vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Duminica Orbului și-o manipulare care mă bântuie de 31 de ani

    Mâine, pe 20 mai, se împlinesc 31 de ani de la primele alegeri libere. Parțial libere, așa și cum televiziunea care le-a manipulat emitea parțial color. Era, desigur, TVR, pentru că SOTI, prima televiziune națională independentă, a fost înființată abia după 20 mai, undeva prin august, de emis a emis în 1991, iar printre primele „voci” care au debutat la SOTI se numără și Andreea Esca. Dar asta este o altă poveste…

    Eu, în 1990, împlineam 18 ani, dar abia la o lună după alegeri. Dar, pentru că era democrație, Legea electorală de atunci permitea prezența la vot inclusiv a tuturor celor care împlineau 18 ani în 1990, chiar și cei născuți în decembrie. Și, ca participant la Revoluție, îmi doream să-mi manifest și prin vot opțiunea pentru libertate… Și mi-am manifestat-o: am votat Ion Iliescu!

    În fond, dacă tot am „dantelat” despre Televiziunea Română (doar botezată) Liberă după Revoluție, trebuie să subliniez că influența acesteia asupra alegerilor a fost enormă. Pentru a păstra o pojghiță de echidistanță, TVR a organizat în 17 mai o dezbatere publică, cu Ion Rațiu, Radu Câmpeanu și Ion Iliescu, cei trei candidați la prezidențiale. O dezbatere tardivă, deoarece cu toată prestanța celor doi candidați ai Opoziției (mai ales a lui Ion Rațiu, pe care aveam să-l cunosc personal, peste ani)… opinia românilor era deja cristalizată, iar numele învingătorului era clar. Les jeux son faits! Iar la acest „jeux”, orchestrat de „crupierul” Iliescu și de „moștenitorii” regimului comunist, principalul artizan a fost Televiziunea Română. Românii, în marea lor majoritate încă închistați de teroarea comunistă, de frica de a deschide gura, nu aveau exercițiul comunicării, al informării. Mai erau ziare „deschise”, gen Revista 22 sau Zig-zag, dar era prea puțin pentru a schimba orientarea politică a românilor, puternic influențată (cum tot mă repet) de TVR, o TVR care avea avantajul de a fi, pe de o parte, singură pe piață, iar pe de altă parte pentru că reprezenta încă simbolul revoluției! Așa că, faptul că am votat și eu cu Ion Iliescu (și că e singurul vot pe care-l regret, din multele mele prezențe la urne), nu mă miră nici măcar acum, după atâția ani.

    20 mai 1990 a căzut într-o duminică, iar pe plan religios se sărbătorește Duminica Orbului. De atunci a apărut sintagma că în Duminica Orbului am votat orbește. Eu cred că, mai degrabă, am votat tocmai că am avut vederea ațintită doar asupra TVR, prea unilateral pentru a putea lua o decizie obiectivă. Și, pentru că suntem supuși greșelii, a repetării greșelilor, și acum, după 31 de ani, încă suntem manipulați. Mai subtil, cu o paletă mai largă a instrumentelor de manipulare, mai precauți și totuși creduli. Ne ducem după „fentă” tocmai mimând că ne alegem sursele de informare, când de fapt sursele ne aleg pe noi, inclusiv pe baza profilului nostru „aruncat” peste tot pe internet, inclusiv sau mai ales pe rețelele de socializare.

    Revenind, aveam 18 ani, eram plin de ambiții, încrezător, aveam o ștampilă în mână și aveam iluzia că voi răsturna lumea. Acum, văd lumea răsturnată, dar nu cum aș fi vrut eu.

     

    P.S. Dacă tot făceam referire la televiziuni independente post-decembriste, primul studio de televiziune apărut după 1990 a fost TV Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

      • Completez …
        boghicevici, pistru, pistru, basescu, cionca, iotcu, varga, bilcea (asta- dintre cei de la fostul PNL care s-au dat cu edeleii, cu geanina si si-a tradat toti colegii) ….. toate jegurile care poPuleaza toate institutiile aflate in subordinea PMA/CJA, toata sleahta fostilor pedelisti deghizati in urmasii lui Bratianu.
        Tot orasul asta cu toti cei 150.000 de oameni sunt victimele voastre ca ati reusit sa distrugeti intr-o veselie imbecila absolut tot. Inganfare, lipsa de criterii, niste zdrente si niste zoaie, curve si turme de imbecili perversi, obedienti, milogi, inculti, primitivi, manelisti, taranoi (nu tarani care lucreaza pamantul sau isi duc vitile in mediul rural ci infectii aia veniti de prin sate si pusi sefi la oras, primari din Brad rosi de mizeria tineritii si a buzii din fundul curtii).
        Ba, Tifi, ba! Eu stiu ca esti un baiat destept brici si totusi reusesti asa de bine sa simulezi prostia si/sau nemernicia ca intra omul la banuieli.
        Hai explica-ne cum ai votat de reusesti sa fii senin si multumit de tine!
        Cata greata!!!!

        0 voturi
        +1
        -1
        • Gargamel,
          Nu sunt mulțumit de cum arată orașul meu, nici pe departe. În articol, eu mi-am spus punctul de vedere propriu, cu privire la deciziile mele. Tot proprii, dacă vrei. Nu regret, celelalte voturi din simplu fapt că îmi asum deciziile luate, chiar dacă timpul mi-a confirmat că uneori am greșit. Dar, repet, îmi asum. Orice regret ar fi tardiv. Ba chiar era o replică într-un film francez: Regretele mele, tardive, dar sincere.
          Ca să mă justific – deși nu sunt obligat – cred că la fiecare scrutin, punând în balanță oferta și, totodată, șansele candidaților, am mers pe o variantă. Că s-a dovedit sau nu varianta cea mai bună, asta timpul a decis.
          În plus, dacă tot aminteam de Revoluție, cred că revoluția ne-a conferit atât dreptul la opinie, cât și dreptul de a vota și de a fi votați, parafat prin Constituție. Coroborate, am dreptul să votez și am dreptul la opinie, deci să votez cu cine doresc eu.
          Ca o „bagatelă”, înțeleg comenturile, chiar le apreciez, dar există și o convenție socială, nescrisă. Cutumă cum ar veni: RESPECTUL reciproc! În virtutea acestui respect reciproc, cred că trebuie să ne respectăm atât între noi, cât și opiniile noastre!
          Cu stimă și beciulet,
          Tifi
          P.S. Dragă Tont-on, ești mai simpatic atunci când ești tont-off! Părerea mea… 🙂

          +1 voturi
          +1
          -1
          • Alta meteahna tipic PDL-ista…Daca omul iti spune adevarul, ridici nasul in vant si jignesti. Oi fi eu tont , dar nu mai tont decat talica. Cat despre „beciulet”-becsulet, las-o jos ca macane.
            PS. Da-i la Notaros un vin, pentru dreptul de copyright la tont-on si off.

            --1 voturi
            +1
            -1
            • N-am nici o șansă! Cred că nu mai ai capacitatea de a înțelege. Ia vezi în comentarii cine jignește. Și, apropos, Îi voi da „lui Notaros”, nu „la Notaros”. Că tot o dai cu limba română.

              0 voturi
              +1
              -1

    Lasa un raspuns pentru tifi

    5 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.