Descendentul fondatorului Jandarmeriei Române conduce ceremonialul încoronării lui Charles al III-lea





Cel care conduce astăzi ceremonialul Încoronării Regelui Charles al III-lea, general maior Christopher Ghika, este descendent al întemeietorului Jandarmeriei Române.
Generalul Christopher Ghika, cel ce va comanda gărzile regale la Încoronarea Regelui Charles al III-lea, este descendent al domnitorului Grigore Alexandru Ghica, fondatorul Jandarmeriei Române, la 1850.
Generalul britanic cu origini românești face parte din marea familie domnitoare Ghica. Christopher Ghika este strănepotul nepotului de fiu al lui Dimitrie Ghika-Comănești, unchiul domnitorului Grigore Alexandru Ghyka, fondatorul Jandarmeriei Române.
„Avem legături puternice cu România și, desigur, este locul de unde vine familia, iar asta este foarte important pentru noi” – declara Christopher Ghika într-un interviu.
Tatăl lui Christopher Ghika, John-Nicolas Ghika, a făcut, de asemenea, carieră militară, fiind Brigadier în Armata Britanică și în cadrul Gărzilor Regale Britanice.
„Așadar, această zi istorică pentru întreaga lumea are însemnătate și pentru Jandarmeria Română. Mulțumim pentru sprijinul acordat în procesul de documentare domnului Mihai Ghica, descendent al întemeietorului Jandarmeriei Române!”, anunță Jandarmeria Română pe Facebook.
Comentariile portalului
Ce are de spus CSM despre tergiversarea obsesiva a unui proces asa de simplu ? Nu-i interesează imaginea si-asa terfelita chiar de cei care trebuie s-o apere ?
România are nevoie de reforme care sa duca la reducerea deficitului bugetar excesiv și la stabilizarea datoriei publice. De aceea, soluția propusă de Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor (...)
Institutia ar trebui desfintata total, avem politie nationala cu competente si pregatire. Majoritatea politistilor locali se cred politisti rutieri de aici si dispretul populatiei la ceea ce fac !