Sau despre situația celor ce îndrăznesc să fie diferiți… adică nici-nici. Democrați adevărați! Oameni diferiți, fiindcă oamenii sunt diferiți prin naștere, indivizi cu o conștiință proprie, nu de împrumut, priorități, un cod propriu de evaluare și conduită, curajoși. Oameni liberi! Atenție! Sunt un susținător al democrației și al procesului democratic. Din această poziție am scris ceea ce urmează.

În situația actuală în care democrația românească se clatină, dualismul unora dintre demnitarii și politicienii români este extrem de intrigant. Mi se pare cel puțin curios că unii, ce nu sunt nici ei „uși de biserică” și au de dat multe explicații pe care le evită metodic și cu perseverență, își permit cu un tupeu uriaș să fie acuzatori. În România Bolnavă încă nu am văzut un singur politician făra „păcate”. Mai repede sau mai târziu, ele se ridică la suprafață „ca uleiul pe apă”. Foarte curios este și faptul că acestea devin publice nu atunci când sunt făcute, ci doar la „timpul potrivit” și doar atunci când ele aduc un folos … unora.

În ultima perioadă suntem bombardați de opinii care încearcă să ne convingă că ei sunt sursa onestității și că ăia de colo sunt niște „haznale… bude publice”. Jurnaliștii o spun despre alții din tagma lor. Trusturi media despre alte trusturi media. Război declarat pe față. În România politică există doar de dreapta sau de stânga. Dacă încerci să explici că mai există și o altă locație, una a celui care este undeva între stânga și dreapta, cu alte cuvinte într-o zonă de echilibru, ori ești calificat în cel mai bun caz ca fiind un ciudat, ori că ești totul între naiv, „prost” și idiot.

Opinia din afara unei matrice, o matrice impusă de gândirea de gloată, nu mai este respectată. Ești o „hazna… o budă publică, o trâmbiță a celorlalți”. De 26 ani, în România există doar două posibilitați: Ești cu Noi? Ori ești împotrivă?! Fantastic! Ești fratele nostru indiferent în ce tabără te încadrezi. Dar din păcate nu există toleranță pentru nimeni și nimic ce nu este pe aceeași parte a străzii. Un război permanent este în desfășurare, ce are și perioade de acalmie temporară (realimentare cu muniții, săpat de gropi, lins rănile, schimbat strategiile, dosit prada de război). Ura și batjocura se abat asupra ta ca o furtună dintr-o tabară, pe când din cealaltă aplauze la scenă deschisă. Doar dacă se nimerește să se potrivească cu intenția acestora. Altfel te huiduie toți de pe ambele trotuare. De aceea se pun borduri pe stradă. Această neapărată împărțire în tabere și etichetare permanentă a tuturor și mai ales a opiniilor ce nu se aliniază într-una din tabere, alimentează starea generală de tensiune și agresivitate nemărginită.

Lipsește doar scănteia și oricine, oricând, explodează pur și simplu într-o furie exacerbată, ce nu are nimic de a face cu situația în sine. Dacă vorbești despre lege, toată lumea îți va spune cât de importantă este ca ea să fie respectată și că Statul trebuie să fie garantul ca sistemul justițiar să funcționeze. Ori pentru asta a fost aleasă calea democrației. În consecință, noi am decis să avem o Constituție a tuturor, care trebuie să fie fundația a tot ce încercăm să construim împreună în limitele teritoriului statal. Te duci la vot și pui în urnă decizia ta. Cei cu o majoritate decid guvernul. Cel ce primește majoritatea devine Președinte. Păna aici totul este bine și toți sunt de acord (Vă rog să citiți Constituția ca pe o Biblie dacă vreți să vedeți cine este de partea ei sau o încalcă. Ea trebuie să fie singura măsură de evaluare a ce face și cum. O găsiți pe internet gratuit). Dar nu este ciudat?! Când ajunge „Ciuma Roșie” să ocupe majoritatea scaunelor parlamentare, războiul este reîntețit, că doar „ciuma”, prin definiție este o boală ce trebuie cu orice mijloce înfrântă. Corupția este indentificată doar cu ciuma! Cel puțin de 4-5 ani încoace. Și în războiul astfel iscat din liniștea nimicului, nu contează cum te lupți. Contează doar să câștigi cu orice mijloace, fiindcă știm deja că victoriosul scrie istoria. Nu mai există Constituție! Nu mai există morală și etică! Cu o agresivitate FANATICĂ, totul este răsucit și ești un prost să crezi că se mai respectă un cod de conduită SAU UN PROCES DEMOCRATIC.

