miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    DIMPLOMELE Special Arad – 2017. Prostia, incompetența și, în anumite cazuri, gafele #PERSISTĂ

    de Special Arad | 5 ianuarie 2018, 10:52 AM | Pamflet | Special

    2

    La fel ca în 2014, în 2015 și în 2016Special Arad înțelege ca și acum să-i omagieze pe „cei mai CEI din curtea școlii”, respectiv pe aceia care au marcat spațiul public-mediatic prin gafele, pățaniile lor demne de remarcat. Ar fi nedrept, împotriva principiilor noastre ar fi să nu dăm „Cezarilor” tâmpeniilor, corupției, aroganței, dar și ai umorului involuntar sau ai frumosului ce-i al lor… că doar ei ne-au făcut traficul, ei ne-au făcut să ne câștigăm credibilitatea în ochii cititorilor… arătându-i pe EI cu degetul am ajuns noi campioni… deci EI sunt campionii dumneavoastră și, implicit, ai noștri.

    Ni-i asumăm în aceeași măsură în care vi-i asumați dumneavoastră. EXACT în aceeași măsură – deci să-i premiem cu „Dimplome”!

    DiMplome (cu acel „M” de și la mișto, să presupunem) strict onorifice și netransmisibile, necuantificabile decât în zâmbete, hohote de râs și semne de întrebare, un șut în partea dorsală, o înjurătură zdravănă sau o atingere blândă și caldă a orgoliilor… fiecare cum crede și simte de cuviință.

    Nu în ultimul rând, luând în considerare mega-scandalul de anul trecut cu diplomele fără studii la cele două universități arădene, suntem nevoiți să-l cităm (și să-l felicităm pentru inspirație) pe colegul Varjasi: „Diferența dintre diplome și dimplome e că cele din urmă se dau pe bune!” 😉

    Ei sunt, deci, viralii anului „pe felia lor”. Admirați-i în toată splendoarea… fiecare în propriul său pamflet:

    TOPIC SPECIAL:

    Dimploma „Duhul Sfânt” se pogoară peste Cel care e veșnic în tot și în toate

    bilcea clone

    SINGURA DIMPLOMĂ CU +

    Dimploma „Mămica Anului 2017” se acordă Cristinei Rusu, femeia care a evadat, împreună cu fetița ei, eliberându-se de cătușe, din ghetou… Spitalul Județean

    cristina ok

    ȘTIRI ARAD:

    Dimploma „Sburătorul suferind de Alzheimer” pentru Dan Bălăcel. Ăla de a uitat că pe un aeroport aterizează avioane

    balacel limonada bun

    SPORT:

    Dimploma „desculț spre DNA” se acordă Codrului, „frate cu românul”, Decebal Grădinariu, managerul clubului UTA

    gradinariu ok

    INVESTIGAȚII:

    Dimploma „Milioane. Milioane de case pe stradă” merge, via Pro Arhitectura, spre Ghiță Pristanda Falcă

    Dimploma Ghita Pristanda Falca

    ADMINISTRAȚIE:

    Dimploma „Bruma de aur” se acordă singurului ansamblu folcloric de apă şi canal: „Roua”

    dimploma roua

    OPINII:

    Dimploma „Enola Day cu tzipurituri” merge la rapid-vorbitorul și mai mereu realesul lider, Ghiță!

    falca comentatorum est

    ÎNCETINITORUL DE PARTICULE:

    Dimploma „Încetinitorul de particule cu explozie întârziată” merge, cu o întârziere de neoprit, la ministrul Fifor, speranța deșartă a PSD-ului

    Dimploma Încetinitorul de particule cu explozie întârziată Fifor

    CULTURĂ:

    Dimploma „Cea(r)ta internetului” se acordă lui Florin Didilescu, cel care – deși a pierdut tronul Împărăției Cărților – a câștigat inimile a sute de arădeni

    papa didi sinaci si boghicevici

    PAMFLET:

    Dimploma „ca să te ard mai bine” se acordă incendiarei Elena, cea care a aprins toate spiritele la ISU Arad

    elena ok

    POVEȘTI DESPRE OAMENI:

    Dimploma „Jumanji” se acordă grădiniței Bergman, pentru fenomenele paranormale din jungla copilăriei

    dimploma jumanji

    REGIONAL:

