Economie cât pentru repararea unui drum de 5 km, la CJA





Consiliul Județean Arad recuperează 1,2 milioane de lei de la Agenția de Dezvoltare a Regiunii V Vest. Suma reprezintă contravaloarea documentației economice pentru proiectul de modernizare a drumurilor din nordul județului Arad, anunță CJA.
Documentația economică stă la baza proiectelor tehnice care urmează să fie realizate. Modernizarea rețelei rutiere în zona de nord a județului Arad presupune intervenții de la nivel de fundație la trei drumuri în lungime totală de 74 km: Mișca-Apateu-Berechiu, Seleuș-Șicula-Cermei-Berechiu-limită județ Bihor, Șepreuș-Cermei-Beliu.
Este vorba despre proiectul strategic asumat în acest mandat de actuala conducere a Consiliului Județean.
„Aducem fonduri europene pentru modernizarea celor 74 km de drumuri județene și am reușit să recuperăm până și banii pentru documentația economică. Cele 1,2 milioane de lei le vom folosi pentru a realiza 4-5 km de covoare asfaltice, adică îi folosim să reparăm alte drumuri (de exemplu, cu această sumă se poate moderniza un drum asemănător celui dintre Iratoș și Dorobanți)”, a declarat Iustin Cionca, președintele CJA.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este