Dimitrie Muscă anunță că și-a închis conturile avute la o bancă deținută de Austria





Unul dintre cei mai mari fermieri din România a anunțat că a renunțat să își mai ruleze banii și serviciile bancare prin Banca Comercială Română, membră a Erste Group din Austria. Dimitrie Muscă, proprietarul Combinatelor Agroindustriale de la Curtici și Olari, a anunțat pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO: „Da, ar trebui să fie supărată toată țara. Dacă ei vor să sufere toată România atunci nici noi nu ar mai trebui să lucrăm, să facem operațiuni cu conturile și cu băncile lor, nici cu BCR care e deținută de un grup austriac, nici cu Raiffeisen, să nu mai lucrăm cu benzinăria Mol, cu OMV Petrom și așa mai departe și cam tot ce este. Deci dacă suntem cu bun simț și români bine-crescuți, atunci trebuie să le dăm o palmă de să vină să se roage ei de noi: domnule, haideți să vă dăm Schengen-ul”.
Austria a votat joi în Consiliul JAI împotriva admiterii României în Schengen, iar Olanda a votat împotriva admiterii Bulgariei care e cuplată cu România fiind evaluate împreună, au declarat surse politice de la Bruxelles. S-a înregistrat unanimitate pentru acceptarea Croaţiei.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)