    Dimploma „Paștele Cailor Electrici” – rezultatul întâlnirii regionale de business cu invitații occidentali de la Tesla și cei trei crai de la răsărit, Falcă, Ando și Cionca

    robocal

    NAȚIONAL:

    Dimploma „Magna cum fraude” se acordă hoților beți care au dat tunul cu uraniu sărăcit la Vladimirescu, sub ochii ISU, făcând din Arad subiect național

    26543218 10212819131050249 314258010 o

    INTERNAȚIONAL:

    Dimploma „Siliconis Causa” se implantează în portofoliul UVVG, fără Pamela Anderson

    Dimploma Siliconis Causa UVVG

    EDUCAȚIE:

    Dimploma „Bună la di tăte”, venită în sprijinul competențelor mai mult decât profesionale ale cvasi-inspectoarei Vio Varga

    dimploma buna la di tate varga

    POLITIKOS:

    Dimploma „Tangoul anului 2017” se acordă cuplului Căprar-Fifor care a reușit performanța de a dansa împreună fără ca partenerii să se mai atingă

    26613433 10212819424297580 881278759 o

    STRADA:

    Dimploma „Limba lui e o comoară” i se acordă indubitabil lui Froanți, lingvistul din Micălaca

    dimploma lingvistul din micalaca

    MONDEN:

    Dimploma „Punguța cu 2700 de bani… ăăă…. euro” se acordă CJA-ului pentru apariția Andreei Marin la Arad, la „Festivalul familiei divorțate”

    dimploma punguta cu 2700 bani aaa euro

    FILM:

    Dimploma „Oscarie” pentru cel mai bun film de comedie dintre toate dramele merge la… „Frânturi de speranță” al stomatologului-pictor-actor Dan Merișca!

    Dan Merisca Dimploma OsCarie

    MUSIC:

    Dimploma „Torța cunoașterii” se oferă lui Virgil Ianțu, pentru lumina adusă asupra unui concurs muzical arădean mai mult decât obscur

    iantu torta cunoasterii dimploma

    INTERVIURI:

    Dimploma „Jos pălăria de aur” se acordă fostului judecător Lavinia Coţofană pentru dreptul la replică împotriva sa

    dimploma cotofana

    CULISE:

    Dimploma „Ochiul, timpanul, nota și trecut anul” se acordă prin SMS informaticienilor „servitori” de diplome de la UVVG

    26610854 1721348014595839 1097135712 o

    GONZO:

    Pentru Dimploma „GonZorro”, doi jurnaliști au primit câte o palmă și au întors și celălalt obraz. Unul și-a rupt singur până și piciorul!

    Mihai vs Goran

    URMĂRIȚI:

    Dimploma „Mirele și mireasa IPJ-ului” se acordă chestorilor în „adormire” Tamaș și Bătrân, însoțiți „sub acoperire” de Dorel Căprar și Mihai Fifor

    Tamas Batran Dimplome Special Arad

    INUTILE:

    Dimploma „Un Moșneag C(H)E nu se înfiorează de a ta spaimă, Ghiță!” se acordă fără rest lui Ovidiu…

    Dimploma CHE Mosneag

    SĂNĂTATE:

    Dimploma „Ai, n-ai treabă, faci scandal” i se administrează, cu precizie chirurgicală, doctorului Adrian Pavel

    Dimploma Ai n ai treabă faci scandal Adrian Pavel

    CONTRIBUTORS:

    Dimploma „Petschovschi pentru fairplay în sportul rege și în interesul-regină” merge la Alexandru Meszar, cu mulțumiri pentru contribuție!

    alexandru meszar dimploma bun

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Domnilor, doamnelor, stimată redacție…lipseste cu desăvârșire dintre titlurile dumneavoastra, diploma pentru cea mai penibila si insistenta candidată, sapatorul tuturor, fosta director executiv al DSP Arad, cea care a alergat singura si a iesit pe locul 2, la concursul de director adjunct….veșnică in rugăciunile de seară ale tuturor cunoscătorilor, dr. Daniela Cîrnațu….
      Va rugam…Nu o uitați…

      +3 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Dorina

    9 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.