joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Enola Day – Alegerile din SUA: The Clown or Sleepy Joe, that is the question!

    de Lajos Notaros | 29 octombrie 2020, 7:33 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    10

    America America.

    Film inclus în Registrul Național al filmelor semnificative pentru cultura americană.

    Regizat în 1963 de grecul Elia Kazan după propriul său roman, America America este prima operă de artă semnificativă care demontează imaginea edulcorată a Americii ca țară a libertății, a democrației și a tuturor posibilităților.

    De atunci au trecut aproape 60 de ani, iar America stă în fața celei mai mari dileme din istoria sa recentă: renunță definitiv la mitul care l-a făcut să fie ceea ce a fost până acum și plonjează iremediabil în realitatea tulbure la îndemână, oferită de cei patru ani ai lui Donald Trump sau mai oferă mitului o  șansă?

    1 8

    Regimul instaurat la Casa Albă de Trump nu mai are de mult nicio legătură cu imaginea Americii ca țară a democrației și a libertății. Recalcitrant și autoritar, arțăgos și bășcălios, Trump este modelul pentru un viitor și posibil lider autoritar al SUA. Lipsit de dimensiune culturală – gafele sale bombastice sunt deja locuri comune – neavând nicio calitate de om politic, Trump nu poate ieși în afara ideilor sale infantile fixe, faptul că totuși este susținut de jumătate dintre americani se datorează mai mult convingerii intime a americanului simplu, prea puțin sensibil la teorii politico-filozofice, că o Americă în care fiecare om poate avea o armă de foc este în continuare țara libertății și a tuturor posibilităților.

    Că nu mai este de mult așa, că pentru Trump libertatea se reduce la propria libertate de a face tot ce-i trece prin cap, nu este deloc evident pentru ”americanul profund”, cel care stă prin statele centrale sau de sud, vestitele state roșii (culoarea republicanilor) sau swing-states, de fapt statele cele mai provinciale ale SUA.

    Acest american, de obicei lucrător la tot felul de întreprinderi, eventual ferme, umblă cu camioneta Ford pe acele șoselele nesfârșite pe care se poate întâmpla orice, de aceea are mereu carabina la el și o și folosește dacă se ivește ocazia. Seara la televizor, cu hamburgerul cât casa și berile de rigoare, se uită la teve, mai nou exclusiv la Fox, fiind convins că Donald este un băiat fain, de al lui, care nu se lasă la tot felul de sclifosiți de oraș, pune piciorul în prag, le spune de la obraz și nici cu femeile nu se încurcă.

    2 1

    Nu-i nicio mirare că îi place de guralivul Trump, în fond se recunoaște în el, minus sutele de milioane după care președintele nu prea plătește impozit. E ca seara la bar cu băieții care se iau la mișto, fac bancuri cu femei, negrii și evrei, eventual, mai nou, și chinezi, și este câte unul care are replică la orice, iar dacă nu accepți asta, s-ar putea să te alegi și cu o bătaie. Altfel spus cam tare de gură, nițel mincinos și te și fraierește la prima ocazie, dar asta este, e dur tipul, n-ai cum să te pui cu el.

    Nu-i de mirare nici că pe aici, prin fostele colonii sovietice, sunt destui care recunosc în el tătucul, conducătorul care nu se împiedică de un ciot și trec ușor peste faptul că libertatea înseamnă înainte de toate dreptul celui mai slab sau sărac de a fi tratat la fel cu cel tare și bogat. Chiar dacă pe aici niciodată nu a fost așa, iar în America această libertate a fost păzită o vreme cu Coltul.

    Privite de aici, de la distanță, evenimentele de acum din SUA par importante doar în ceea ce privește relația noastră cu partenerii din UE, respectiv, mai ales prin NATO, cu America. Realitatea însă este mult mai complexă, SUA rămâne în continuare prima putere economică și militară în lume, cele ce se întâmplă acolo se reverberează peste tot.

    3 6

    Faptul că președintele în exercițiu al Americii, pentru prima oară în istoria SUA își bate joc de contracandidatul său ca la grădiniță, ciufulindu-l Ionică Adormitu’ (Sleepy Joe) este un semn evident al celor stabilite de Bob Woodward – da, cel cu scandalul Watergate – în cea de a doua carte, întitulată Rage, adică Furie, despre Donald Trump. Jurnalistul legendar, cel care alături de colegul Bernstein de la Washington Post, a reușit să doboare un președinte aflat în cel de al doilea mandat al său – e vorba de Nixon – ajunge la concluzia simplă și evidentă: Trump nu este bun de președinte. O fi el cum este, mare om de afaceri care se duce dintr-un faliment în altul, șmecher și zurbagiu, dar n-are ce căuta la Casa Albă.

