23 de tone de deșeuri oprite la intrarea în țară, la PTF Nădlac II





Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu peste 23 tone de deșeuri. Şoferul nu a putut prezenta documentele necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare şi astfel autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a mijlocului de transport şi a încărcăturii transportate.
„Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat în data de 14 septembrie, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar condus de un cetățean român. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, metale feroase de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era de fapt încărcat cu 23.680 kg de deșeuri, pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse. În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport”, au transmis reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Citește și: Camion încărcat cu peste 24 de tone de deșeuri, întors din drum la frontiera Nădlac II
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)