Ura alimentată de frustrația permanentă, indusă de lipsurile zilnice, ori din convingerea taurină că ceea ce este roșu trebuie atacat, sau doar așa, pur și simplu, că nu-ți place de nasul primului-ministru, inundă spațiul public. Și fiindcă în război totul este permis, se minte și se manipulează, la umbra imunității declarațiilor politice sau a dreptului la opinie. Toți „spectatorii” sunt șocați și nu mai înțeleg nimic. Se sperie și nu vor să fie implicați. Și „spectatorii” TAC. De ce? De frică! Ei au învațat, că în societatea românească să supraviețuiești înseamnă să tragi capul între umeri, să privești în pământ și să „nu auzi, să nu vorbești, să nu vezi”. Să faci pe prostul, devine legea înțeleptului. Nu de azi, de ieri, sau de săptămâna trecută. De secole! Un om educat știe că nu există perfecțiune. Pe oameni ori îi acceptăm cu imperfecțiunile și greșelile trecutului, ori altminteri suntem nevoiți să-l aducem pe Dumnezeu. Tot ce se spune și se face pe o parte a străzii, că este pe trotuarul stâng sau cel din dreapta, este interpretabil. Detonatoarele, împachetate după regula simplă că „invidia este veșnică”, sunt aruncate spre a fi înfulecate de stradă, într-o stare artificial creată și menținută, de linșaj. În funcție de situția de moment, exploatată și coordonată de o strategie inteligent construită, cu o țintă bine determinată, de o echipă ce cunoaște foarte bine arta manipulării în masă. Această echipă de experți/consilieri folosește în interesul „beneficiarului”, plătitor al facturii „fără număr”, orice mijloace de manipulare ca rezultatul scontat să devină și cel real. Una din armele manipulării este menținerea și escaladarea emoției colective, în cadrul unui grup bine ales și ușor de manipulat. Rezultatul acțiunilor manipulative de opinie se bazează întotdeauna pe o nemulțumire reală, ce nu trebuie decăt canalizată și orientată. Iar „cuvintele cheie” sunt folosite ca detonatoare ale aerului încărcat de vaporii furiei crescânde. Explozia emoțională scontată de manipulatori este inevitabilă. Rezultatul?

Îl vedeți azi în STRADĂ. Cele două tabere gata de a sări la beregata celorlalți. Acuzațiile curg șiroaie pe toate „canalele” mediatice și cele de socializare. Cine are dreptate? Ce mai contează?! Nimeni nu mai face apel la înțelepciunea proprie, ci doar reacționează în grup. Șantajul străzii ia locul procesului democratic. Cu aproape treizeci de ani în urmă, am pus niște întrebări unui om pe care îl consideram mult mai înțelept decât mine, ca urmare a unei vieți profesionale de peste 50 de ani dusă printre și dedicată oamenilor de pe aproape toate continentele și culturile. Un om care avea un crez solid ca o stâncă, ce îl făcea să fie extrem de echilibrat și cumpătat în tot ce făcea și spunea. La una din întrebări mi-a răspuns cam așa: „Dragul meu, într-o situație de conflict nu este important cine are dreptate sau care este adevărul. Singurul lucru care contează este ca opinia ta să fie a ta și de ea să nu-ți fie rușine, când te scoli a doua zi. Nu te aștepta niciodată să capeți un răspuns din partea unuia care se așează neinvitat în scaunul oratorului, argumetând cu ardoare pentru o cauză. Vrei să te menții un om liber? Fă câțiva pași înapoi și în liniștea monologului interior, lipsit de emoții, pune-ți următoarele întrebări: De ce spune ce spune? De ce acum? Cine are de câștigat cel mai mult, în situația dată? Află răspunsurile și trageți concluziile. Dar orice vei face, nu lăsa emoțiile să-ți afecteze judecata. Când cineva cu bună știință încearcă să-ți manipuleze starea emoțională, în 99% din situații nu o face spre binele tău”.

