vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Doping în Champions League! A fost găsit pozitiv după meciul vieții sale

    de Special Arad | 8 octombrie 2015, 12:03 PM | Sport

    1

    Arijan Ademi, mijocaşul echipei Dinamo Zagreb (foto, în dreapta), formaţie la care evolueză şi Alexandru Măţel, a fost depistat pozitiv la un control antidoping efectuat după meciul cu Arsenal Londra, din Liga Campionilor, a anunţat clubul croat, informează lequipe.fr.

    „Am fost informaţi de rezultatul pozitiv al testului antidoping efectuat de jucătorul nostru Arijan Ademi. UEFA a deschis o procedură împotriva lui, iar conducerea clubului Dinamo nu poate comenta pe marginea acestui subiect până la finalizarea procedurii disciplinare şi până la rezultatul probei B”, a precizat gruparea din Zagreb, scrie ProSport.

    Conducerea clubului croat s-a declarat surprinsă de rezultatul acestui test, ţinând cont că fotbalistul macedonean a fost controlat de şase ori sezonul trecut, iar toate probele au fost negative.

    Formaţia Arsenal Londra a fost învinsă, la 16 septembrie, în deplasare, cu scorul de 2-1, de echipa Dinamo Zagreb, într-un meci contând pentru prima etapă a Grupei F a Ligii Campionilor, arbitrat de o brigadă din România, condusă de arădeanul Ovidiu Haţegan, încheie ProSport.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru A.Rădeanu

    6 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.