joi, 15 mai, 2025

Special Arad Logo

    Dr. Andrei Korodi: „Aradul contribuie cu 28 de milioane de lei la susținerea sistemului de sănătate” (P)

    de - | 2 martie 2023, 4:01 PM | Comunicate contra cost

    0

    Sănătatea este o prioritate pentru administrația locală, au spus într-o conferință de presă organizată la sediul PNL viceprimarul Lazăr Faur și consilierul municipal Andrei Korodi. Medic chirurg, Andrei Korodi este de părere că pentru un act medical de calitate este nevoie de cadre medicale bine pregătite, dotări și infrastructură.

    „Administrația locală se ocupă cu dotările și infrastructura. Clădirile spitalelor au trecut la Consiliul Județean, dar noi am votat un protocol care prevede asumarea clară a responsabilității finanțării sistemului de sănătate. Primăria va aloca în acest an 28 milioane de lei, investiții în sistemul de sănătate”, a spus acesta.

    Andrei Korodi consideră binevenit proiectul prin care Consiliul Județean investește 15 milioane de lei pentru reabilitarea clădirii fostului spital municipal.

    „Este o clădire veche, pe care s-a pus amprenta timpului. O serie de lacune au fost rezolvate, în special rețeaua de gaze și reabilitarea termică, la magistralele dintre clădiri. În timpul pandemiei am avut un grad de ocupare mare și nu s-a putut lucra în interior. Proiectul de reabilitare al clădirii este lăudabil, se urmărește eficientizarea energetică, lucrări pentru termoficare, apă, rețea electrică, fațade, acoperiș, confort sporit pentru pacienți” a declarat Andrei Korodi.

    Viceprimarul Lazăr Faur a apreciat capacitatea Consiliului Județean de a atrage fonduri și de a derula investiții pentru sistemul de sănătate.

    „CJA a dobândit o capacitate de acțiune remarcabilă, există o echipă care știe să realizeze proiecte, se realizează spitale noi, o echipă care s-a profesionalizat pe serviciile de sănătate, ne dă speranța că în următorii ani lucrurile se vor schimba în bine”, susține acesta.
    Lazăr Faur a vorbit despre destinația banilor alocați de Primărie ca și contribuție la sistemul de sănătate.


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.