joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Enola Day: Ai ceva de spus? Spune-o, dar nu ne ameți cu nimicuri!

    de Lajos Notaros | 20 iunie 2019, 8:18 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    22

    Adevărul are doi dușmani mortali: minciuna și nimicul.

    Cu minciuna este mai ușor. Trebuie să fii tare prost să nu-ți dai seama când minți, doar un pic mai deștept să-ți dai seama când ești mințit, însă chiar și cei mai dotați se încurcă în nimicuri.

    Pericolul cel mare este că societatea din zilele noastre – și nu numai la noi – nu mai înțelege cât de important este adevărul pentru conviețuirea socială. Un aparat întreg de propagandă se ocupă de convingerea publicului despre importanța nimicurilor și despre lipsa de importanță a adevărului. Noile medii de comunicare, diferitele site-uri de socializare, sunt îndeosebi foarte eficiente în înlocuirea adevărului cu nimicuri, cu divertismentul facil, obligând astfel, în goana după audiență, și presa să se ocupe de ele în loc de adevăr.

    2 2

    S-a ajuns astfel în situația oarecum inedită, dar nu fără antecedente, în care cei care se înverșunează să spună adevărul sunt priviți drept niște ciudați, niște capsomani acolo, care se dau și ei mare, dar nu sunt cu nimic mai buni decât ceilalți, cei care ne umplu capul și timpul cu nimicuri.

    Nemaivorbind de cei amenințați pentru că încearcă să spună adevărul. Pierdut în derizoriu, publicul cu greu îi mai deosebește de palavragiii de serviciu, refuzând să se implice, să le ia apărarea , să se solidarizeze, obligându-i pe specialiștii în nimicuri să facă pasul în spate.

    Câteodată, din ce în ce mai rar, apare câte o breșă în acest zid al indiferenței și al cultului nimicului, al neimportantului fără valoare de adevăr. În presă, desigur, unde altundeva. Am aflat acum câteva zile de o jurnalistă de la noi amenințată neaoș cu spargerea capului dacă mai continuă dezvăluirile. În Rusia s-a întâmplat ceva și mai de neînchipuit: autoritățile au renunțat la inculparea unui jurnalist după ce au aflat de pregătirea unui protest de proporții în favoarea lui.

    3 2

    Nimic nou însă pe frontul de vest. Cele trei personalități, devenite pentru o minoritate adevărate simboluri ale cuvântului liber: Assange, Snowden și Manning, sunt în continuare amenințate cu pușcărie pe viață pentru curajul de a fi prezentat opiniei publice informații pe care puterea, în cazul de față administrația SUA, nu dorea sub nicio formă să ajungă la cunoștința sa. Chiar dacă sculptorul italian, Davide Dormino, a instalat în Alexanderplatz din Berlin, încă în 2015, instalația cu care ilustrăm textul, înfățișându-i pe cei trei stând pe câte un scaun, lângă ei având un scaun gol pentru oricine dintre noi care ar avea ceva de spus. Instalația este itinerantă, a fost instalată în mai multe orașe ale Europei, sub genericul pomenit și în titlul nostru: Anything to say?

    Cu alte cuvinte, pentru cei mai sensibili este evident că marele pericol care ne paște în aceste zile pe aici, prin părțile cele mai dezvoltate ale lumii, nu este nici criza economică, nici mediul natural în degradare, nici măcar migrația, fenomene de altfel legate, ci libertatea cuvântului și a conștiinței. Pericol tocmai prin faptul că fără a vorbi deschis și cinstit despre aceste pericole și altele, legate prin nenumărate și invizibile fire de puterea politică, ne riscăm efectiv viitorul, șansa de a găsi răspunsuri adecvate la provocarea vremurilor.

    Nu este nicio exagerare: provocarea vremurilor în care trăim nu este eficiența economică sau științifică, ci aflarea adevărurilor pe care o putere care încearcă să păstreze aparențele democratice încearcă să ni le ascundă. Nu este ceva nou, puterea întotdeauna a folosit falsul sau minciuna pentru a păstra aparențele, pentru a nu permite omului simplu, aflat în afara cercurilor puterii, să vadă dincolo de gard, să-și dea seama eventual că între ce i se spune și ce i se pregătește de multe ori este o distanță ca de la cer la pământ.

    Nouă este tehnologia care ar putea permite forme de democrație directă, dar care, în loc de asta, este folosită la manipulare prin ascundere, minciună și deturnarea atenției de la lucrurile cu adevărat importante.

    1 2

    Una dintre metode este și coruperea, parazitarea și minimalizarea presei, compromiterea persoanelor care nu se lasă manipulate. Assange, după ani de recluziune forțată într-o ambasadă sud-americană din Londra, a fost în cele din urma arestat și îl paște o condamnare de peste o sută de ani după ce va fi extrădat în SUA, Snowden s-a văzut nevoit să se ascundă în Rusia lui Putin, fiind convins că este protejat acolo doar în spiritul luptei dintre Est și Vest pentru controlul conștiințelor și al sufletelor, Chelsea Manning așteaptă o nouă condamnare după ce a stat ani buni la răcoare din 2010 încoace.

