Elevii au susținut joi proba de limbă maternă la Bacalaureat





Inspectoratul Școlar Județean Arad informează că la ultima proba scrisă (proba la Limba și literatura maternă) din cadrul examenului național de Bacalaureat, din sesiunea iunie-iulie 2022, au fost prezenți 86 de candidați (98,85% din totalul candidaților înscriși). Proba s-a desfășurat astăzi, 23 iunie, în 3 centre. Nu a participat 1 candidat.
Nu a fost eliminat nici un candidat pentru fraudă.
Subiectele și baremul de corectare sunt publicate pe subiecte.edu.ro, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 27 iunie, până la ora 12:00.
Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 1 iulie.
În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
-recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
-susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
-obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
Comentariile portalului
Dani, mulțumesc pentru analiza profundă cu parfum de Facebook. Dacă ai ieși tu mai des din bula ironic-informată, ai vedea că arborii chiar se regenerează după toaletări — (...)
Ancelotti... ca-i liber de contract! UTA nu are bani sa plateasca salariile la zi.... si voi visati cai verzi pe pereti!
Numai prostii debitați dle "Surlea"...de la lucrul frumos pe care îl fac cei cu drujbele primăriei Arad până la inepția cu teiul lui Eminescu+auzi (...)