După ce Manfred Weber a renunțat la nominalizarea pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, Timmermans este noul favorit





Frans Timmermans este pe cale să fie numit viitorul preşedinte al Comisiei Europene, au declarat duminică diplomaţi şi oficiali, cu câteva ore înainte ca liderii Uniunii Europene să se întâlnească pentru a decide cine va deţine posturile de top din blocul comunitar, relatează Reuters. Potrivit unor surse politice, PPE nu îl mai susține pe Manfred Weber pentru poziția de președinte al Comisiei Europene, Weber renunțând la nominalizare.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că trei dintre ocupanţii funcţiilor de vârf ale Uniunii Europene ar urma să fie decişi la summitul UE de duminică seară, în timp ce decizia privind viitorul şef al Băncii Centrale Europene (BCE) va fi probabil luată la o dată ulterioară.
Citește mai multe pe digi24
Comentariile portalului
Cu „i rest my case’ sunt perfect de acord. Cum spuneam, insistați ca un troll. Dar n-am niciun dubiu că într-adevăr credeți cu tărie toate elucubraț (...)
Situatia Ungariei e dovada esecului politicilor UE si a unui model dictatorial catre care au "alunecat"(aplicantii politicilor astea am afirmat ca le preaslaviti). Ungaria pana in trecutul nu prea (...)
Din construcție mailul are patru sau cinci bazine imense cu apă și hidranți tocmai pt. stingerea incendiilor!