candidații nesusținuți de partidele mari în mod evident dovedesc calități care îi recomandă.

    Mai mult decât atât: prezența lor masivă în organismele decizionale ale democrației ar fi o șansă în plus pentru comunitate. Democrația, în ciuda a tot ce se spune despre ea, nu înseamnă dominația majorității (99,99% ca pe vremea lui Ceaușescu), ci participarea tuturor celor activi la conducerea și administrarea treburilor comune.

    În rest, numai de bine, prea multe de spus nu mai avem.

    4

    Mai sunt vreo cinci candidați, dintre care mai cunoscut este Valentin Paul Neamț, fost primar după ejectarea lui Dumitru Branc, fie-i țărâna ușoară. Revenit ca reprezentant al partidului nou înființat al diasporei, AUR se numește, Valentin Neamț duce o campanie solitară pe FB insistând pe ideea orașului Omega, având în vedere bucla pe care o face Mureșul în jurul Cetății. Idee nu foarte norocoasă pentru cei care știu că omega este ultima literă din alfabetul grecesc clasic.

    Ar mai fi și doctorul Dan Pârvulescu, fost UTA și alte echipe, cel care este candidatul alianței naționaliste patronate de Noua Dreaptă. De asemenea cu o campanie abia vizibilă, dar totuși mai vizibilă decât candidații, mai precis candidatele Partidului Arădenilor sau a noului partid al Domnului Căprar, al Puterii Umaniste, parcă, asta ca să nu mai vorbim de candidatul – de data aceasta bărbat în toată regula -, Partidului Comuniștilor la primăria Aradului.

    Da, Doamnelor și Domnilor, am trăit-o și pe asta: la o adică, după vreo treizeci și ceva de ani, puteți vota din nou secera și ciocanul la Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Sigur, va feriți de insinuări!
      Trebuie spus ca Dl Meszar, a fost pus de Falca la Direcția de Tineret și Sport, iar dl. Dr. Wiener susținut de același cinci ani în funcții la Spitalul JUDETEAN(Recunosc, au realizări și sunr de votat, dacă nu sunt iepurii lui Falca-Bibart)
      Fifor nu e omul lui Falca, are look, capacități, dar a susținut ca și penelidtii votul într-un singur tur la locale, adică practic i-a dat șanse lui Bibart sa fie ales aproape la sigur.
      Coldea-Combinat cu Bibart, candidează la locale în Arad, cam în spatele tuturor candidaților, cu excepția lui Fifor și Galea.
      Asa ca suntem aranjați pe încă 4 ani

      +1 voturi
      +1
      -1
    2. Ce-i asta? Un articol de toata jena, puteati sa ii ziceti WIKIPEDIA NEOPROTESTANTISMULUI in Romania. In loc sa ziceti ca Caba era pus tot de PDL – PNL la Directia de Cultura Judeteana, ca a fost promovat obsesiv de ziarele puterii locale etc etc etc Bine ca ati gatat cu seria asta pentru cantidati ca era prea penibila toata scrematura asta.

      0 voturi
      +1
      -1
    3. Cred ca cei din urma s-ar mulțumi sa ajungă măcar la mijloc: inteleg aici ca de multe ori un dram de certitudine, clarificare și suport moral adevărat e necesitate mai mare decât a fi cel dintâi – in orice sens. Care ar trebui sa fie criteriul de alegere în situația confuza?

      +1 voturi
      +1
      -1
    4. Nu mai poti bai frate cu credinciosii astia, ok, respect viata spirituala a fiecaruia daca am parte de acelasi respect insa sa tot bati moneda pe asta intr-o lupta politica, pe langa faptul ca e neconcludent, e de-a dreptul ipocrit.

      Vezi-ti de vocatia ta, de turma ta si lasa administratia pe mana unora care au habar cu ce se mananca asta.

      Din toata oferta eu vad doar doi candidati de votat, Meszar si Wiener, eu unul ma duc pe mana lui Meszar insa la o adica oamenii astia doi sunt singurii capabili si nu vad de ce nu ar putea colabora si dupa alegeri.

      0 voturi
      +1
      -1
      • „Nu mai poti bai frate cu credinciosii astia, ok, respect viata spirituala a fiecaruia daca am parte de acelasi respect insa sa tot bati moneda pe asta intr-o lupta politica, pe langa faptul ca e neconcludent, e de-a dreptul ipocrit.”

