Elevii a două școli din Arad, puși în pericol de tencuiala care cade de pe clădiri
Știri Arad. Clădirile istorice ale Aradului se degradează pe zi ce trece și, cel puțin deocamdată, pare că nimeni nu face mare lucru pentru a schimba situația cu ceva. Este și cazul uneia dintre clădirile Colegiului Tehnic „Aurel Vlaicu” din Arad (fostul „Liceu Industrial nr. 1”).
Aflată pe colțul străzilor Romulus Cărpinișan și Bulevardul General Dragalina, clădirea cu pricina riscă să facă victime în rândul elevilor care trec pe trotuarul de lângă liceu. Cu toate acestea, riscul nu este doar pentru elevii Colegiului Tehnic „Aurel Vlaicu”, ci și pentru elevii Colegiului Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” (Liceul Pedagogic), cele două instituții aflându-se una peste drum de cealaltă.
Joi, unul dintre cititorii noștri ne-a sesizat cu privire la faptul că de pe clădirea respectivă tocmai a căzut o bucată zdravănă de tencuială. De altfel, starea deplorabilă a clădirii parcă ne avertizează că și alte bucăți din tencuială stau să cadă, așteptând parcă un trecător asupra căruia să se prăbușească.
Comentariile portalului
Aveți mai sus, la comentarii, un link, unde vă puteți documenta. De altfel despre lucrarea din Piața Catedralei au apărut nenumărate articole în Special, aveț (...)
Adriana Barbu este noua noastră colegă la Special Arad (deja de un an), după ce a fost redactor șef la Aradon. Mai multe detalii, aici: https://specialarad.ro/un-bun-venit-mai-special-noii-noastre-colege-adriana-barbu/
Cine e Adriana Barbu?