    Și ca un element al strategiei puterii, aceste scandaluri sunt tratate în surdină, prezentate de la început denaturat și minimalizant, în scopul evident ca omul simplu, consumator pasiv de ce i se oferă prin sute de canale digitale, prin TV și telefoane atât de deștepte încât gândesc în locul posesorului, să treacă pe lângă ele, sa nu le acorde importanță, să nu realizeze că, înecat în nimicuri digitalizate, tocmai renunță la determinațiile sale cele mai importante ca om: adevărul și libertatea.

    Iar acest om, un zombie digital în fond, nu mai are nimic de spus, eventual să aprobe, printr-un râgâit sătul și satisfăcut, batjocura și supliciul prin care trec cei care încearcă să-i deschidă ochii…

    Vechea poveste…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Domnule jurnalista Diana Oncioiu a fost amenintata de Biserica Ortodoxa Romana. Sigur nu oficial! N-au c…e pt asta. Ci voalat cum au facut-o din ’45 pana acum!

      Am prieteni care confunda catolicismu’ cu pedofilia. Au dreptate pe alocuri da’ cand vine vb de ai nostri pedofili, ii invitam la concerte si le descarcam „piesele” sa le ascultam in masina!
      Despre libertatea de exprimare nu putem vb intr-o tara ca Romania, unde executarea unor detinuti sunt primite cu surle si trambite doar pt ca au ucis un militian! Cine sa ii protejeze cand „oamenii legii” se caca pe ei la propriu pentru o piesa „ofensatoare” vezi Doamne?

      +1 voturi
      +1
      -1
      • Nu prea contează cine, la noi Biserica Ortodoxă face parte din structura de putere, cu atât mai mult cu cât nu este amenințată nici măcar de alegeri.
        Iar în ceea ce privește cazul cu „sinuciderea” dinainte anunțata a fugitivului, am citit cel puțin doi jurnaliști care au încercat să atraga atenția asupra împrejurarilor nu tocmai clare. Au fost puși la punct tocmai de cititorii lor spălați pe creier de palavragiii de serviciu, încântați tâmp ca s-a făcut sfânta dreptate.
        Adică exact despre ce vorbeam eu mai sus legat de nimicuri…

        +1 voturi
        +1
        -1
      • „Despre libertatea de exprimare…” uite că în teorie le ști și tu. Dar în practică, să te citez tot pe tine, …„te caci pe ea” … ha,ha,ha. Doar ție trebuie să ți se respecte dreptul la opinie, dar când vine rândul tău să o faci … înjurături și mișto grosolan.

        --11 voturi
        +1
        -1
        • Draga peterpan.
          Ma c…c pe machiavelismu’ tau de doua parale pe care-l afisezi p’aci, nu pe ideile tale! :))) E o diferenta! Ti-am demonstrat la articolele legate de referendumu’ pt familie! In rest ma c…c pe ipocrizia ta, a astuia de mai jos(eternului neinteles m.z.) si a transgenderului de tonton! Atat! Trei babalai, niciunu’ “nu” e pro psd, niciunu’ nu-I pro socialism da’ aveti p…da mare aiurea-n boscheti! Asta nu e opinie boss, e bla-bla ieftin sau platit!
          …depinde cum va prostituati! Limpede fetelor? :)))))))

          PS: “A şti” are doi i la persoana a II-a sg. (tu) ştii, (tu) nu ştii
          Insa poti folosi un singur i la infinitiv, boss ! Adica, VEI STI cat esti de ipocrit cand VEI STI sa te privesti in oglinda fara sa vomiti!
          PPS: …iar in cazul unor repetari de interjectii identice se foloseste cratima ipocritule. Adica HA-HA-HA! Fara virgula, fraiere! Desigur, poti scrie cum vrei…it’s a fuckin’ free world, dar atunci nu te mai baga-n discutii despre gramatica!
          Intelegi, biet hodorog babalau si perfid ? Te legi ca hamsteru’ de cum scriu altii, insa tu esti mai praf ca nepotii mei de clasa primara! Nu fugi tu mai bine la vizor poate a venit pensia? :)) Pateticule!

          See-ya & don’t be a stranger!

