Două victime în urma unui accident produs la Pilu





Accident în localitatea Pilu, vineri, acolo unde două autoturisme – în care se aflau trei persoane – au intrat în coliziune. Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Arad, evenimentul rutier s-a soldat cu două victime. Acestea sunt conștiente, iar pentru acordarea primului ajutor a intervenit un echipaj cu asistent din cadrul SAJ – substația Chișineu Criș.
UPDATE
Echipajul medical al SAJ a transportat o victimă la spital. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 49 de ani. Celelalte două persoane au refuzat transportul la unitatea medicală.
Despre accident, reprezentanții IPJ Arad spun că „în ziua de 14 aprilie, în jurul orei 11:20, polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați despre un eveniment rutier. Din primele cercetări a reieșit că un bărbat de 26 de ani, din Târnova, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 79, în localitatea Pilu, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, din județul Timiș. În urma impactului a rezultat rănirea ușoară – la prima vedere – a unui pasager, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și evaluarea stării sale. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciunul din șoferi nu se afla sub influența alcoolului. Cercetările sunt continuate de polițiști într-un dosar penal, întocmit pentru vătămare corporală din culpă”.
Acesta este cel de-al doilea eveniment rutier produs astăzi pe raza județului Arad. Primul accident a avut loc de dimineață între localitățile Buteni și Cuied, acolo unde un autoturism s-a răsturnat în șanț.
Citeșe și: Accident între Buteni și Cuied. Un autoturism s-a răsturnat în șanț
Comentariile portalului
Bah frate dar cine mai munceste in tara asta??? Ce tot atatea vacante??? Ca astea se platesc.
Coco draga,daca tu nu zbori de pe aeroportul din Arad,nu înseamnă că nu există curse care se mișcă...sunt destule ,aeroportul.de la voi ,este mult mai (...)
Nu-mi pot da seama de ce nu închid aeroportul Arad, e doar un loc de tocat bani, că de altfel e pustiu, nu are nici o cursă.