luni, 21 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    Update 2Incident grav la concursul Drag Racing de pe Aeroportul din Arad! Tânărul de 17 ani, în afara oricărui pericol

    de Lucian Dănilă | 1 iunie 2024, 5:09 PM | Știri Arad | Topic special

    10

    În acest weekend, pe aeroportul din Arad, are loc o nouă ediție a tradiționalului concurs Drag Racing, o competiție pe care Aradul o cunoaște de pe vremea regretatului Valentin Costea și care de o vreme încoace este organizată de un grup de arădeni foarte implicați.

    Din păcate, știrea aceasta nu se referă la concursul în sine, ci la un incident grav petrecut în afara concursului. Totul a plecat de la un TIR propulsat de un motor de avion, cu o putere extrem de mare. Acesta a fost pornit, iar gazele evacuate de motor la care se adaugă și viteza vântului de pe aeroport au dus la răsturnarea unui cort.

    Informațiile nu sunt clare asupra felului în care s-au întâmplat lucrurile, dar cert este că un tânăr de 17 ani, care s-ar fi sprijinit de cort sau, conform unei alte variante, s-ar fi aflat pur și simplu lângă cort, a fost lovit de acesta și a avut nevoie de intervenția echipei medicale.

    La Drag Racing era și o ambulanță

    O ambulanță SMURD se afla chiar acolo și tânărul a fost transportat în stare gravă, acesta fiind mutat direct la secția ATI cu suspiciune de fractură de coloană vertebrală.

    Poliția anchetează cazul în aceste momente urmând a se stabili cum s-au petrecut lucrurile.

    UPDATE

    Despre evenimentul de la DragRace

    La data de 1 iunie a.c., în jurul orei 13:15, în cadrul unul eveniment organizat în incinta Aeroportului Arad, a avut loc un eveniment.

    Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi, în urma primelor verificări, au stabilit că, o copertină ancorată de remorca unui cap tractor, ar fi fost dislocată din cauza unei rafale de vânt, și ar fi căzut. În urma acestui incident, a fost rănit un minor de 17 ani, din jud. Bacău, care a fost transportat la spital pentru investigații de specialitate și acordarea de îngrijiri medicale.

    În cauză a fost întocmit un dosar penal, pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor care au dus la producerea acestui eveniment și luarea măsurilor legale care se impun.

    FOTO: arhiva Special Arad

    UPDATE 2

    RoDrag Racing, organizatori ai campionatului de drag racing de pe aeroportul din Arad, au transmis următorul mesaj pagina de Facebook:
    „Astăzi (ieri – nota.red), în timpul pauzei programate, în afara competiției și în afara ariei de concurs, un cort al unuia dintre invitați a fost luat de o rafală de vânt, ducând la accidentarea unui spectator. Dorim să informăm că spectatorul în cauză a suferit un hematom, fiind imediat transportat la spital pentru investigații suplimentare, iar la momentul postării 18:30, am fost informați că acesta se află în afara oricărui pericol. Vom reveni cu detalii despre acest incident.
    În acest moment, dorim să salutăm promptitudinea și profesionalismul echipei SMURD, care a intervenit imediat pentru acordarea primului ajutor. Sănătatea și siguranța participanților și a spectatorilor noștri reprezintă o prioritate pentru noi si vom lua toate măsurile necesare pentru prevenirea unor astfel de incidente în viitor. Vă mulțumim pentru înțelegere și sprijinul acordat”.

    Citește și: Astăzi, la Festivalul Underground: „Povestiri culese” cu Maia Morgenstern, „Zambara Kabarett” și producția arădeană „Voyager”

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Cum puteti scrie asemenea aberatii? Chiar e atat de greu sa va informati cum trebuie inainte de a posta o stire? Sunt peste 200 de oameni la acest eveniment chiar nu cunoasteti pe nimeni din staff sau din spectatori pe care sa ii intrebati in legatura cu evenimentul? “Un tir care transporta un motor de avion”??? De unde aceasta informatie? Este un Tir cu motor de avion nu care transporta un motor. Spectatorii au fost rugati si anuntati sa plece din spatele camionului pentru a nu fi raniti dar romanul e tot roman si face cum stie el mai “bine”, el a vrut sa fie smecher.. a fost.

      +5 voturi
      +1
      -1
    2. Tirul nu transporta era propulsat de un motor de avion de 64000 cai putere, înseamnă că masurile de siguranță au fost precare nici nu puteau fi altfel în orașul în care de zilele orașului mesele au fost așezate între șinele de tramvai organizatorii să suporte consecințele… Poliția ce păzește?
      De ziua copilului au nenorocit un copil pe viață.
      Aici se vede tirul cu motorul de avion pornit https://youtu.be/R5uxg_AZbBc?feature=shared

      +16 voturi
      +1
      -1
    3. Aeroportul trebuie folosit pentru zboruri de avioane nu pentru sindrofi și scălămbălăli politice și tot felul de concerte urât mirositoare dacă nu sunteți în stare să aduceți avioane atunci lăsați ciorile și golumbii să zboare de pe aeroportul din Arad

      +15 voturi
      +1
      -1
    4. Dar despre evenimentul in sine nu scrie nimeni nimic? Ca a fost un eveniment spectaculos in orasul unde ne plangem ca nu se intampla nimic. Daca nu era accidentul, nici nu aflam ca afost Drag Racing in Arad. Si daca nici pe aeroport nu mai poti testa un motor de avion, atunci unde?

      --7 voturi
      +1
      -1
    5. Spectaculos pe naiba, a fost o scuză ieftina pt un aeroport nefuncțional și un fel de circ și pâine pt mase că vin alegerile și la etapa precedenta s-a dus și penibilul ăla de bibart sa se pozeze la un eveniment de care până acum nici nu auzise. Nu se fac etape de drag la Oradea, Timișoara sau Cluj pe aeroport pentru că al nostru e singurul nefuncțional. Iar a doua chestie, Aradul avea etapa de raliu national, pe care primăria a decis să nu o mai finanțeze ca sa cheltui sume de 2 lei pe festivalul familiei și alte porcarii cu iz strict electoral și care nu ajuta cu nimic viața socială a acestui oraș mort din toate punctele de vedere.

      +5 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.