joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    E oficial! Noile măsuri de relaxare au fost aprobate de Guvern: fără mască și fără carantină de noapte

    de - | 14 mai 2021, 10:34 PM | Naţional | Știri Arad

    1

    Guvernul a avut în această seară o şedinţă care a început la ora 20.30, pentru a aproba noi măsuri de relaxare, începând cu data de sâmbătă, 15 mai 2021. În prealabil a avut loc o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).

    Întrucât starea de alertă tocmai a fost prelungită pentru 30 de zile, iar premierul Florin Cîţu a anunţat că nu se va renunţa deocamdată la ea, orice măsură de relaxare trebuia să fie prevăzută într-o nouă hotărâre de Guvern.

    Se elimină obligativitatea măştii în spaţii deschise şi se renunţă la restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii.
    „Se stabileşte programul retaurantelor în intervalul orar 5-24”, a anunţat premierul.

    Acesta a mai precizat că se crează posibilitatea ca în spaţiile deschise competiţiile să se desfăşoare cu prezenţa spectatorilor, cu ocuparea a 25% din locuri. La aceste evenimente vor participa doar persoane vaccinate sau persoane care prezintă un test negativ pentru coronavirus.

    Spectacole de tip drive in sunt permise numai dacă ocupantii maşinii sunt membri ai aceleiasi familii sau a cel mult 4 persoane din alte familii.

    Se permite organizarea de cursuri de instruire şi worksop-uri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implemetarea priectelor finanţate din fonduri europene cu un număr de participanţi de maxim 50 de persoane în interior şi de maxim 20 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de trei metri pătraţi pentru fiecare persoană, cu respectarea normelor stabilite, dacă incidenţa cumulată din localitate este mai mică sau egală cu trei la mia de locuitori.

    Sălile de sport vor funcţiona şi în interior cu măsuri diferite, în funcţie de persoanele care le vor frecventa. Respectiv, diferenţa este că dacă la sală vin persoane nevaccinate, atunci sala va funcţiona la 50% din capacitate, asigurând câte şapte metri pentru fiecare persoană, iar dacă la sală vin doar persoane vaccinate (şi au trecut 10 zile de la rapel), aceasta va funcţiona la 70% din capacitate şi asigurând câte patru metri pentru fiecare persoană.

    Se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoara activitatea în spaţii închise, în domeniul sălilor de sport şi fitness, este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în judeţele unde incidenţa cumulată este mai mică sau egală cu trei, cu asigurarea unei suprafeţe de minim şapte metri pătraţi pentru fiecare persoană.

    SURSA: adevarul.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. LEGE nr. 55 din 15 mai 2020
      privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
      Articolul 1(1) Prezenta lege are ca obiect instituirea, pe durata stării de alertă declarate în condițiile legii, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor măsuri temporare și, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viață, la integritate fizică și la ocrotirea sănătății, inclusiv prin restrângerea exercițiului altor drepturi și libertăți fundamentale.(2) Măsurile restrictive de drepturi prevăzute în prezenta lege, precum și, după caz, cele de renunțare sau de relaxare a acestora !!!!! se dispun cu respectarea principiului egalității de tratament juridic pentru situații identice sau comparabile.

      HG conține dispoziții care tratează diferențiat una și aceeași situație și creează două categorii distincte, cu drepturi și obligații distincte și astfel prin instituirea unor dispoziții cu caracter discriminatoriu este afectat HG în întregul său și pe cale de consecință se deschide posibilitatea anulării HG în integralitate și a instituirii stării de alertă conform L.55/2020.

      Puterea juridică de reglementare prin HG este dată de L.55/2020 și în condițiile nerespectării principiului nediscriminării HG se transformă din act normativ chemat să reglementeze măsurile necesare gestionării stării de alertă într-un HG fără susținere în lege și astfel nul din punct de vedere juridic deoarece contravine condiției constituționale prevăzute la art. 53 din Constituție care impune ca restrângerile de drepturi să se realizeze EXCLUSIV prin lege organică și în baza unei legi organice (lege stricto sensu – act normativ emis de Parlament).

      Constituția – ARTICOLUL 53 – Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
      (1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
      (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

      --1 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Gargamel

    8 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.