          --2 voturi
          +1
          -1
      • Raspuns pe alineate:
        1. Amenintari – infractiune prevazuta de C.Pen. – Probleme cu institutiile care compun justitia
        2. Pedofilia nu este pedepsita – probleme de justitie
        3. Militienii nu trebuie sa respecte legea (care e pentru fraieri) – probleme de justitie.
        Cu toate astea ideea care s-a desprins din ura bolsevica USR-ista si Iohanista easte ca justitia nu trebuie sa sufere nicio schimbare, ca este perfecta!?
        N-ai inteles nimic legat de ideea de corect si de cea de libertate pe care le-ai inlocuit cu adevarurile tale partiale si convenabile.
        Dar sa stii ca esti pe drumul cel bun – majoritatea este reprezentata de din astia ca tine, incoerenti si infirmi civic.

        0 voturi
        +1
        -1
    2. Greu subiect!
      Ideea de:
      – corect, adevarat, complet, rational, logic, meritocratie, competenta, competitie libera si deschisa, economie de piata, drept de propriette, responsabilitate, profesionaism, seriozitate, justitie, stat de drept
      in opozitie cu:
      – minciuna, demagogia, manipularea, ipocrizia, impostura, amatorismul, neprofesionalismul, coruptia, prostia, monopolul si smechereala, privilegiile, tupeul, saracia si mizeria economica si morala.
      Pentru ca o persoana sa vada distinctia asta are nevoie de niste repere morale sanatoase (cultura, intelegere, valori morale).
      Din cate am putut eu sa observ numarul celor corecti este infim raportat la indivizii elastici, oportunisti, inculti, prosti si lacomi care dezvolta abilitati de justificare a goanei lor dupa privilegii si dupa un confort care exclude orice urma de responsabilitate.
      Stam, in mod categoric sub semnul convenabilului – a afirmatiei tragice ca ”ceea ce nu-mi convine nu este corect” sau ”este corect doar ceea ce-mi convine”.
      Ideea de libertate este legata de adevar: ”sunt liber sa fac orice atata timp cat nu incalc un drept LEGITIM al altuia”. Daca analizati ideea de libertate din perspectiva asta veti observa ca noi nu prea avem nicio legatura cu libertatea. Libertatea de a-ti bate joc de altii nu este libertate pentru victime si noi, in acuatia politica actuala, suntem in situatia de a sustine libertatea pentru o minoritate de politicieni de a-si bate joc de noi fiindca ei, minoritatea politicienilor, sunt unii mai buni si altii mai rai sau altfel spus hotii mai sunt mai buni decat hotii tai!?
      Raul cel mai mic nu are nicio legatura nici cu ideea de corect nici cu cea de libertate si face masura nivelului mizer in care ne balacim de peste 30 de ani. Pusi, obligati, nevoiti sa ”alegem” exclusiv intre hotii din stanga si cei de dreapta, ne-a adus in situatia de a nu mai vedea ca libertatea ar trebui sa ofere alegatorilor posibilitatea sa faca si alegeri dezirabile nu doar rahaturile de liste de partid facute de conducerile partidelor politice (toate partidele fara exceptie – structuri de casta de tip mafiot, medievale si generatoare de stagnare sociala si economica).

      --4 voturi
      +1
      -1
    3. Greu subiect 2
      Hai sa vedem cine a mai ramas in tara asta sa isi doreasca cu adevarat sa traim in libertate si corect?
      – toti profesionistii independenti sunt organizati in caste profesionale de tip medieval care au drept scop musamalizarea malpraxisului (avocati, executori, notari, politisti, judecatori, procurori, contabili, mediatori, profesori). Raportarea lor la mecanisme specifice statelor democratice (libera competitie, concurenta, meritocratie, responsabilitate, profesionalism, seriozitate) le-ar provoca fiori de spaima.
      – Toti functionarii de stat pusi pe pile (nu toti dar marea lor majoritate)
      – toti lipitorii de afise pusi pe locuri caldute in diverse institutii
      – toti agentii economici beneficiari de contracte preferentiale
      – toti angajatii unor firme care o duc bine din contracte preferentiale (unde libera concurenta este manipulata)
      – toti idiotii care viseaza ca le va veni si lor randul la privilegii fiindca fiind botanisti au luat de bune promisiunile unor manipulatori, frustratii si ratatii
      – prostii care nu inteleg ce sa intampla (si sunt foarte multi)
      – marea majoritate a strainilor care traiesc intr-o alta lume
      – alte categorii de personaje scoase din Kafka – gandaci ganditori dar iresponsabili
      Cin ramane sa isi doreasca democratie, stat de drept si libertate – oameni competenti, seriosi, profesionisti. Mai avem asa ceva intr-o tara profund corupta? Cand apare in public un astfel de personaj creeaza reactii dintre cele mai interesante – sunt perceputi asa cum a spus si autorul ca fiind niste ciudati.
      Concluzie:
      Dezideratele astea de corect, liber sunt doar niste sloganuri intr-o tara ca a noastra.
      Nimeni cu un minim de inteligenta si sinceritate fata de ce urmeaza sa traiasca in viitor, nu mai spera!
      Prosteala si furaciunea devenite politici de stat si strategii de comunicare la toate nivelurile – garantia saraciei si mizeriei VESNICE!