        E la fel de neconcludent…precum faptul ca UDMR isi revendica interesele electoratului pe criterii etnice? E neconcludent ca te astepti de la o atitudine mai conservatoare din partea lor? Cum e neconcludent sa iti prezinti…”cartea de vizita”? Ce intelegi prin „batut moneda” – trebuia sa nu se promoveze? De ce e „ipocrit”? Atatea intrebari, dupa cat de vag e „reprosul” tau…

        „Vezi-ti de vocatia ta, de turma ta si lasa administratia pe mana unora care au habar cu ce se mananca asta.”

        Gresit – cand vad un om care a condus cu succes pana si un butic de colt fara sa fi facut afaceri cu statul (nu mai vorbesc o firma din domeniul IT), versus politicienii de cariera care au razbit prin alte mijloace si au fost numai remunerati ca mebri in comitete si comitii alte statului…ii dau mai mult credit primului. Nu mai zic cand unul a terminat o Politehnica la Timisoara, fata de altii cu doctorate de Arad…

        Sau ai, din principiu, ceva impotriva meritocratiei? Urmeaza sa ii dam credit lui Falca pentru eficienta cu care a comunicat, avand doctorat in comunicare?

        0 voturi
        +1
        -1
        • Acum patru ani eram in sala la Continental la o dezbatere intre candidatii la Primarie, dezbatere la care Falca n-a venit. Sebastian Bulumac era la microfon cand din sala o tipa din staff-ul lui Caba il intreaba daca crede in Dumnezeu, intrebarea adresata tendentios. Degeaba i-a raspuns ca da pentru ca evident ca n-a fost suficient.

          Tot atunci la o intrebare adresata tuturor candidatilor, intrebare care suna ceva de genul: „ce ati face daca ipotetic ati ajunge sa fiti anchetati penal”, Caba s-a eschivat cu un raspuns ca nu are cum sa ajunga in acea situatie deoarece el este „omul bisericii”, degeaba i s-a explicat ca e doar un exercitiu de imaginatie ipotetic, el o tinea sus si tare cu biserica.

          Tocmai genul asta de practici ma deranjeaza pentru ca nu a pus nimeni monopol pe credinta si in pentru ca nu e bine sa amesteci lucrurile altfel nu esti decat un ipocrit.

          Lamurit?

          +2 voturi
          +1
          -1
          • Sincer…nu prea.

            Nu vad saltul mental de la Caba (care nu imi place nici mie…ca sa nu crezi ca ii fac apologia) si „credinciosii” (ai folosit plural).

            Ipocrit esti daca traiesti altfel decat insisti ca iti cere credinta. Indiferent ca esti ortodox sau altceva. Principiile trebuie sa iti ghideze viata de la A la Z. Si o fac, totdeauna o fac…numai ca cel mai des o formulare mai buna ar fi…”lipsa de principii”.

            --1 voturi
            +1
            -1
            • Probabil esti unul dintre sustinatorii lui Cristi Galea, un om fain de altfel pe care il cunosc personal, de aici nemultumirea ta, asa ca pentru propria-ti liniste te asigur ca , ortodox fiind, nu am o problema cu cultele neoprotestante dar imi pastrez opinia conform careia nu e ok sa amesteci biserica cu politica.

              +1 voturi
              +1
              -1
    5. Parțial adevărat! Dar nu va mai umflați cu diplomele de Timișoara pentru că sunt doar umbra a ceea ce erau cândva.
      Nu mai reprezintă nicio garanție a bunei pregătiri. Cine vrea școală bună merge acum la Cluj sau o face (aproape) oriunde
      dacă se ține de treabă.

      0 voturi
      +1
      -1
      • Jackie, ma gandesc ca la mine te referi, referindu-ma la Galea.

        Si daca ai avea dreptate – cel despre care vorbeam a terminat Politehnica si, mai mult, Calculatoarele…nu acum un an. Prin urmare, ca reprezentant ARACIS (dupa cum pari 😉 )…care e relevanta observatiei tale?

        Timisoara are scoli superioare mai bune si cu asta basta. Ca te nemultumeste sau nu, adevarul nu tine cont de sentimentele tale.

        0 voturi
        +1
        -1

    Lasa un raspuns pentru referitor la subtitlu

    5 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.