    De altfel este doar cu patru ani mai fraged decât oponentul său pe care l-a numit Sleepy Jo, cel care i-a întors complimentul numindu-l clovn, bohoț adică. Și cel care, fost vicepreședinte sub Obama, este în mod evident, chiar dacă mai adormit, chiar seniluț pe alocuri, atașat valorilor tradiționale ale Americii: democrație și libertate, fără să mai vorbim de acel drept, aproape poetic, garantat fiecărui american în Constituție, de a căuta fericirea.

    Drama cea mare care se profilează la aceste alegeri care au început deja – peste 70 de milioane de americani votând până miercuri – nu ține de cei doi candidați, ci de oroarea ca un personaj ca Trump poate aspira în SUA la un al doilea mandat de președinte. Un adevărat pericol la adresa democrației și a societății bazate pe domnia dreptului, un clovn așa cum sunt înainte de a ajunge la putere toți dictatorii.

    Desigur, cei care vor distracție, fără să realizeze că ea, distracția, se poate termina rău și pentru ei, vor deplânge înfrângerea lui Trump, agitându-se chiar pe străzi, strigând după dreptate și forța care să pună în aplicare dreptatea așa cum o imaginează ei.

    Ați ghicit: eu mizez pe victoria lui Sleepy Joe. Chiar o victorie neașteptat de mare.

    Și nu o fac pentru el, nu cred că este un mare politician, nemaivorbind de vârsta sa înaintată – ceea ce face verosimilă ideea retragerii sale rapide și înlocuirea cu Harris -, o fac pentru americani.

    Și pentru noi, desigur…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Citind acest articol, nu pot să nu mă gândesc la cei care au fost președinți ai SUA în ultimii 50 de ani: Roosvelt, Kennedy, Regan, Bush-tatăl, Obama… și să îi compar cu actualul președinte ‘clovn’. Involuția este evidentă, și de fapt este expresia degradării, decăderii electoratului american. Nu voi putea înțelege niciodată cum un om normal, cu elementarul bun simț, îl votează pe Trump sau pe Vadim Tudor. Cei doi se înscriu perfect în aceeași categorie a ‘circarilor’. Am scris clovn în ghilimele ptr că știu că un clovn este expresia unei creații, de loc ușoare și nicidecum simpliste. Vă recomand să revedeti filmul lui Felini, ‘Clovnii’. Iubesc clovnii și văd întotdeauna în spatele măștii lor, fie că este vorba de Clovnul Alb, fie că este vorba de Clovnul cu nasul roșu, o imensă tristețe existențială și uneori metafizica, tristețe care pare că adună întreaga suferință a lumii. Trump este foarte departe de aceste sentimente. În ceea ce îl privește pe contracandidatul său, avem de-a face cu un clovn trist, și spun asta doar ptr a nu ieși din lumea circului. Sunt convins că americanul de bun simț și inteligent, se găsește în fața unei situații dramatice caracterizată de expresia carageliana: ‘eu cu cine votez?’, pentru numele lui Dumnezeu!

      +4 voturi
      +1
      -1
    2. Motivul pentru care Trump va fi probabil reales e simplu: nu e politician. De accord ca nu e o persoana cu care ai vrea sa-ti mariti fata, sa sa sustii dezbateri fata in fata, dar macar a realizat mult din ce a promis iar ceilalti sunt mult mai distructivi. Si prea incompetenti ca sa construiasca ceva, dar au sustinere buna de la Hollywood, de la cei mai capabili dintre capabili. Si multi americani, dar mai tacuti, vad asta foarte clar.
      Si sa nu uitam ca majoritatea republicanilor il sustin pe Trump. Iar daca nu era partidul republican, azi Romania era la al enshpelea Congres, si bineinteles departe de NATO sau EU. Caci daca era dupa partidul lui sleepy, crooked, useless Joe sau Clinton, etc, ( sau stanga Europeana) acu’ eram tot aplaudaci, cu binecuvatarea lor.
      Dar lucrurile astea nu se vad prea limpede din tara mioritei, care nu are un nici un partid conservator. Sau macar ceva similar cu cel republican din state.

