Dispare centrala clasică pe gaze. Vezi care sunt noile prevederi și ce e obligatoriu să cumpere românii!





Centrala termică în condensare, singura care va mai fi vândută în magazinele de specialitate din România de la 26 septembrie, este cu până la 50% mai eficientă decât cea convenţională. De asemenea, este şi mai scumpă – 3.500 de lei, faţă de circa 2.000 de lei.
Din 26 septembrie 2015, românii nu vor mai putea cumpăra decât centrale termice în condensare, pentru că o directivă europeană impune comercializarea doar acelor produse care ating un anume grad de eficienţă energetică cu un consum mai mic de gaze. Practic, centrala convenţională dispare din magazine – nu va mai putea fi cumpărată de niciunde de pe teritoriul României, ca, de altfel, şi de pe teritoriul UE. Cei care deţin deja, până la acea dată, o centrală termică clasică, nu sunt afectaţi de această prevedere, pentru că service-ul, reviziile pentru acest tip de centrală vor putea fi făcute în continuare în centrele specializate, care vor furniza în continuare şi piese de schimb. Toţi ceilalţi care doresc să-şi monteze o centrală, vor găsi de cumpărat doar centrale în condensare.
sursa: rtv.ro
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este