Am băgat la cap și de fiecare dată când m-am gândit la ce mi-a spus într-o zi de august, acum cu aproape 30 de ani în urmă, dar și pe tot parcursul acestor ani, i-am mulțumit recunoscător. Sfatul lui mi-a fost extrem de folositor. În consecință, am să pun întrebări la care voi să vă găsiți propriile răspunsuri. De ce acum? Cine este cel care are cel mai mult de câștigat din situația creată? Poate fi un singur om vinovat de toate nenorocirile abătute asupra societății românești? Credeți că este posibil să existe o „oaie albă”, neprihănită, printre lupi? Există un partid politic, curat ca lacrima, îndreptățit să arate cu degetul spre opozanți? Cine o face cu perseverență și la unison acum? Cui îi folosește dezbinarea poporului? A fost războiul și delimitarea în tabere soluția ce a adus avantaje poporului în România postdecembristă? Sunt condițiile îndeplinite ca situația actuală să fie o excepție? Care sunt politicienii cei mai vocali și acuzativi? Cine sunt „dirijorii” corului? Ce poziții au în Instituțiile de putere a Statului? Ce au de pierdut, dacă aceștia vor fi perdanți? Care vor fi consecințele? Deci, „de ce acum” și nu acum o lună sau un an??? Era mai puțină corupție înainte? Cui folosește instabilitatea României? Românilor? Și, vă rog, nu lăsați pe alții să vă sugereze răspunsuri la aceste întrebări. Faceți apel la bun simț și logică elementară.

Informațiile sunt acolo, unde azi este ușor să le obțineți, dacă știți ce căutați. URA NU POATE FI SOLUȚIA! EA ESTE DOAR O EMOȚIE.

P.S. – Aflu cu stupoare că preaînalții Bisericii Ortodoxe au decis să iasă în stradă pentru a susține, din perspectiva Biserice Ortodoxe, singura familie adevărată. De ce cu stupoare? Fiindcă eu în naivitatea mea credeam că Biserica, de orice fel ar fi ea, nu face politică într-o tară democratică. Ori, în situația actuală, extrem de inflamată, Ea, Biserica Ortodoxă, ce ar trebui să-i unească pe români, „pune paie pe foc”! Acum familia, mâine interzicem femeilor să fie alese, sau celor nebotezați ortodocși… ș.a.m.d. Cine i-a împins să reacționeze? De ce acum? Ce au de câștigat tocmai acum? Cine le-a promis și ce valoare are promisiunea? Voi ce să faceți? Ce vă îndeamnă conștiința. Dar ce pot spune este, fără să fiu acuzat că o fac din rea voință, să vă îndemn să citiți „Biblia Democratiei Românești”: Sfânta Constituție! Acolo ar putea exista niște paragrafe, sau simple cuvinte, care să vă ajute. Democrația fără Constituție, sau Constituția fără democrație, nu valorează doi bani. De ce ar trebui adusă o modificare a Constituției? Ea nu este a tuturor? Doar a unora de un fel? Acceptăm judecata bisericii ca o Nouă Închiziție? Măine o să acceptăm aruncarea în prăpastie a „însemnaților” sau „posedaților”? Dacă dorința de a trăi în cadrul unei familii „tradiționale” este așa de majoritară cum spun conducătorii acestei acțiuni, atunci de ce le este frică? De ce vor să „dicteze” ca doar acest tip de viață de familie să fie acceptată în România? Constituția trebuie respectată și aplicată fără pardon. Cea actuală! Jos labele de pe Constituție!!! În România democrată trebuie să existe loc pentru TOȚI! Iar Constituția trebuie să-i apere pe toți cetățenii! Altfel, o transformăm din nou în dictatură.

Peterpan