Fost director al unei structuri silvice din Arad, pus sub control judiciar de 60 de zile în urma Operațiunii Jupiter
Un fost director (o persoană din Arad) al unei structuri silvice a fost pus sub control judiciar de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – este una dintre măsurile anunțate de această structură, ca urmare a Operațiunii Jupiter, desfășurată cu ocazia Zilei Internaționale a Mediului.
Potrivit PÎCCJ, în 6 iunie 2026, anchetatorii au efectuat activități de urmărire penală într-un dosar privind transporturi de deșeuri lemnoase și deșeuri amestecate. A fost pus în executare un mandat de percheziție la depozitul de deșeuri al municipiului Oradea, administrat de o societate comercială.
Din cercetările efectuate până acum a rezultat că din această locație ar fi fost încărcat un ansamblu auto declarat ca transportând deșeuri lemnoase, însă care conținea și deșeuri amestecate. Transportul avea ca destinație județul Suceava. În cauză se fac cercetări pentru fals informatic și participație improprie la fals intelectual.
Într-un alt dosar penal, care vizează infracțiuni la regimul silvic, procurorii au pus în executare, în 5 iunie 2026, un mandat de percheziție domiciliară la imobilul unei persoane din județul Arad, fost director al unei structuri silvice. Aceasta se află, potrivit anchetatorilor, în relații de rudenie cu administratorul societății comerciale suspecte în cauză. Redacția nu are cunoștințe dacă e vorba despre fostul director al Direcției Silvice Arad, Teodor Țigan.
În dosar au fost dispuse măsuri asigurătorii pentru recuperarea prejudiciului. De asemenea, față de persoana vizată de percheziția domiciliară a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
Activitățile procedurale urmăresc identificarea și ridicarea de înscrisuri, dispozitive electronice, evidențe contabile și alte mijloace de probă utile pentru documentarea activității infracționale cercetate.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)