După Arad, documentarul „Coroana României” a fost lansat și la Satu Mare





Comunicat. După Arad, Satu Mare a devenit al doilea oraș din țară unde a fost lansat documentarul „Coroana României”, în regia lui George Grigoriu. Evenimentul, organizat de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad în cadrul proiectului „Dialoguri universitare by UVVG”, a reunit în sala mare a Prefecturii din Satu Mare studenți și sătmăreni pasionați de istorie. Proiecția s-a bucurat de reacții pozitive.
„Suntem onorați și ne bucurăm că studenții Universității de Vest „Vasile Goldiș” precum și sătmărenii interesați de identitatea noastră au avut prilejul de a viziona acest documentar de excepție. Pe viitor, bucurându-ne de deschidere din partea celor interesați de cultură și cunoaștere, vom extinde seria „Dialogurilor universitare by UVVG și în Satu Mare”, a declarat prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, prezentă la eveniment.
Cuvântul de bun venit al autorităților a fost rostit de dl Florin Mureșan, consilier din partea Prefecturii Satu Mare, iar gazda evenimentului a fost prof. Claudiu Porumbăceanu, șef de secție în cadrul Muzeului din Satu Mare, cadru didactic al UVVG.
Jurnalistul George Grigoriu, regizor al documentarului, a vorbit asistenței despre importanța cunoașterii istoriei, despre identitate națională.
Documentarul este o lecție extrem de importantă din trecutul captivant al României care aduce în prim-plan recunoașterea și legitimitatea instituției domniei de-a lungul secolelor XIV – XX. Lucrarea evidențiază momentele esențiale ale încoronării și importanța simbolică a coroanei domnești, evoluând ulterior către cea regală.
Prin implicarea Universității de Vest „Vasile Goldiș”, filmul va putea fi vizionat zilele următoare și în Baia Mare.
Citește și: Documentarul „Coroana României” a fost lansat la Arad · Special Arad
Comentariile portalului
De ce ati taiat ce 4 adrese de web prin care demonstram cele scrise ! Ati lasat:"La pct. 4 gasiti si raspunsul Inspecoratului de Stat in Constructii ", oare de ce ? Sa creada (...)
Cetățene dragă, dacă tot mă citezi, fă-o cum se cuvine: "românor nu le plac "molâii șmecherași și mincinoși uneori". Cetățene dragă, voi aț (...)
Sunt blocuri de lemn nu știu cum s-a putut aproba așa ceva...