joi, 3 iulie, 2025

Special Arad Logo

    Ministrul Economiei a sesizat DNA și Parchetul General după verificările la Salina Praid. A propus și revocarea conducerii Salrom

    de Special Arad | 3 iulie 2025, 5:15 PM | Naţional

    0

    Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat că a sesizat Direcția Națională Anticorupție și Parchetul General în urma verificărilor realizate de Corpul de control al prim-ministrului la Salina Praid, afectată de inundații la finalul lunii mai.

    În cadrul unei conferințe de presă, ministrul a precizat că a propus revocarea cu justă cauză a membrilor Consiliului de Administrație al companiei Salrom, invocând deficiențe grave și lipsa de reacție la avertismente vechi privind riscurile din zonă.

    „Există informații din 2006 care avertizau asupra unui posibil dezastru la Praid, cunoscute de Salrom, Apele Române, ANRM și Ministerul Economiei. Ele au fost ignorate”, a declarat Miruță, citat de Agerpres.

    Oficialul a subliniat că parchetele vor decide asupra eventualelor vinovății: „E la latitudinea lor să analizeze. Din punctul meu de vedere, prejudiciul trebuie asumat proporțional de instituțiile responsabile.”

    Subiectul a fost discutat și în ședința CSAT de luni. Cu o zi înainte, ministrul a vizitat Praid și a semnalat întârzieri în lucrările de deviere a pârâului Corund, care nu vor fi gata la termenul asumat, 1 iulie.

    Citește și: Restricții de circulație pe Calea Aurel Vlaicu în weekend, pentru lucrări la sistemul de climatizare al mall-ului Atrium

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.