      --4 voturi
      +1
      -1
        • Pentru motive de poluare a comentariilor cu interventii primitive, jignitoare si neargumentate, eu imi anunt retragerea, cu proxima ocazie, de pe acest site. Lipsa unei moderari minimale duce in derizoriu orice dezbatere si contravine eforturilor autorilor de implicare si de oferire de feed-back comentatorilor (care este absolut meritorie si totodata rarisima in presa romaneasca).
          Daca redactia crede ca nu are nicio responsabilitate …

          --2 voturi
          +1
          -1
          • Deși sunteți unul dintre comentatorii cei mai contondenti ai Specialului, indeosebi ale textelor mele, mi-ar părea sincer rău sa va retrageti.
            De multe ori intervențiile Dumneavoastră treceau de limita de toleranta in ceea ce privește tonul la adresa celorlalți sau chiar a autorului, nu v-am cenzurat insă, tocmai fiindcă am apreciat abordarea si valoarea de multe ori mult peste medie a ideilor, chiar dacă repetitive și nițel fixiste.
            Eu trec ușor peste jigniri gratuite, tine de riscurile meseriei, am însă o durere în suflet când văd avalanșa de jigniri gratuite și de multe ori vulgare dintre comentatori.
            Apelez de aceea la comentatorii mei să renunțe la apelative jignitoare și înjurături „stilistice”de dragul schimbului de idei, chiar daca vehemente.
            Sunt foarte rare astfel de schimburi civilizate in vremurile noastre, eu insa nu dezarmez, va aștept la comentariile textelor mele, asa cum ii astept pe toti ceilalti, rugandu-i să se concentreze pe idee, nu pe cel care emite ideea.
            Pe de alta parte vă asigur că Specialul își face treaba aici, nu va dati seama cate intervenții sunt aruncate la gunoi din cauza de ton și jigniri de dragul jignirilor, problema este ca gustul si simțul ridicolului și al vulgaritatii s-a schimbat mult in anii trecuți, site-urile de socializare si-au lasat si aici amprenta, de multe ori trecem peste cate o formulare mai vulgara de dragul ideii sau al opiniei exprimate.

            --1 voturi
            +1
            -1
            • In fine…era mai simplu de spus:” ce ție nu-ți place,altuia nu face”!Destul e sa citim limbajul folosit de amândouă mironosițe… Da’ nah!
              Tocmai mi-am șters o lacrimă!
              Ce oameni…brrr

              --2 voturi
              +1
              -1
          • Nu-l lăsa să câștige. Asta vrea! Asta este „treaba” lui! Să-i facă pe unii să dispară din spațiul public. „Măciucile” nu trebuie lăsate să câștige. Știu! … este greu să-l eviți tot timpul … dar merită efortul. Pe mine a început să mă distreze consecvența cu care se tăvălește singur în mocirlă … grohăind vârtos. Probabil că atunci se simte satisfăcut.

            0 voturi
            +1
            -1
            • Se tăvălește, mocirlă,7ani? Tu citești ce scrii mah? Era vb despre altceva in articol…ai apărut tu și dereglatu’ ăla gingas și gata va simțiți insultați! Marsh mah…nu vezi că în afară de mine nici dracu nu va bagă în seamă? De luat la mișto sunteți buni.Atat. Asta va este nivelul. Doi babalâci ramoliți. 😂

              0 voturi
              +1
              -1
            • @ aradean: „Apelez de aceea la comentatorii mei să renunțe la apelative jignitoare și înjurături “stilistice”de dragul schimbului de idei, chiar daca vehemente. Sunt foarte rare astfel de schimburi civilizate in vremurile noastre, eu insa nu dezarmez, va aștept la comentariile textelor mele, asa cum ii astept pe toti ceilalti, rugandu-i să se concentreze pe idee, nu pe cel care emite ideea.” … poate nu ai înțels ce te roagă autorul articolului. Vrei să-ți explic pe îndelete? Nu de altceva dar ar fi cazul să încetez cu atacurile tale. Este foarte simplu! Nu-ți convin opiniile cuiva? Nu le mai citi. Tu crezi că ești anonim pe net dacă te semnezi cu „aradean”? Nu ești!

              0 voturi
              +1
              -1
            • @respect: Nu-s anonim pt cei ce administrează siteul. Mă semnez cu adresa de mail care îmi conține numele! Restul sunt basme de lingău. Crezi că dacă vb in numele altuia contezi? Marsh și tu mah sărăcie!

              PS: ciudat cum vezi numai într-o parte ,când vine vb cui crezi că i s-au adresat autorul. Mă repet…marsh!

              0 voturi
              +1
              -1

    Lasa un raspuns pentru M.Z.

    5 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.