Doliu la DAS! Elena Benko s-a vindecat de Covid, dar s-a stins la câteva zile după…





Elena Benko, angajată a Direcției de Asistență Socială din Arad, a fost o luptătoare. Patru săptămâni a ținut piept bolii, după ce a fost depistată pozitiv cu Covid-19. A chiar reușit să se vindece de coronavirus, însă sănătatea i-a fost mult prea afectată și, în cele din urmă, a pierdut lupta cu viața astăzi, lăsând familia și colectivul de la serviciu într-o tristețe profundă.
„Vestea pe care am primit-o în această dimineață ne-a întristat și ne este tare greu să o acceptăm, colega noastră Elena Benko s-a stins, lăsând în urmă durere si tristeţe. Cu greu ne găsim cuvintele în aceste momente în care știm că un om minunat, o colegă pe care te puteai baza întotdeauna nu mai este și nu va mai fi niciodată. Drum lin către stele, dragă Elena!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Arad este alături de familia îndoliată căreia îi transmite Sincere Condoleanțe!”, a scris Oana Pârvulescu, director DAS, pe Facebook.
Elena Benko a împlinit chiar în luna noiembrie a acestui an vârsta de 60 de ani. Se spune că cine a murit într-o zi de sărbătoare religioasă, a fost un om extrem de bun. Doamna Benko a părăsit această lume tocmai de Sf. Andrei, considerat apostolul ocrotitor al românilor.
Comentariile portalului
Werner 3
Eu pot sa spun ca: niciodata nu am votat cu psd-ul, nu fac parte din nici un partid, detest ceea ce au facut de-a lungul timpului cei care au pus (...)
Da, vorbind de caracter una e sa faci afirmatii publice scapate de sub control care rastalmacite pot unele sa arate mai rau decat altele, toti politicienii au facut asa ceva (...)