      0 voturi
      +1
      -1
    3. Drept la replica:)Pe 3 noiembrie votam pe Donald Trump!Pe 3 noiembrie rog toti romanii cu cetatenie americana sa-l voteze pe dl Trump ca Președinte al Statelor Unite. Recomand tuturor românilor cu cetățenie americană să facă la fel.Personalitatea dlui Trump îi irită pe mulți, inclusiv pe cei din mișcarea conservatoare și republicană. Mass-media ne-a programat gusturile și predilecțiile pentru a vota emoțional, nu cu rațiunea. L-a demonizat pe dl Trump de mai bine de 4 ani și continuă să o facă. A reușit să îl facă pe dl Trump de nesuferit peste tot în lume. Vă îndemn pe toti romanii cu cetatenie america să votați cu rațiunea. Dl Trump a făcut ce a promis: a dus o politică conservatoare, atât valorică, cât și economică. A implementat politica pe care a promis-o acum 4 ani și care i-a câștigat încrederea și voturile cetățenilor. A promovat valorile creștine. A stopat instituirea revoluției sexuale. Încearcă chiar să o și dezinstituționalizeze. A promovat și continuă să promoveze libertatea religioasă. A promovat valoarea intrinsecă a vieții și dreptul la viață al copiilor nenăscuți. A prevenit finanțarea avortului din fonduri publice. A plasat în funcții judiciare creștini conservatori care au implementat, până acum, valorile creștine. A plasat în Tribunalul Suprem al SUA trei judecători conservatori, un număr record pentru un Președinte american. Influența dlui Trump va continua și după al doilea lui mandat și va influența direcția valorică a Americii cel puțin până la mijlocul Secolului XXI. Dl Trump a apărat suveranitatea Americii și a atenționat lumea privind asaltul globalismului împotriva suveranității naționale. A protejat granițele Americii de migranți. A asigurat pacea în lume. Nici un război nu a fost declanșat pe perioada președinției lui. Dl Trump a reclădit vigoarea economică a Americii, a barat ascensiunea Chinei, și a confruntat giganții tehnologici totalitari ai zilelor noastre: Facebook, Twitter, Google etc.Dl Trump dovedește o acuitate mintală de invidiat pentru o persoană de vârsta lui. Contracandidatul lui, dl Joe Biden, dă semne de demență, se încurcă în cuvinte și confundă persoanele și evenimentele. Uneori declară ca el candidează pentru Senat, nu pentru Președinție. În loc să facă referință la „soțul” Kamalei Harris, face referință la „soția” lui Harris. În loc să facă referință la dl Trump, îl confundă uneori cu fostul președinte Bush. Când nu citește un discurs, se pierde în cuvinte, le amestecă, le rostește pocit. Nu, o astfel de persoană, suferindă la nivele multiple, nu poate reprezenta America și The Free World.

      --6 voturi
      +1
      -1
      • Atâta BULSHIT în doar câteva rânduri nu mi-a mai fost dat să citesc/aud, de la mâncătorii de „kaka”, politrucii PCR din fabricile comuniste. Niște parveniți, care de fiecare dată când deschideau gura își demonstrau doar lipsa de educație.
        .
        Tu drăgălașule, dacă ești cine pretinzi că ești, nu ai făcut altceva decât să-ți demostrezi demagogia în această postare. Să vorbești tocmai tu despre rațiune și manipulare mas-media, este sinonim cu „hoțul care strigă HOȚUL”. „A reușit să îl facă pe dl Trump de nesuferit peste tot în lume.” … trecând peste faptul că folosești înșiruiri de cuvinte pe care nu le înțelegi, nu media l-a făcut pe Trump „de nesuferit”, ci a reușit singur această performanță. Și el ca și tine, este un „papagal” ce repetă ce i se spune să spună, ca o flașnetă stricată. Nici tu și nici MĂSCĂRICIUL, nu vă dați seama cât de patetici sunteți. Niște perfizi aroganți, care exploatează infatilismul unei mase de „gură cască”, în ași atinge țelul și dorința de fi ȘMECHERUL nr.1.

        0 voturi
        +1
        -1

    Lasa un raspuns pentru Don Quijote de Arad

    9 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.