vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Drum lin spre Cer, „Ucă”! Alin, suntem alături de tine în durerea ta. E liniște-n redacție…

    Când pleacă dintre noi un apropiat al unui prieten, durerea acestuia devine mai contagioasă decât orice virus și ne cuprinde pe toți cei apropiați lui.

    Ni s-a întâmplat ieri, atunci când telefonul lui Alin a sunat și i s-a transmis că tatăl său, Emil Olteanu, ar putea să-și trăiască ultimele clipe. Speram, ca întotdeauna, să fie o alarmă falsă, ceva să se schimbe și chiar îi spuneam lui Alin toate astea. „Lasă, poate va fi bine…” Nu aveam de unde să știm că de la acel telefon și până la plecarea lui Alin din birou, „Ucă”, așa cum îi spuneau toți cei apropiați lui, a plecat deja spre Veșnicie…

    Nu l-am văzut de prea multe ori pe Emil Olteanu, dar și dacă-l vedeam numai o dată, chiar în trecere, cu greu l-aș fi putut uita. Era impozant ca om, un ins frumos care nu-și arăta vârsta deși se apropia de șapte decenii. Inteligent mult peste medie, cu o voce caldă și vorbele la el, de un calm proverbial, „Ucă” domina spațiile indiferent de dimensiunea lor.

    Venea de la Târnăveni să-și vadă fiul și pe nora lui, Anca, dar mai ales pe nepoata Carla. I-a fost un model fetiței care acum s-a făcut mare și căreia îi e greu să se adune și să spună ceva despre bunicul pe care nici nu-l poate conduce pe ultimul drum din cauza acestor vremuri, Olanda – țara în care ea studiază – fiind în zona roșie. „A fost un om atât de frumos… Mai ales cu mine…”, spune Carla, sintetizând aici totul despre Emil Olteanu dar și despre relația bunic – nepoțică, o relație sudată în „n” noduri deși distanța fizică dintre ei era în cea mai mare parte a timpului de sute de kilometri…

    Ultima dată l-am văzut la festivitatea de absolvire a Carlei. Ce mândru era…

    Emil Olteanu părăsește această lume la 72 de ani și lasă în urma lui o familie frumoasă și o grămadă imensă de amintiri minunate. „Ucă” al lui Alin și al lui Marius, fiii lui, „Ucă” al Carlei, adună mâine aproape întreaga familie lângă el pentru ultimul său drum pe acest pământ. Carla nu va fi, dar și-l va aduce aminte veșnic ca fiind cel de la care a învățat atât de multe și care i-a fost chiar și instructor de tenis de câmp, sportul pe care domnul Emil Olteanu l-a iubit atât de mult și la practicat cu talent și cu o imensă plăcere…

    Alin, ne-a atins și pe noi durerea ta, am simțit-o ca și când ar pleca cineva de-al nostru pentru că, deși departe, „Ucă” a fost unul dintre noi…

    Alin, ne doare și durerea mamei tale, Maria, cea care se desparte în aceste zile de omul ei drag, de soțul care i-a fost alături aproape o jumătate de veac.

    E liniște în redacție și ne pregătim de drum… Ultimul drum al unui om frumos în toate cele, Emil Olteanu.
    Redacția Special Arad este alături de întreaga familie Olteanu și le transmite condoleanțe tuturor.

    Drum lin printre îngeri, Emil Olteanu!

    Dumnezeu să te odihnească în pace, „Ucă”!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru ALEXANDRU

    1 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.